• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Instanța a dat dreptate unui fermier cu terenul agricol expropriat

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Un fermier din județul Vrancea a reușit să obțină despăgubiri mai mari în instanță, după ce a fost nemulțumit de cât a primit de la stat în urma procedurii de expropriere a terenurilor pentru construirea autostrăzii A7, porțiunea Focșani-Bacău. În loc de 10 euro/mp pătrat, cât considera că valorează terenul, fermierul a primit doar 1,7 lei/mp. Instanța i-a dat dreptate și a mărit sumele de despăgubire, însă decizia poate fi atacată cu apel.

    O fermă din zona Pufești, județul Vrancea a reușit să obțină, în instanță, majorarea despăgubirilor pe care le-a primit inițial ca urmare a exproprierii făcute de stat pentru porțiunea Focșani-Bacău din Autostrada A7. Instanța a modificat decizia de expropriere din februarie 2023, care viza zeci de mii de metri pătrați de teren extravilan, pentru care societatea reclamantă (unitatea agricolă) primise 1,7 lei/ mp, notează Monitorul de Vrancea.

    Despăgubiri mai mari pentru un fermier expropiat din Vrancea

    Despăgubiri mai mari în instanță pentru terenurile expropiate

    Ferma a arătat în fața judecătorilor că valoarea era, de fapt, de 10 euro pentru fiecare metru pătrat de teren, și că Statul Român „nu a procedat la stabilirea unei despăgubiri juste și echitabile aferente terenurilor expropriate, fiind astfel nerespectate prevederile legale”.

    Citește și: Un fermier din Vrancea a câștigat în instanță despăgubiri de 14,5 milioane de euro

    La rândul său, Statul Român – prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA – a solicitat respingerea cererii, pe considerentul „că instanța de judecată poate interveni doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor în raport de prevederile legale incidente”.

    Disputa a fost tranșată ulterior prin expertize, mai ales că societatea care fusese expropriată de terenuri solicitase despăgubiri totale de 2.436.750 de lei.

    Citește și: Un fermier a filmat cu drona lucrările la Autostrada Moldovei. Ce a descoperit în această duminică?

    „Conform raportului de expertiză realizat în cauză, instanța constată că domnul expert (…) (desemnat aleatoriu de către instanță), aplicând metoda comparației directe, a apreciat că un mp este 1,87 euro (1 euro= 4,9185 lei la data de 27.02.2023) astfel că valoarea totală a despăgubirii ar fi de 448.337 lei (…). Astfel că, în conformitate cu soluția instanței – care poate fi atacată cu apel, societatea în cauză a obținut 156.267 lei în loc de 28.916,98 de lei pentru un teren de 16.990 mp, pentru un alt teren de 29.190 mp – 268.478 lei în loc de 49.681,38 de lei și 23.592 lei în loc de 4.365,63 de lei, pentru un teren de 2.565 mp, toate extravilan arabil, în comuna Pufești”, s-a arătat în conținutul hotărârii judecătorilor.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă