• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • De ce nu investește fermierul Valentin Popa într-o combină

    Violina Gorcinschi -

    Fermierul Valentin Popa nu are, în prezent, o combină proprie pentru recoltarea terenurilor lucrate. Invitat în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, agricultorul din Sohatu, județul Călărași, a arătat că suprafața pe care o cultivă, de circa 150 de hectare, este prea mică pentru a face rentabilă achiziția unei mașini de recoltat.

    Valentin Popa deține o fermă vegetală în județul Călărași și este cunoscut în comunitatea agricolă pentru cumpătarea sa în ceea ce privește cheltuielile. Acesta nu și-a luat o combină pentru că nu a considerat-o a fi o investiție profitabilă pentru ferma sa de familie. În schimb, colaborează bine cu prestatorii care îl ajută la recoltare.

    Fermierul din comuna Sohatu a spus, în cadrul ediției de marți, 10 decembrie, a emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție Agrointeligența – AGROINTEL.RO și TVR, că nu este împovărat de datorii grație cumpătării sale, în ciuda provocărilor din ultimii ani. Acesta a reușit să se țină afacerea familiei pe linia de plutire economisind și bazându-se pe soluțiile pe care le avea la îndemână.

    ”Nu este simplu. Am avut și niște investiții în imobiliare și, la momentul respectiv, am preferat, ca să nu mă duc într-o altă latură și să intru în faliment, să vând din ele ca să mă redresez, să pot să încep anul agricol. Dacă nu m-aș fi bazat pe asta, ar fi fost puțin mai greu pentru că eu, în decursul anilor, am făcut achiziții de utilaje noi, de terenuri. Dacă nu aveam datorii față de bănci, cu subvenția și o mică parte din ce mi-a rămas, nu aveam probleme financiare. Puteam să îmi dau datoriile către firmele de inputuri, către proprietarii de terenuri în arendă și eram pe un drum bun”, a explicat fermierul.

    Fermierul Valentin Popa: ”Prima dată îți plătești datoriile, apoi investești”

    Fermierul din Călărași merge pe principiul ”plătește-ți datoriile, apoi faci ce vrei”. Anul 2024 a fost devastator pentru fermieri, din cauza secetei și grindinei care au distrus culturile, însă acesta a prioritizat obligațiile față de creditori în detrimentul altor planuri personale.

    ”Este și modul în care îți gestionezi activitatea pentru că dacă tu mâine ai vândut recolta și banii îi duci către alte cale: faci investiții, îți faci o vilă, îți cumperi o mașină nouă și te bazezi pe cultura de toamnă cu achitarea datoriilor, tocmai acolo te împotmolești și nu faci. Eu merg pe principiul că prima dată îți plătești datoriile și după aceea vezi ce profit mai ai și faci ceea ce îți dorești tu”, a spus Valentin Popa.

    Citește și: Fermierul Valentin Popa a pierdut toate culturile: ”Cerem autorităților să ne ajute pentru că vom da faliment”

    Fermierul Valentin Popa: ”Combina nu este o investiție bună pentru fermele mici”

    Tot în cadrul emisiunii, a explicat și motivul pentru care nu a investit într-o combină de recoltare. Ferma sa are o suprafață prea mică de cultură ca să justifice achiziția. De aceea, a apelat la prestatori în perioada recoltării. ”Nu am combină pentru că nu se justifică la suprafața mea, e o valoare foarte mare. Combina necesită investiție. E mai bine să plătești la recoltat un anumit prestator și ești mult mai lucid. Combina o iei pe 5-7 ani pe leasing sau IFN, dar dacă te împotmolești într-un an, e posibil să pierzi combina și să trebuiască să mai dai și bani după aceea”, a mărturisit fermierul.

    Citește și: Cioban cu 100 de oi, surprins de fermierul Valentin Popa în cultura sa de orz: ”Am depus plângere la poliție, vom ajunge în instanță!”

    Fermierii mici pot apela la persoane care își oferă serviciile sau la fermele mai mari, dotate cu asemenea utilaje. ”Sunt anumite persoane care au suprafețe mici de teren, și-au cumpărat o combină cu niște bani puși deoparte și fac prestări de servicii. În cazul fermierilor care au combine, e normal ca întâi să își strângă propriile recolte și abia apoi să presteze”, a explicat Valentin Popa.

    Agrostrategia, TVR 1. Invitat: Valentin Popa, fermier din județul Călărași (10.12.2024)


    Te-ar mai putea interesa

    Start cereri la APIA pentru ajutorul de 200 de lei/bovină și 70 de lei/ovină Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!