Falsa problemă a vânzării terenurilor către străini
Lucian Davidescu -
Nu există o bătălie pentru terenuri între români şi străini, ci una între proprietarii mari şi proprietarii mici.
Din 2014, România trebuie să permită şi persoanelor fizice străine să cumpere terenuri în România, fapt care reaprinde spaima că vor veni străinii să ne lase fără pământ.
De fapt, spaima asta este fără obiect. Iată de ce:
Oricare cetăţean străin, din UE sau nu, poate cumpăra chiar şi acum teren în România. Singura condiţie este să o facă prin intermediul unei firme înmatriculate aici. Aşa se face că străinii au cumpărat deja 700.000 de mii de hectare, adică peste o zecime din suprafaţa arabilă a ţării. Presupusa interdicţie nu i-a împiedicat pe un arab (Jihad El Khalil – 35.000 ha) sau pe un austriac (Andreas von Bardeau – 26.000 ha) să ajungă în top 5 latifundiari români. Alte trei firme cu capital străin se găsesc în top 10. „Interdicţia” nu i-a împiedicat pe italieni să îşi facă exploataţii de cereale mici dar multe în Banat, ridicând preţul hectarului de la câteva sute la câteva mii de euro (cum de altfel nu i-a împiedicat pe turci sau chiar pe germani să ia suprafeţe mari în arendă la preţuri mai decente decât cele practicate de fostele „asociaţii” stopând astfel bătaia de joc la care erau supuşi proprietarii).
Chiar şi după presupusa liberalizare, proprietarii menţionaţi vor continua să cumpere terenuri agricole prin intermediul firmelor, nu „pe persoană fizică”, pentru că firmele au un statut mult mai bun – îşi pot deduce TVA şi cheltuielile. Ele datorează doar impozit pe profit (asta dacă există profit) şi nu pe întregul venit, ca un fermier individual. Ba chiar marii proprietari de terenuri – şi români şi străini – au interesul ca lucrurile să rămână exact aşa cum sunt acum. În felul acesta vor continua să cumpere sau să ia în arendă terenuri la preţuri foarte mici.
Ce se va schimba totuşi după liberalizare? Singurii care ar putea fi atraşi de perspectiva de-a cumpăra teren în românia „pe persoană fizică” sunt fermierii mici, care ar fi tentaţi să se stabilească aici cu familiile lor pentru a face agricultură pe suprafeţe mici şi mijlocii – legume, fructe, zootehnie etc. Mai exact, segmentul pentru care înfiinţarea unei firme înseamnă prea multe costuri şi prea multă bătaie de cap. Are România motive să se sperie de această categorie? Să vedem!
1. Într-un scenariu maximal, să presupunem că este posibil să vedem câte 3-5 sau poate maximum zece familii venite în fiecare sat. În total, s-ar strânge câteva zeci de mii de gospodării noi, proprietare a câteva sute de mii de hectare. Poate părea mult, dar dacă hectarele respective sunt cele lăsate acum pârloagă, producţia alimentară a României creşte, nu scade.
2. Proaspeţii fermieri ar avea cunoaşterea şi accesul la pieţele de unde provin. După o vreme, ei au potenţialul de-a deveni exportatori nu doar pentru producţia proprie ci pentru întregul sat – făcând integrat importul de tehnologie, pre-procesarea, controlul de calitate şi aranjamentele de transport.
3. Prin modelul propriu i-ar inspira pe localnici să facă bani din agricultură, demonstrându-le că se poate. Ipoteza este demonstrată deja – fermierii italieni din Banat sau arendaşii turci din Dobrogea i-au determinat pe tinerii localnici să se apuce de afaceri similare. Tot aşa se vede la lucru spiritul de competiţie în localităţi care au ajuns renumite pentru câte o cultură – Lunguleţu cu cartofii, Albeşti cu căpşunele, Dăbuleni cu pepenii şi atâtea altele.
4. Obişnuiţi „ca în Vest”, îi vor învăţa pe săteni să nu mai accepte dispreţul şi batjocura din partea autorităţilor. De exemplu, să îi tragă la răspundere pe cei care permit furturile agricole – molima agriculturii româneşti – care îi forţează pe ţărani să pună cereale chiar şi pe cele mai mici suprafeţe sau să le lase pârloagă.
5. Aceste tranzacţii ar ridica şi mai mult preţurile terenurilor, construind pe termen lung o barieră naturală în calea celor care vor să cumpere suprafeţe cât mai mari, la preţuri cât mai mici. Astfel, nu este exclusă situaţia în care suprafeţele totale deţinute de străini să fie mai mici în cazul liberalizării pentru persoanele fizice, dacă asta va ridica preţul atât de mult încât marii cumpărători să renunţe.
Citeşte şi articolul „Contabilul de colhoz şi comasarea terenurilor”
