• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Salata iute: cultivare, beneficii. Tehnologia de cultură de la semănat la recoltare

    Oana Timar -

    Salata iute este o cultură ușor de întreținut și care poate fi înființată în orice zonă agricolă a României. Cel mai cunoscut soi de salată iute este Aroma, pe care micii fermieri îl pot procura de la Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău și de la alți furnizori de sămânță. Recent, tehnologia de cultură pentru salata iute a fost prezentată de specialiștii Băncii de Resurse Genetice Vegetale de la Buzău.

    Salata iute sau Brassica juncea spp. poate fi cultivată cu succes pe tot teritoriul țării noastre, atât în spații protejate cât și în câmp, cu precizarea că în spațiile protejate ritmul de creștere și mărimea rozetelor cresc semnificativ.

    Citiți și: Salata cu gust de hrean intră pe piața din România 

    Satala iute – origine și răspândire

    Centrul de origine a salatei iuți pare să fie în centrul Asiei și nord-estul Indiei, apoi s-a răspândit în centrul și vestul Chinei, estul Indiei, Myanmar și pe întreg teritoriul Iranului. Principalele țări producătoare sunt Bangladesh, țările din centrul Africii, China, India, Japonia, Nepal și Pakistan.

    Cultura s-a extins apoi la nord de Marea Caspică și în Rusia. Deși nu se cunoaște exact perioada în care această specie a pătruns în Europa, în literatura de specialitate apare că s-ar fi cultivat cu mii de ani în urmă pe teritoriul european. Însă, în Catalogul European al Plantelor Legumicole nu se află niciun cultivar înscris la această specie. Se cunosc mai multe varietăți, care de-a lungul timpului au fost împărțite în mai multe grupe în funcție de subspecie. Astfel, specia se împarte în patru grupe: Integrifolia, Juncea, Napiformis și Tsatsai.

    Salata iute – proprietăți. Beneficii pentru sănătate

    Atât frunzele, semințele cât și tulpinile de salată iute sunt comestibile. Planta apare în bucătăria tradițională africană, chineză, italiană, indiană, japoneză, nepaleză și pakistaneză. Din semințe se poate extrage ulei care se folosește ca și condiment, asemănător muștarului, însă are o aromă mult mai picantă. În Rusia, acest ulei este foarte folosit în industria alimentară, la procesare, în compoziția conservelor, la prepararea anumitor feluri de mâncare și în producerea de margarine. De asemenea, muștarul pentru consum zilnic este obținut tot din Brassica juncea. Frunzele sunt folosite în bucătăria africană și toate părțile vegetative ale plantei sunt folosite în bucătăria nepaleză, în special în zonele de munte ale Nepalului. Se poate asorta cu orez la cuptor sau fiert și cu carne de vită puțin condimentată. Datorită gustului deosebit de picant al frunzelor, acestea se combină cu alte legume verzi pentru ponderarea aromei și rezultă o salată care are denumirea de salată mixtă. Proteinele extrase din frunze se combină foarte bine cu pulpa de banană și se adaptează ca umplutură pentru plăcinte. Frunzele speciei pot fi folosite, datorită aspectului plăcut ornamental, pot fi folosite și la ornarea platourilor și a diverselor preparate culinare.

    Salata iute – proprietăți medicinale

    Preparatele din specia de salată iute conțin per 100 g 26 calorii, fiind surse bogate de vitamina A, C și K într-un procent de 20%. Mai conțin vitamina E și calciu. Frunzele conțin 92% apă, 4,5% carbohidrați, 2,6% proteine și 0,5% lipide. Semințele conțin 25-30% ulei. Planta are proprietăți antibiotice, diuretice, emetice, galactogoge, stimulatoare. Se pot folosi în tratarea artrozelor, durerilor de picioare, reumatismului iar semințele sunt folosite de specialiștii chinezi în tratarea tumorilor iar în Coreea sunt folosite contra abceselor, răcelilor iar frunzele aplicate ca și cataplasme pe frunte pot lupta împotriva durerii de cap.

    Salata iute are și alte utilizări. Se practică adeseori mulcirea solului cu ajutorul frunzelor plantei și totodată incorporarea ca îngrășământ verde în sol. Plantele sunt tăiate de la colet, atunci când ajung la mărimea optimă pentru a putea acoperi solul și sunt lăsate să se ofilească, având rol de mulci. Ulterior acestea vor fi incorporate în sol.

    Salata iute mai poate fi folosită și în reglarea compoziției chimice a solului deoarece este o consumatoare a metalelor grele din sol, cum ar fi plumbul, metale pe care le depozitează în frunze. De asemenea, se cunoaște faptul că planta absoarbe inclusiv cadmiul din sol. Așadar, cultivarea acestei plante este o metodă mult mai ieftină decât alte metode clasice de amendament prin reducerea metalelor grele din sol.

    Unele varietăți, datorită coloritului spectaculos, gofrajului și texturii frunzelor pot fi utilizate cu succes și ca plante decorative.

    Citiți și Cele mai profitabile soiuri de salată: Se caută mai ales varietățile care se țin bine ambalate la pungă sau caserolă

    Salata iute – caracteristici biologice

    Salata iute este o plantă anuală, ce formează în prima parte de vegetație o rozetă bogată de frunze iar apoi emite tija florală. Specia este hermafrodită, prezintă flori atât cu organe sexuale masculine cât și feminine.

    Planta este entomofilă, polenizarea are loc prin intermediul insectelor, în special albinelor, de aceea trebuie acordată o mare atenție la respectarea distanțelor de izolare între varietăți. Specia preferă sol cu expunere la soare, nisipos, ușor, mediu lutos și bine drenat. Tolerează orice tip de pH, de la alcalin, la neutru și chiar acid. Rădăcina este fasciculară, puternic ramificată, asemănătoare salatei clasice. Tija florală este asemănătoare cu cea a verzei și poate atinge înălțimi, în funcție de soi și specie, de la 80-1,5 m.

    Salata iute se recoltează în stadiul de rozetă care diferă ca mărime și formă în funcție de varietate. Brassica juncea subs. Integrifolia var. crispifolia prezintă frunze mari cu marginile puternic gofrate (crete) cu nervuri proeminente și mai deschise la culoare decât limbul frunzei.

    Salata iute – tehnologie de cultură

    Cum se cultivă salata iute

    Salata iute poate fi cultivată cu succes pe tot teritoriul țării noastre, atât în spații protejate cât și în câmp, cu precizarea că în spațiile protejate ritmul de creștere și mărimea rozetelor cresc semnificativ.

    Acest tip de salată nu tolerează înghețul, suportă diverse variante tehnologice și poate fi înființată ca cultură prin semănat direct sau producere de răsaduri. Rezultate bune se obțin atunci când cultura este înființată primăvara devreme, atât în spații protejate cât și în câmp. Spre deosebire de salată, emite mai greu tija florală și parcurge mai lent fenofazele, rezistând mult mai bine la temperaturi ridicate, motiv pentru care cultura poate fi înființată și în perioadele de vară mai călduroase.

    Schemă de plantare pentru salata iute

    Producerea răsadului de salată iute

    Producerea răsadului de salată iute se efectuează similar cu cea a salatei, cea mai bună metodă fiind producția la palete alveolare, folosind ca substrat turba. Se pot folosi paleți alveolari cu 70-100 de orificii. De obicei, pentru spațiile protejate încălzite, cultura poate fi înființată pe toată perioada anului, iar pentru spațiile protejate fără încălzire tehnologică se recomandă ca semănatul să se facă după 20 februarie, iar la sfârșitul lunii martie să se realizeze plantarea.

    În cazul culturii în câmp, semănatul pentru producerea de răsaduri se poate face în prima decadă a lunii martie, iar plantarea în câmp după data de 15 aprilie. Norma de sămânță pentru înființarea unui hectar de cultură variază între 250-300 g, iar pentru semănatul direct este în jur de 1 kg, cu precizarea că, dacă se înființează direct, trebuie acordată o atenție deosebită semănătorii, deoarece sămânța este foarte mică, iar semănătoarea trebuie să fie precisă și să respecte adâncimea de semănat de 1-2 cm.

    Îngrijirea culturii de salată iute

    Lucrările de îngrijire sunt cele curente, prășile mecanice și manuale care se realizează la nevoie, în funcție de gradul de buruienare a culturii. Aprovizionarea cu apă (irigarea) se face în câmp în funcție de regimul de precipitații și de stadiul de dezvoltare a culturii. De obicei, se aplică irigații de 150-200 m³ apă la hectar pentru o irigare. O atenție deosebită trebuie acordată densității la unitatea de suprafață. În cazul în care cultura a fost înființată prin semănat direct, se recomandă realizarea lucrării de rarit.

    Tratamente la cultura de salată iute

    Tratamentele fitosanitare se aplică pentru menținerea stării de sănătate a plantelor. Cultura se poate realiza prin aplicarea mai multor scheme de înființare în funcție de mediul de cultură și caracteristicile soiului și sistemul de mașini utilizat. De obicei, se înființează în rânduri echidistante la 70 cm între rânduri și 30-35 cm între plante/rând. Se mai poate înființa și în benzi, cu distanța de 50 cm între rânduri și 70 cm între benzi, și 30-35 cm între plante pe rând.

    Când și cum se recoltează salata iute

    Recoltarea poate fi efectuată în mod esalonat prin culegerea frunzelor de la baza rozetei sau complet, când rozeta atinge maturitatea tehnologică pentru consum. De obicei, recoltarea poate fi realizată la aproximativ 60 de zile de la plantare. Atunci când se recoltează treptat, producția pe unitatea de suprafață este mult mai mare, iar planta întârzie să emită tija florală. Greutatea rozetei variază între 200 g și 1 kg în funcție de varietate și soi, iar potențialul de producție crește pe plantă dacă recoltarea este făcută în mod esalonat.

    Producția de masă verde pe hectar variază la salata iute în funcție de soi și de modul de recoltare, însă de regulă se pot obține producții între 25-30 t/ha. Numărul mediu de semințe pe gram este de 1.481, iar la un gram sunt aproximativ 723 de semințe.

    Citiți și: Săpunul de rufe – de la insecticid, la tratament pentru semințe. 10 utilizări în grădină

    Salata iute – boli și dăunători

    Specia este predispusă la boli și dăunători, în general întâlnindu-se agenți patogeni specifici cruciferelor. Dintre bolile care produc pagube semnificative culturii se numără făinarea, iar printre dăunători se regăsesc puricele negru al verzei și omida. Tratamentele fitosanitare sunt cele specifice plantelor legumicole, însă este important să identificăm corect agentul patogen și să alegem produsul de combatere potrivit, respectând normele de aplicare și instrucțiunile de protecție a muncii. De asemenea, trebuie respectată perioada de pauză între aplicări și recoltare. Cercetările efectuate la BRGV Buzău au evidențiat o frecvență mai mare a atacului agenților patogeni în câmp și mai redusă în spațiile protejate.

    Te-ar mai putea interesa

    APIA confirmă plata ANT bovine anunțată de AGROINTEL.RO: 24,51 euro/tonă și 75,50 euro/animal Se schimbă vremea! Șefa ANM a anunțat de când vin ploile Fermierii care au pierdut prima pe cap de vacă. Calcul ANT bovine după data de referință

    Ultimele știri

    Hibridul de porumb Olt, potrivit pentru toate regiunile României AgroChatGPT – oportunitate pentru Universități și Companii din agricultură de a inova și a colabora Modelul TRANSAVIA „de la Bob la Furculiță și Înapoi” – premiat pentru Inovație în Sustenabilitate