Tehnologia de cultivare a orzului de toamnă: de la pregătirea terenului și semănat, până la recoltare
Gabriela Gimbășanu -
Cultivarea orzului nu presupune o tehnologie mult-diferită de cea pentru grâu. În România, orzul este una dintre plantele de bază pentru rotația culturilor, fiind printre cele mai frecvent întâlnite culturi de toamnă. Respectarea pașilor tehnologici este, însă foarte importantă, întrucât fără o recoltă de calitate, valorificarea orzului se face la prețuri mai mici – fabricile de bere, spre exemplu, caută orz calitativ, rămânând doar soluția folosirii orzului ca furaj dacă acesta nu are parametri buni.
1.Plante premergătoare pentru cultura de orz
Orzul de toamnă manifestă pretenții crescute faţă de planta premergătoare, având cerinţe mai ridicate decât grâul de toamnă, ca urmare a faptului că semănatul se face înaintea grâului, iar plantele de orz trebuie să vegeteze cât mai bine în toamnă pentru a se căli şi a rezista condiţiilor de iernare, orzul de toamnă fiind mai sensibil la temperaturi scăzute comparativ cu grâul de toamnă.
În ceea ce privește plantele premergatoare după care se cultivă orzul avem plante foarte bune premergătoare, așa cum este mazărea, fasolea, borceagul, răpiţa, inul pentru fibră şi pentru sămânţă, plante bune premergătoare așa cum este trifoiul, cartoful, ovăzul, floarea-soarelui, soia, porumbul, sfecla de zahăr, plante care trebuie recoltate până la 10 septembrie. În schimb plantele mai puțin bune premergătoare pentru cultura de orz sunt cele care se recoltează după data de 10 septembrie, așa cum este orzul şi orzoaica de toamnă sau de primăvară, grâul, soia, porumb, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui.
Citiți și: Soiuri de orz de toamnă pe care merită să mizați în fermă
Orzul este o cultură foarte bună premergătoare pentru unele culturi de toamnă așa cum este rapiţă, lucernă, dar şi pentru culturile de primăvară. După orzul de toamnă se pot semăna culturi duble de porumb pentru boabe sau pentru siloz, soia, fasole, unele culturi legumicole, deoarece această cultură eliberează terenul foarte devreme, în a doua decadă a lunii iunie.
2. Orzul se cultivă pe solurile cu textură mijlocie
Orzul este mai pretenţios decât grâul, având sistemul radicular cu capacitate mai redusă de absorbţie şi perioada de vegetaţie mai scurtă. Orzul „merge” bine pe soluri cu textură mijlocie, permeabile, cu pH – 6,5 – 7,5 şi fertile. Potrivite pentru orz sunt cernoziomurile, şi solurile aluviale solificate.
De-a lungul timpului s-a constatat că orzul are o toleranţă relativ bună în faza de germinaţie, la un anumit grad de salinitate al solului. Sunt contraindicate pentru cultura de orz solurile sărăturoase, cât şi cele prea uşoare (nisipoase – n.r) sau prea grele (argiloase – n.r).
3. Zonele favorabile pentru cultura de orz
Orzul preferă terenuri plane sau uşor ondulate, de tip cernoziom sau aluviuni, cu regim termic şi precipitaţii favorabile. Zone foarte favorabile pentru această cultură sunt Câmpia de Vest, sudul Câmpiei Române, Estul Bărăganului şi sud-estul Dobrogei, precum şi pantele domoale din Câmpia Jijiei. Puţin favorabile sunt zonele cu terenuri nisipoase din Oltenia, Câmpia de nord-vest, sărăturate şi cele excesiv de umede din vestul şi nord estul Munteniei, soluri puternic acide, puternic erodate (Moldova şi nordul Dobrogei) şi regiuni cu temperaturi mai scăzute din nordul şi sud-estul Transilvaniei şi nordul Moldovei.
În zonele de câmpie nu temperaturile scăzute influenţează semnificativ nivelul recoltelor, neajunsul cel mai mare îl constituie caracterul secetos al toamnelor, care îngreunează pregătirea terenului, semănatul şi, deci, răsărirea orzului.
4. Fertilizarea culturii de orz
Consumul specific de substanțe nutritive la orz este apropiat de cel al grâului. Astfel pentru 1.000 kg boabe plus producția corespunzătoare de paie, orzul consumă, în medie între 24-29 kg azot, 11-13 kg fosfor și 21-28 kg potasiu. în substanță activă. Gunoiul de grajd, deşi asigură sporuri mari de producţie, nu este valorificat economic de orzul de toamnă. Deoarece gunoiul de grajd se aplică altor plante, orzul se fertilizează, în general, cu îngrăşăminte chimice.
Pentru toate formele de orz, azotul se aplică primăvara. Toamna se poate da o parte din doza de azot (1/4 – 1/3), numai după premergătoare care sărăcesc solul (floarea-soarelui, porumb, iarbă de Sudan). Azotul nu se aplică toamna pe solurile uşoare (nisipoase; luto-nisipoase), unde este uşor levigat în timpul iernii, precum şi atunci când doza aplicată este mică (sub 60-70 kg azot/ha).
Administrarea îngrăşămintelor cu fosfor se face sub arătura de bază. Îngrăşăminte cu potasiu se aplică pe terenurile slab aprovizionate în acest element, dându-se 80-100 kg/ha de potasiu pentru orzul de toamnă, cantitatea care se aplică la arătură sau este încorporată cu discul la pregătirea patului germinativ. Printr-o fertilizare completă, în care intră şi îngrăşămintele cu potasiu, chiar şi pe soluri bine aprovizionate cu acest element, se asigură o mai bună rezistenţă la cădere a orzului.
5. Lucrări de calitate la pregătirea patului germinativ pentru orz
La orzul de toamnă lucrările de bază ale solului şi pregătirea patului germinativ sunt similare cu cele pentru grâul de toamnă, cu menţiunea că au pretenţii mai ridicate în ceea ce priveşte calitatea acestor lucrări. În schimb, la această cultură, calitatea pregătirii patului germinativ influenţează direct buna dezvoltare a plantelor şi, deci, rezistenţa la iernare a acestora.
Uniformitatea pregătirii terenului asigură o răsărire uniformă, care contribuie direct la mărimea şi calitatea producţiei.
6. Densitatea de semănare a orzului – 450-500 bg/m²
Densitatea de semănat a orzului de toamnă este de 450 – 500 boabe germinabile/m². Deşi orzul are o înfrăţire bună, în toamnele secetoase şi când se seamănă după epoca optimă densitatea la orzul de toamnă trebuie să fie de 500 boabe germinabile/m². Distanţa între rânduri la orz este de 12,5 cm. Reducerea distanţei între rânduri este posibilă numai pe terenuri curate de resturi vegetale şi foarte bine pregătite, caz în care se seamănă la 8 – 10 cm sau chiar 6 – 8 cm şi se asigură o mai uniformă repartizare a spaţiului de nutriţie. Adâncimea de semănat la orzul este de 3 – 5 cm, totul în funcţie de textura şi umiditatea solului.
Epoca de semănat a orzului este cu circa 5 zile înaintea grâului (între 15 septembrie – 10 octombrie), pentru ca plantele să intre în iarnă bine înrădăcinate şi călite. Semănatul mai timpuriu determină o dezvoltare prea puternică a plantelor până la intrarea în iarnă, favorizând atacul de fuzarioză, făinare şi viroze, iar întârzierea duce la scăderea rezistenţei la ger a plantelor. În condiţii de irigare (având asigurată umiditatea de răsărire), epoca optimă de semănat a orzului se situează între sfârşitul lunii septembrie şi prima decadă a lui octombrie.
7. Tavălugitul se face imediat după semănatul orzului
Tăvălugitul după semănat se realizează mai ales în toamnele secetoase cu tăvălugul inelat. Tăvălugitul după semănat poate constitui o lucrare favorabilă răsăririi numai când solul din jurul seminţelor nu este prea uscat.
Citiți și: Hyvido – orzul care ”sare” de 10 tone la hectar. Producție cu 70-80 kg de sămânță la hectar și până la 15 frați fertili
La orzul de toamnă se execută controlul semănăturilor toamna si iarna, eliminarea excesului de umiditate în toamnă şi primavară şi celelalte lucrări de întreţinere la desprimăvărare în funcţie de starea culturii (fertilizare, tăvălugire).
8. Combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor din cultura de orz
Combaterea buruienilor la cultura orzului şi orzoaicei se face cu erbicide similare cu cele de la grâu în funcţie de spectrul de buruieni care trebuie combătute.
Pentru combaterea bolilor foliare între care făinarea şi sfâşierea frunzelor, se folosesc fungicide aplicate în două faze primul tratament la apariția atacului, iar al doilea în faza de burduf înspicare. Principalele boli ale orzului sunt: făinarea – Erysiphe graminis, rugina – Puccinia graminis, fuzarioză – Fusarium graminearum.
Primul tratament trebuie să se realizeze la înfrăţire, el limitează o serie de boli cum ar fi: ruginia, făinarea, bolile coletului. Al doilea tratament recomandat este să se realizeze în faza de burduf şi limitează atacul de făinare, rugină, septerioză, iar al treilea tratament la apariţia spicului şi prin acest tratament se combat bolile spicului (fuzarioza şi înnegrirea). În soluţia tratamentelor 2 şi 3 se adaugă si un insecticid.
9. Recoltarea orzului
Recoltarea orzului se face cu combina reglată pentru această plantă. Recoltarea începe la coacerea deplină, când umiditatea boabelor este sub 16 – 17%. Întârzierea recoltatului provoacă mari pierderi datorită ruperii spicelor şi a scuturării boabelor.
Orzul pentru malţ nu se recoltează la umiditate mai ridicată de 15%, deoarece numai astfel se asigură o mare capacitate germinativă a boabelor. Cu toate acestea, dacă recoltatul se face, totuşi la umiditatea boabelor peste 15%, se trece imediat la uscarea acestora până la umiditatea de păstrare (14%). Orzul de toamnă se coace cu 7 – 10 zile înaintea grâului. El trece foarte repede în „răscoacere”, aşa încât pericolul pierderilor, dacă se întârzie recoltarea, este mai mare decât la grâu.
De menţionat că orzul de toamnă asigură producţii care depăşesc, în multe judeţe ale ţării noastre, pe cele ale porumbului. Tehnologia de cultură a orzului de toamnă este mult mai simplă decât a porumbului şi, deci, producţia obţinută mai ieftină. Trebuie remarcat însă că extinderea orzului în cultură duce implicit la amplasarea lui şi pe terenuri mai puţin favorabile, situaţie care se întâlneşte acum la porumb.
Sursă selectivă: ojcacs.ro
