Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, a cerut demiterea imediată a șefului de la Apele Române


Vicepremierul și ministru al Finanțelor Barna Tánczos a cerut demiterea de urgență a șefului Administrației Naționale Apele Române, directorul Sorin Lucaci, care, alături de conducerea Salrom, au gestionat foarte prost situația de la salina Praid. Cei doi sunt decidenții responsabili pentru grava poluare a apei din Praid. Din cauza creșterii bruște a conținutului de sare din pârâul Corund, alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor din zonă a fost grav pusă în pericol. Contactat de publicația maghiară Maszol, politicianul UDMR a declarat că situația actuală este rezultatul neglijenței și iresponsabilității companiilor de stat implicate. De precizat că de activitatea șefilor Apelor Române sunt nemulțumiți și fermierii care în nenumărate rânduri au atras atenția că la conducerea administrației se află oameni incompetenți, care nu sunt în slujba cetățeanului, ci conduc discreționar instituția.
„Au fost multe discuții în ultimele zile, iar tensiunea a fost enormă. Nu am cerut o schimbare imediată a conducerii, tocmai pentru a nu escalada și agrava situația. Astăzi, văd că, în lumina evenimentelor de ieri, este necesară demisia imediată a liderilor celor două companii, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci demiterea lor imediată”, a declarat Barna Tánczos despre directorul Apelor Române, Sorin Lucaci, și despre cel de la Salrom, Constantin Dan Dobrea.
Ambii șefi de instituții au susținere politică puternică – atât șeful de la Apele Române, Sorin Lucaci, cât și Dobrea de la Salrom sunt recunoscuți ca având susținere politică din partea PSD.
Despre șeful de la Apele Române, fermierii au semnalat de mai multe ori că nu își face treaba și că are un mod discreționar de a conduce instituția. Administrația Națională Apele Române nu dă curs petițiilor, nu dă curs solicitărilor de întâlniri din partea organizațiilor de fermieri și nici nu participă la Minsterul Agriculturii când sunt ședințe tematice. Mai mult, de doi ani, Apele Române au instituit o taxare uriașă pentru utilizatorii de apă pentru irigații, chiar și mici exploatații având de plătit mii, chiar zeci de mii de lei anual, aceste sume nefiind regăsite mai departe în investiții pentru infrastructura de gestionare a resurselor de apă.
Buget record aprobat pentru Apele Române
De menționat că astăzi, joi – 12 iunie, a fost aprobat un buget record pentru Administrația Națională Apele Române, după cum a anunțat ministrul Mediului, Mircea Fechet. ” Aș începe prin a spune că, mai devreme, în Guvern, la propunerea ministerului, a fost aprobat Administrației Naționale Apele Române; este un buget în valoare de 4,25 miliarde de lei, cu o creștere de 55% față de anul trecut. Vorbim despre investiții în consolidarea infrastructurii hidrotehnice, de combatere a schimbărilor climatice și de modernizare a sistemului național de gospodărire a apelor”, a spus Fechet la finalul ședinte Executivului.
Despre solicitarea colegului din Guvern, Barna Tánczos, ministrul Mediului a spus: ”Pot să vă spun că, în ceea ce privește colegii mei de la Administrația Națională Apele Române, aceștia nu au făcut niciun fel de intervenție, deci cauza la care se referă domnul viceprim-ministru Tanczos Barna e una care cel puțin deocamdată nu se confirmă, însă eu cred că de îndată ce vom avea raportul Corpului de Control al primului ministru, cu siguranță vor cădea foarte multe capete. Că vor fi de la Salrom, că vor fi de la Apele Române, că vor fi de la Ministerul Mediului și… până la urmă așa e și firesc, dacă se dovedește că acțiunile sau inacțiunile tale au generat situația pe care o avem astăzi, sunt convins că multe capete vor cădea, nu doar unul sau două, așa cum spunea domnul viceprim-ministru Tanczos Barna. Însă eu cred foarte mult în stabilirea vinovaților și cred foarte mult în concluziile raportului de control ale primului ministru pe care le aștept cu nerăbdare. Și în măsura în care, repet, acele concluzii vor atribui o parte mai mică sau mai mare de vină unor instituții sau unor persoane, fără îndoială vor pleca acasă cu toții”.