• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Parlamentul European a adoptat propunerea CE pe NGT, cu interzicerea brevetelor și măsuri de etichetare

    Oana Timar -

    Europarlamentarii au dat un vot favorabil pentru culturile NGT, Noile Tehnici Genomice. Astăzi, Parlamentul European și-a adoptat poziția de negociere cu statele membre referitoare la propunerea Comisiei privind noile tehnici genomice (NTG), care modifică materialul genetic al unui organism, cu 307 voturi pentru, 263 împotrivă și 41 abțineri, potrivit unui comunicat de presă.

    Obiectivul propunerii este de a crește sustenabilitatea și reziliența sistemului alimentar prin dezvoltarea unor soiuri de plante îmbunătățite care rezistă la climă și dăunători și asigură recolte mai bogate sau au nevoie de mai puține îngrășăminte și pesticide.

    La votul de astăzi, așa cum a cerut România, s-a exprimat un vot favorabil pentru interzicerea NGT în agricultura ecologică, pentru interzicerea brevetării, dar și pentru măsuri de etichetare menite să asigure trasabilitatea produselor.

    După votul dat astăzi, Parlamentul European este acum pregătit să înceapă negocierile cu statele membre ale Uniunii Europene pentru a decide forma finală a legii. Este de așteptat însă ca aceste negocieri să fie continuate după alegerile europarlamentare, cu următorii aleși și următoarea Comisiei, mandatul votat astăzi fiind doar unul formal.

    ”În prezent, toate plantele obținute prin NTG trebuie să respecte aceleași norme ca organismele modificate genetic (OMG-uri). Deputații europeni sunt de acord cu propunerea de a avea două categorii diferite și două seturi de norme pentru plantele NTG. Plantele NTG considerate echivalente cu plantele convenționale (plantele NTG 1) ar beneficia de o derogare de la cerințele legislației privind OMG-urile, în timp ce celelalte plante NTG (din categoria NTG 2) ar trebui să respecte în continuare norme mai stricte”, se arată în comunicat.

    La votul de astăzi, deputații au convenit și că toate plantele NTG trebuie să fie în continuare interzise în producția ecologică, căci încă nu este clar dacă sunt compatibile.

    Plantele din categoria NTG 1

    Pentru plantele NTG 1, deputații doresc să modifice dimensiunea și numărul modificărilor necesare pentru ca o plantă NTG să fie considerată echivalentă cu plantele convenționale. Pentru a asigura transparența, deputații sunt de acord că pachetele cu semințe NTG trebuie etichetate ca atare, iar lista tuturor plantelor NTG 1 va trebui publicată online.

    Deși nu va fi obligatoriu ca plantele NTG 1 să fie etichetate, deputații cer Comisiei Europene să raporteze cum evoluează percepția consumatorilor și producătorilor asupra noilor tehnici după șapte ani de la intrarea în vigoare a documentului.

    Plantele din categoria NTG 2

    În cazul plantelor NTG 2, deputații europeni au convenit să mențină majoritatea cerințelor din legislația privind OMG, care este printre cele mai stricte din lume. Sunt incluse procedura de autorizare și etichetarea obligatorie a produselor.

    Pentru a încuraja adoptarea lor, deputații au convenit să accelereze procedura de evaluare a riscurilor pentru plantele NTG 2 care se preconizează că vor contribui la un sistem agroalimentar mai sustenabil. Ei subliniază însă că trebuie respectat așa-numitul principiu al precauției.

    Interzicerea tuturor brevetelor depuse pentru plantele NTG

    PE dorește să se interzică în totalitate brevetele privind toate plantele, materialul vegetal, părțile lor și informațiile genetice ale plantelor NTG, dar și caracteristicile procedeelor pe care le conțin. Scopul acestei măsuri este de a evita incertitudinea juridică, creșterea costurilor și crearea de noi dependențe pentru fermieri și crescători.

    Eurodeputații solicită, de asemenea, redactarea până în iunie 2025 a unui raport referitor la impactul brevetelor asupra accesului crescătorilor și fermierilor la diverse materiale de reproducere a plantelor. Ei cer și redactarea unei propuneri legislative care să actualizeze în consecință normele UE privind drepturile de proprietate intelectuală.

    „NTG-urile sunt esențiale pentru a îmbunătăți securitatea alimentară a Europei și pentru a asigura o producție agricolă mai ecologică. Noile norme vor permite dezvoltarea unor soiuri îmbunătățite de plante, care să asigure recolte mai mari, să fie rezistente la climă sau să necesite mai puține îngrășăminte și pesticide. Sper că statele membre își vor adopta curând poziția, astfel încât să putem adopta noile norme înainte de alegerile europene și să le dăm fermierilor instrumentele de care au nevoie pentru tranziția verde”, a declarat la finalul votului raportoarea Jessica Polfjärd (PPE, Suedia).

    Conform comunicatului oficial al PE, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a evaluat potențialele probleme legate de siguranța NTG-urilor. Mai multe produse NTG sunt disponibile sau în curs de a fi disponibile pe piață în afara UE (de exemplu, bananele din Filipine care nu se înnegresc, cu potențialul de a reduce deșeurile alimentare și emisiile de CO2).


    Te-ar mai putea interesa

    Corteva Agriscience a lansat biostimulatorul de eficiență a azotului Utrisha™ N în România Adio Regulament SUR! Comisia Europeană retrage proiectul pentru reducerea consumului de pesticide Prețurile îngrășămintelor au scăzut, dar fermierii nu au bani să cumpere Oficial! Interzis de astăzi la aplicarea îngrășămintelor pe terenurile agricole. Sunt și excepții! UPDATE. Proprietarul celui mai mare combinat de îngrășăminte din Ungaria – noi declarații despre sistarea producției

    Ultimele știri

    Reguli simplificate la subvențiile APIA. Oficialii de la Bruxelles cer mai puține controale în ferme Guvernul a aprobat noi granturi pentru micii fermieri afectați de criza Ucraina Slovacia menține restricțiile de import pentru produsele ucrainene, în ciuda deciziilor UE Peter Tamas Nagy se alătură echipei ANZ în funcția de director general adjunct Guvernul a aprobat subvenția de 200 de euro la hectar. Cererile se depun până pe 20 mai