Termene urgente pentru subvențiile APIA în luna mai


Luna mai este extrem de importantă pentru fermierii care solicită subvenții la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru campania 2025 sau așteaptă plăți pentru campania 2024, care se află pe final.
Fermierii au la dispoziție luna mai, mai exact până vineri, 30 mai, să solicite la APIA subvențiile pentru campania 2025. Până în prezent nu se știe cum stă situația cu depunerea cererilor deoarece agenția de plăți nu a făcut o informare la zi privind numărul de fermieri care au reușit să ceară subvenții.
Citiți și: Emil Turdean: Sunt fermieri persoane fizice cu o mie de hectare, care nu plătesc nimic statului

Calendar APIA pentru luna mai 2025
Având în vedere că ultima zi din luna mai pică într-o sâmbătă, zi nelucrătoare, fermierii pot cere plățile pe suprafață și cap de animal până vineri, 30 mai. Până în prezent nu este clar cum ”merge” campania 2025, dacă fermierii sunt în grafic sau nu, singura informare pe acest subiect fiind făcută la solicitarea Agrointeligența-AGROINTEL.RO în luna aprilie. Din datele furnizate atunci reiese că de la începutul campaniei – 3 martie și până la 11 aprilie au fost depuse 328.242 cereri, reprezentând aproximativ 45,03% din numărul total al cererilor estimate să fie depuse anul acesta pentru acordarea sprijinului financiar, cu suprafață realizată de 1.190.919,69 ha. Având în vedere diferența mare dintre numărul de fermieri/cereri și suprafața depusă reiese că cifrele acoperă în mare parte fermele mici dacă luăm în calcul că în campania 2024 numărul final de cereri a fost pentru 9.962.885 milioane hectare.
Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat, din 30 aprilie fermierii din sectorul zootehnic au început să depună cererile astfel că este de așteptat ca în perioada următoare agenția să fie în grafic cu numărul de solicitanți și implicit hectare sau animale solictate la plată. Este de văzut dacă agenția va decide să primească solicitări și în week-enduri sau campania se va finaliza conform programului săptămânal stabilit pentru fiecare centru.
Reamintim că anul trecut, în campania 2024, în perioada 4 aprilie – 12 iunie au fost depuse 730.395 cereri de plată pentru o suprafață de 9.962.885 milioane hectare.
Ceea ce este important pentru fermierii care nu au depus încă cererile este că trebuie să se prezinte la APIA conform programărilor care le-au fost comunicate, să se asigure că dețin documentele obligatorii solicitate conform schemelor pe care le solicită dar și documentele justificative în cazul plăților de sprijin cuplat. În plus, este esențial ca la depunerea cererii să solicite un număr de înregistrare al acesteia și să semneze cererea, olograf sau electronic. Fermierii trebuie de asemenea să verifice informațiile înscrise în cerere având în vedere că ei sunt cei care răspund de exactitatea acestora.
De asemenea, de reținut este și că data de 30 mai este termenul final pentru depunerea cererilor, până în prezent neexistând vreo informație legată de vreo prelungire a termenului sau vreo perioadă cu penalizări. Tot data de 30 mai este termenul limită și pentru modificările pe care fermierii vor să le facă la cerere.
Citiți și: Subvențiile APIA care se achită în luna mai – cuantumuri estimate la hectar
Calendar APIA pentru luna mai. Fermierii așteaptă plata pentru Sprijinul Cuplat Vegetal și plățile finale
Fermierii așteaptă în luna mai și ultimele scheme care se achită anual din campania 2024 sub formă de sprijin cuplat vegetal. Până la această dată nu au fost publicat în dezbatere publică de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) proiectul de hotărâre de Guvern cu plafoanele alocate pentru fiecare schemă de plată iar fermierii se așteaptă ca după mini-vacanța de 1 mai să fie lansate și aceste sume. După perioada de circa 10 zile cât trebuie să stea proiectul în dezbatere publică, acesta trebuie aprobat în ședință de Guvern, publicat în Monitorul Oficial pentru ca actul să intre în vigoare iar în final APIA să poată stabili cuantumurile și demara autorizările la plată.
Agrointeligența-AGROINTEL.RO a solicitat direct la agenția de plăți, lista subvențiilor pentru sprijin cuplat, care urmează să intre la plată din luna mai. Schemele așteptate de fermieri sunt:
-PD-09 – Sprijin cuplat pentru venit – soia;
-PD-10 – Sprijin cuplat pentru venit – Lucernă;
-PD-11 – Sprijin cuplat pentru venit – Leguminoase pentru industrializare – mazăre de grădină, fasole boabe și fasole păstăi;
-PD-12 – Sprijin cuplat pentru venit- Cânepă;
-PD-13 – Sprijin cuplat pentru venit – Orez;
-PD-14 – Sprijin cuplat pentru venit – Sămânță de cartof;
-PD-15 – Sprijin cuplat pentru venit – Hamei;
-PD-16 – Sprijin cuplat pentru venit – Sfecla de zahăr;
-PD-17 – Sprijin cuplat pentru venit- Legume cultivate în câmp pentru consum în stare proaspătă sau destinate industrializării (tomate, castraveți, ardei, vinete;
-PD-18 – Sprijin cuplat pentru venit – Legume cultivate în sere și solarii (tomate, castraveți, ardei, vinete;
-PD-19 – Sprijin cuplat pentru venit – Fructe (prune, mere, cireşe, vişine, caise și piersice);
-PD-20 – Sprijin cuplat pentru venit – Semințe pentru plante furajere;
-PD-26 – Sprijin cuplat pentru venit – Porumb pentru siloz.
Pe tot parcursul lunii mai, APIA derulează plăți în conturile fermierilor. Plățile sunt efectuate pentru campania finală, atât pentru schemele pe suprafață cât și subvențiile pe cap de animal. Termenul limită pentru plata subvențiilor către fermieri este data de 30 iunie 2025.