• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Soiul de cireșe care a trecut cu bine de îngheț și va avea producție normală în livada lui Gelu Bogdan

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Un soi de cireșe a reușit să treacă cu bine înghețul târziu din luna aprilie. Temperaturile cu minus au afectat puternic și livada de cireși a lui Gelu Bogdan, din satul Chiriacu, comuna Izvoarele, județul Giurgiu. Pomicultorul deține 5 hectare de cireși care sunt cultivați în sistem ecologic, iar dintre soiurile plantației, unul singur va mai rodi în acest an.

    Fermierul Gelu Bogdan, din satul Chiriacu, comuna Izvoarele, județul Giurgiu, deține o livadă ecologică superintensivă de cireși, care după o săptămână cu temperaturi sub zero grade a redus speranțele de producție ale pomicultorului de la 70 de tone la 5 tone pentru toată suprafața. Soiurile mai tardive, cum ar fi Regina au reușit să facă față cel mai cu brio temperaturilor negative.

    Citiți și: 1 iunie – sărbătoarea cireșelor. Livezile unde poți merge cu familia să îți culegi singur cireșele

    Pomicultorul Gelu Bogdan

    Înghețul va reduce producția de cireșe din livada cunoscutului pomicultor Gelu Bogdan. Aceasta spera ca în acest an să scoată pe piață 70 de tone de fructe dar înghețul prelungit din luna aprilie a redus estimările la doar 5 tone pentru toate cele 5 hectare pe care le are le rod.

    ”Este foarte probabil să avem pe piață mai mult cireșe din import. Ce se va mânca de la noi va fi foarte puțin. Marea majoritate a sudului țării este afectat iar cei care au avut soiuri mai târzii au scăpat, dar în proporții mici, 10% maxim 20% cu mare eforturi”, a spus Gelu Bogdan, administrator al societății Bogland Trade, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Acesta a dezvăluit că soiul care a făcut față cel mai bine gerului, în livada sa, este Regina. ”La mine cel care a scăpat cel mai mult este un soi mai târziu, care iese pe producție din 15 iunie până începutul lui iulie și ușor după acest termen. Este vorba despre soiul Regina. În rest soiurile Burlat, Merchant au pierderi de până la 95% iar Cordia are undeva 70-80%, care este soi târziu. Ideea este că din 70 de tone cât așteptam anul acesta dacă mai rămân cu 5 tone pe toată suprafața”, a mai spus pomicultorul.

    Citiți și: Cireșe vara. Soiuri de cireș care fac fructe în lunile iunie și iulie

    Prețul cireșelor, mai mare în acest an

    Gelu Bogdan vindea cireșele în mare parte direct din fermă, unde derulează campanii în care clienții culeg singuri fructele. Chiar dacă acest an va fi unul mai slab ca și producție, pomicultorul vrea să păstreze tradiția și să invite consumatorii să se bucure de cireșele culese direct din pom. În privința prețului, Gelu Bogdan spune că aceasta va fi dictat de piață dar comparativ cu 2024 sigur va crește.

    ”Noi anul trecut am dat direct din fermă cu 30 de lei kilogramul, nu am vândut sub acest preț. Anul acesta vedem cum va fi piața în sezon dar mă gândesc că se va ajunge și la 40 de lei chiar mai mult, având în vedere producția. Eu vreau să păstrez tradiția și să merg pe culesul direct din fermă pentru că este o plăcere pentru clienți”, a mai spus pomicultorul.

    Acesta ne-a mai dezvăluit că în ciuda anului greu intenționează să deruleze mai multe proiecte în livadă, campanii de recreere pentru familii, copii, tineri, etc.

    Aspersia, metoda cea mai eficientă în lupta cu înghețul

    Pomicultorul Gelu Bogdan este la curent cu toate metodele de protecție împotriva înghețului de primăvară, atât din experiența anilor trecuți dar și din dialogul cu alți pomicultori din țară. Acesta spune că după multe metode pe care le-a încercat, cea mai eficientă rămâne înghețarea ramurilor.

    ”Trebuie să ne adaptăm deja acestor schimbări care apar an de an și studiem, experimentăm. M-am gândit ca la anul să folosesc acele sisteme utilizate de viticultorii francezi care ard acele găleți cu foc, deci cu căldură nu doar cu fum. Deși este extrem de scump vom utiliza și asta. Noi suntem la curent că ținem legătura toți fermierii unul cu altul și schimbăm opiniile. La noi cea mai eficientă a fost aspersia dar costă enorm, undeva la zeci de mii de euro”, a mai împărtășit pomicultorul.


    Te-ar mai putea interesa

    Cât plătesc fermierii din Ucraina pentru un litru de motorină Grâul românesc de panificație – producție bună, preț mic. Daniel Radu, fermier: „Este un preț umilitor” Producție mare la grâu, în ”polul secetei”: 9,4 tone/ha într-o fermă cunoscută Fermierul Marian Popa a recoltat grâul de sămânță: ”Soiurile românești s-au comportat foarte bine!” Stațiunea Popăuți a obținut certificatele de recunoaștere pentru Karakul Alb și Karakul Roz: ”Sunt creații proprii ale Stațiunii”

    Ultimele știri

    Cum va fi vremea în următoarele săptămâni: temperaturi ridicate și deficit de precipitații Alertă meteo: furtuni puternice și rafale de până la 90 km/h în mai multe județe UNCSV, mesaj de Ziua Internațională a Cooperativelor: ”Viitorul agriculturii românești depinde de capacitatea fermierilor de a investi, de a produce și de a valorifica împreună” România va primi 29,9 milioane de euro de la CE pentru fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor Bolile și dăunătorii porumbului: cum evitați pierderile de producție