• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DNA: Un primar și-a dat propriei asociații pășune cu preț redus și o prelungire de contract cu încă 10 ani

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Un primar a reușit să convingă consilierii locali să efectueze mai multe ilegalități pentru o plată mai mică a chiriei pentru pășunea comunală dar și prelungirea unui contract de închiriere a suprafeței care s-a făcut tot cu încălcarea legislației în vigoare.

    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor inculpați care au colaborat la producerea unor ilegalități care vizau pășunea comunală. Conform unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), paguba adusă comunei a fost de 1.231.444,96 lei.

    Citiți și: DNA: Președintele ANPC și directorul Paul Anghel – într-un dosar de abuz în serviciu

    Conform DNA, cei doi inculpați care au fost trimiși în judecată sunt Sorin Balași, la data faptei primar al comunei Crizbav, județul Brașov și Bogdan-Ionuț Naferică,  la data faptei secretar al comunei Crizbav, județul Brașov ambii pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

    În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt: În perioada 2017-2019, inculpatul Balași Sorin, în calitate de primar al comunei Crizbav, cu sprijinul lui Bogdan-Ionuț Naferică, secretar al aceleiași comune, i-ar fi determinat pe consilierii locali aleși în cadrul Consiliului local Crizbav, să aprobe, cu încălcarea legislației primare în vigoare, scutirea Asociației Crescătorilor de Taurine Crizbav (în care inculpatul Balași Sorin avea calitatea de membru fondator) de penalitățile pentru plata cu întârziere a chiriei aferente utilizării pășunii comunale în anii 2015 și 2016, reducerea cuantumului acestei chirii de la 1.000 lei/ha pe an la 100 lei/ha pe an, precum și prelungirea nelegală a acestui contract cu încă 10 ani.

    Prin aceste demersuri, cei doi inculpați ar fi cauzat o pagubă în patrimoniul U.A.T. Comuna Crizbav în cuantum de 1.231.444,96 lei, precum și un folos necuvenit în același cuantum asociației respective.

    Citiți și: APIA a sesizat DNA în cazul unor adeverințe depuse pentru subvențiile la hectar

    Comuna păgubită s-a constituit parte civilă în cauză 

    Potrivit sursei citate, U.A.T. Comuna Crizbav a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3.617.426,18 lei, reprezentând suma aferentă contractului de închiriere pajiști încheiat în 2014 și respectiv cu suma de 211.000 lei, reprezentând suma aferentă obligațiilor de plată pentru anul 2025.
    În cauză, procurorii anticorupție au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile deținute de inculpații Balași Sorin și Naferică Bogdan-Ionuț, până la concurența sumei de 1.231.444,96 lei, în vederea recuperării prejudiciului.

    Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.


    Te-ar mai putea interesa

    Aproape 2.000 de hectare de teren agricol – libere pentru arendă la ADS! Premieră: România livrează peste 4.000 de oi în Algeria cu avioane cargo. Șeful ANSVSA: Animalele, la destinație în 2,5 ore Procurorii EPPO au reținut un consultant care a depus la AFIR 237 de proiecte pentru tineri și micii fermieri Primărie: Doar apicultorii din sat au voie cu albinele la salcâmii din localitate Victorie pentru micii fermieri. e-Factura, eliminată în Parlament pentru agricultori

    Ultimele știri

    Start cereri pentru subvenția de 3.000 euro/ha. Termen limită limită pentru fermieri Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine AAC – semnal la Bruxelles: Fermierii se confruntă cu costuri de producție ridicate. Eliminați taxa CBAM! APIA a început eliberarea adeverințelor pentru crescătorii de animale care vor subvențiile în avans