• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Start bun pentru noul an agricol. Vasile Balcan, fermier: Am primit deja ploi de 240 l/mp

    Violina Gorcinschi -

    Ploile din acest sezon au ajutat mult culturile de toamnă. Ploile din luna septembrie încoace, care au căzut în cantități semnificative, au avut efecte benefice asupra culturilor de toamnă. În același timp, în ciuda secetei și a arșiței, unii fermieri încă mizează pe cultura de porumb.

    Vasile Balcan, fermier din zona Moldovei, membru al Senatului în cadrul Asociației Forța Fermierilor din România și administrator la Marsat SA Roman, a vorbit, în cadrul ediției de luni, 11 noiembrie, a emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție Agrointeligența – AGROINTEL.RO și TVR, despre efectele benefice ale precipitațiilor din acest sezon asupra culturilor de toamnă. Potrivit ing. Balcan, în zona terenurilor pe care le lucrează, au căzut peste 240 litri/mp, cantitate semnificativă în comparație cu primele luni ale anului.

    „Ploile din perioada lunii septembrie până în prezent au fost foarte benefice pentru cea mai mare parte din suprafața țării, cel puțin în Moldova a aproape că a acoperit deficitul de apă. Sunt peste 240 de litri/mp, cât nu a plouat în toată cealaltă perioadă a anului. Mai mult decât atât, a fost o ploaie așezată în sensul în care nu am avut băltiri, nu am avut scurgeri”, a relatat fermierul.

    Vasile Balcan, fermier: „Rapița, grâul și orzul arată foarte bine”

    Fermierul din zona Moldovei a declarat că este mulțumit de modul în care arată culturile de toamnă în acest an. În special rapița a beneficiat din plin de ploile care au căzut la momentul potrivit.

    „Culturile înființate din toamnă clar, cel puțin cei care s-au riscat și au semănat rapița în teren uscat. Noi din păcate nu am făcut lucrul acesta pentru că anul trecut am avut probleme când o ploiță ne-a păcălit cultura și, după răsărire, imediat s-a uscat. Anul acesta lucrurile nu au stat așa, pentru cei care au semănat în teren uscat au venit ploi de durată și mari cantitativ și rapița arată foarte bine. De asemenea, grâul, orzul, chiar dacă am întârziat cu semănatul din cauza umidității mari, vor arăta bine în primăvară”, a spus Vasile Balcan.

    Citește și: Zeci de mii de tone de porumb românesc au fost respinse la export

    Vasile Balcan: „Arșița a fost cea care a afectat porumbul. Mizez în continuare pe el”

    Vasile Balcan a spus că, spre deosebire de alți ani, cultura de porumb a fost compromisă de arșiță. Cu toate că și-a redus suprafața, anul viitor mizează în continuare pe porumb, pe care îl va semăna pe o suprafață de 700-750 de hectare.

    Citește și: Cultura care a salvat în acest an ferma lui Gavrilă Tuchiluș: ”La porumb și floare a fost dezastru!”

    „Zona Moldovei a fost întotdeauna prielnică pentru cultura de porumb. Cel puțin la noi în fermă, era cultura de bază pe care am dezvoltat-o în fiecare an. Există acea zicală că „plouă în mai, mănânci mălai” – au fost ani în care nu a plouat chiar din mai până în toamnă și s-a făcut porumb. Or, pericolul cel mai mare din acest an a fost arșița. Porumbul și alte culturi nu au suferit neapărat din cauza lipsei de apă din sol. Eu am avut cultură de floarea-soarelui  și am scos 4.350 kg în condițiile anului de secetă 2024, iar alături, cultură de porumb, din care am făcut două tone. Asta se datorează faptului că porumbul a fost mult mai sensibil la arșiță. Porumbul de 2-3 metri s-a uscat instant. Mai mult ca sigur producătorii de semințe au văzut că sunt probleme în ceea ce privește rezistența la arșiță, nu la secetă. Probabil vor veni cu genetică nouă în așa fel încât să fim pregătiți pentru ani periculoși ca acesta”, a conchis fermierul.


    Te-ar mai putea interesa

    Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții Ordin MADR: Terenurile care sunt scoase de la subvenția APIA Subvențiile care se achită fermierilor până la finalul anului

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!