• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Noua țintă de împăduriri din PNRR a fost redusă la 20.000 de hectare

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Noua țintă agreată de România cu Comisia Europeană pentru împăduririle finanțate cu bani din PNRR este de 20.000 de hectare, o scădere de la 26.500 cât ar fi fost asumarea anterioară. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a debutat cu 56.000 de hectare bugetate pentru finanțare, însă din cauza problemelor mai mult administrative și a procedurilor greoaie, sesiunile de proiecte pe împăduriri au mers greu, la fel și plantările.

    României i se taie 6,3 miliarde de euro din PNRR, bani care nu mai pot fi absorbți până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Dragoș Pîslaru. Acesta a susținut o conferință de presă, la Palatul Victoria, despre Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după o întâlnire cu directorul general al Comisiei Europene și cu Comitetul Interministerial de Coordonare al PNRR.

    Citiți și: Diana Buzoianu, MMAP: România riscă penalizări uriașe dacă nu atinge ținta PNRR de 26.000 ha de terenuri împădurite

    Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a făcut referire la proiectele de mediu, cum ar fi cele legate de sistemele apă-canal, împăduririle adiționale, unde ținta este să se atingă deci se ajunge  20.000 de suprafețe noi împădurite. Pîslaru a precizat că, în discuția cu reprezentanții Comisiei Europene, ministerele de linie au adus argumentele pentru care aceste investiții sunt fezabile.

    ”Pe componenta de împrumut – doar ca să înțelegeți ce stă în acest cadru de negociere pe care ne-am concentrat și astăzi -, discutăm de o sumă importantă pe valul renovării, 437 de milioane de euro – valul renovării, discutăm de suplimentarea sumelor alocate. Discutăm la Ministerul Apelor şi Mediului, în principal de sistemele apă-canal, dar și de recâștigarea față de ultima poziție a măcar 2.000 de hectare de împădurire adițională, deci se ajunge la 20.000 de suprafețe noi împădurite. Vă pot spune că, în discuția pe care am avut-o cu Comisia Europeană, ministerele de linie au adus argumentele pentru care aceste investiții sunt fezabile, au rămas că vor trimite documente adiționale”, a spus astăzi ministrul Pîslaru, menționând că CE vrea dovezi clare pentru modul în care se cheltuie de acum încolo fiecare euro din PNRR.

    Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a vorbit și ea recent despre ținta de suprafață împădurită cu finanțare PNRR, menționând că au fost recepționate 8.900 de hectare și ar fi trebuit să fie făcute 26.000 de hectare.

    ”Pe Componenta 2 – Păduri și protecția biodiversității pentru investiția 1 și 2 care vorbește de împăduriri și reîmpăduriri avem în momentul de față pentru împăduriri 460 de milioane de euro, astăzi au fost recepționate conform datelor de la minister, 8.900 de hectare și ar fi trebuit să fie făcute 26.000 de hectare. Asta după ce a fost renegociat și s-a scăzut de la 56.000 de hectare. Practic suntem în punctul în care avem doar aproximativ 9.000 de hectare realizate dintr-o sumă de 26.000 de hectare. Pentru neîndeplinirea țintelor pentru acest jalon avem 176 de milioane de euro penalitate. Evident, toate penalitățile sunt maximale și vor fi luate în considerare la regenocieri”, a spus astăzi Diana Buzoianu.

     

    Te-ar mai putea interesa

    Presa de la Kiev: Cerealele din Ucraina NU au prioritate în portul Constanța. Unele terminale primesc mai întâi marfa românească Sfaturile unui analist pentru fermierii care se confruntă cu probleme financiare Un fermier a fost obligat să își distrugă livada după ce a oferit fructe gratuit Preț teren agricol în Germania. Un hectar de pământ se apropie de 100.000 de euro DNA: Cristina Trăilă, urmărită penal. Miza: schimbarea șefului DSVSA Vaslui și despăgubiri de 3 milioane de euro

    Ultimele știri

    Plan masiv de intervenție în ferme! Peste 355.000 de oi și capre, vizate de controalele ANSVSA Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii. Grâul și porumbul – pe creștere, rapița și floarea-soarelui se depreciază Fermierii – subvenție de 50% din costul asigurărilor. Noile condiții pentru culturi și animale prin DR-31 Agro Fest Connect 2026. Fermierii, companiile și specialiștii din agribusiness se întâlnesc în câmp la Rediu, pe 2 septembrie! Semnal de alarmă: Micii fermieri care au solarii de lemn nu pot accesa cei 50.000 de euro/fermă de la 1 septembrie