Mircea Dumitru, ACVBR-SIM: Fermierii așteaptă să se termine perioada de retenție ca să dea animalele la abator


Situația sectorului creșterii vacilor din România este critică, iar efectivele de animale sunt în scădere la nivel național, a afirmat Mircea Dumitru, președinte al Asociației Crescătorilor de Vaci ”Bălțată Românească” Tip Simmental (ACVBR – SIM). Fermier din Brașov, acesta a explicat într-un interviu acordat pentru emisiunea Agrostrategia, de pe TVR 1 că majoritatea crescătorilor au rămas fără rezerve de hrană din cauza secetei prelungite și a lipsei de sprijin adecvat din partea autorităților.
Mircea Dumitru a explicat în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, ediția din 1 octombrie, că crescătorii de animale traversează o perioadă extrem de grea, mai ales din cauza secetei care a dus la o rezervă insuficientă de furaje. Potrivit președintelui ACVBR – SIM, crescătorii așteaptă ca termenul de retenție la bovine pentru subvenții să fie depășit, astfel încât să poată duce o bună parte din efective la abator.
Citiți și: O fermă nouă de Angus se deschide în acest an. Afacerea include un abator și are deja comenzi ferme
Președintele Asociației Crescătorilor de Vaci ”Bălțată Românească” Tip Simmental (ACVBR – SIM) a declarat în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție Agrointeligența-AGROINTEL.RO și TVR, că singura zonă cu o ușoară creștere este centrul țării, unde seceta nu a afectat atât de grav fermierii, aceștia reușind să mențină animalele cu eforturi considerabile. Majoritatea fermierilor au rămas fără rezerve de hrană din cauza secetei prelungite și a lipsei de sprijin adecvat din partea autorităților.
”Situația la zi este destul de urâtă. Conform Institutului Național de Statistică INS-ului, au făcut niște studii și efectivele sunt în scădere. Conform INS-ului se spune că singura zonă unde efectivele au rămas totuși la fel și au tendință ușoară de creștere sunt în centrul țării, în zona noastră. Și mă întreba cineva oare de ce s-a întâmplat chestia asta? Și am răspuns că în primul rând, zona centrală n-a fost atât de afectată de secetă. Oamenii au ținut cu dinții de animale, au încercat să-și crească efectivele, unii au mai accesat ceva proiecte și chestii de genul acesta”, a spus fermierul.
Citiți și: Subvenții APIA – perioadele de retenție în fermă în funcție de specia animalelor
Mircea Dumitru, ACVBR-SIM: Fermierii așteaptă să se termine perioada de retenție a animalelor
Mircea Dumitru a mai spus că fermierii așteaptă să se finalizeze perioada de retenție pentru subvenții astfel încât să poată vinde animalele din ferme.
”Per ansamblu situația este destul de rea pentru că oamenii așteaptă să termine cu perioada de retenție animalului, e o perioadă în care nu au voie cei care au declarat animalele și sunt elegibile pentru subvenții, nu au voia să le scoată din efectiv până la jumătatea lui octombrie. Și toată lumea așteaptă să dea drumul spre abator pentru că mare parte dintre fermieri nu mai au surse de hrană”, a spus fermierul la emisiunea Agrostrategia.
De precizat că perioada de retenție pentru bovine se termină la data de 13 octombrie pentru crescătorii de vaci.
Dumitru a completat că și lipsa de interes a autorităților influențează decizia fermierilor de a nu mai ține toate efectivele.
”Vă dați seama că rezervele așa cum au fost refăcute, că au avut rezerve, că n-au avut, au luat dintr-o parte, au pus în alta, marea majoritate a fermierilor au 2-3 activități conexe cu creșterea vacii. Adică au adus bani de acasă. Ei încearcă să meargă mai departe, scot dintr-un buzunar, bagă în celălalt numai că la un moment dat toate astea au un final. Și îmi pare foarte rău să spun asta, dar interesul guvernanților pentru sectorul acesta e spre zero, așa după cum am văzut eu. Promisiuni, apar pe sticlă tot felul de indivizi care n-au nicio legătură directă cu sectorul acesta și își dau cu părerea. Situația nu se îmbunătățește. V-am spus și vă repet: stocurile de furaje sunt foarte mici. Cel puțin în sudul țării, din cunoștințele noastre, discutând cu fermierii, e prăpăd pentru că practic este al patrulea an de secetă. Nu se poate. Oamenii nu au din ce să mai facă stocurile de furaje, nu au cu ce să mai țină animalele. Sau făcut tot felul de promisiuni privind plata unor subvenții, subvențioare. Noi nu așteptat niciodată milă să fie foarte clară pentru toată lumea, niciodată nu am aşteptat milă. Noi am cerut să ni se dea exact ce ni se cuvine. Noi nu vrem decât să primim ceea ce ni se cuvine prin faptul că suntem membri ai Comunității Europene. Și atunci, fiind membri cu drepturi de pline, ar trebui să fim cam pe aceeași linie cu cei de dincolo”, a mai punctat Mircea Dumitru.