• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANM: Averse însoţite de descărcări electrice în majoritatea regiunilor până marți dimineață

    Roxana Dobre -

    Început de toamnă cu ploi! Meteorologii au emis astăzi o informare în care avertizează că în intervalul 5 septembrie, ora 17 – 6 septembrie, ora 10 va ploua în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi al Olteniei.

    Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp, îndeosebi în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

    Caracteristici agrometeorologice

    În stratul de sol 0-20 cm (ogor), conţinutul de umiditate va înregistra valori scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică şi extremă, în cea mai mare parte a teritoriului agricol. Pe suprafeţe extinse din Banat, Transilvania, nord-vestul Olteniei, local în sud-vestul şi centrul Moldovei, precum şi în nordul Munteniei, aprovizionarea cu apă a solului se va situa în limite satisfăcătoare.

    Starea de vegetaţie a culturilor agricole

    Pe fondul menţinerii stresului hidric asociat cu cel termic din aer şi sol, la culturile prăşitoare neirigate (porumb, floarea-soarelui) procesele de maturare vor fi în continuare accelerate şi forţate, îndeosebi în sud-estul, sudul, estul şi local vestul ţării. Pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului, procesele de vegetaţie vor evolua în general normal, plantele prezentând o stare de vegetaţie pe ansamblu bună şi medie.

    Floarea-soarelui se va afla predominant în faza de maturitate deplină (10-100%) pe întreg teritoriul agricol, continuându-se totodată lucrările de recoltare.

    Cultura de porumb va parcurge maturitatea ceară (60-100%) şi deplină (30-100%) la nivelul întregii ţări, iar la hibrizii timpurii semănaţi în epoca optimă se va continua recoltarea. La sfecla de zahăr se vor înregistra îngroşarea axei hipocotile concomitent cu acumularea zahărului în rădăcină, iar la cartof, creşterea tuberculilor, uscarea vrejilor, maturitatea tehnologică, precum şi recoltarea la soiurile tardive. Speciile pomi-viticole se vor afla la creşterea şi maturarea fructelor/boabelor, acumularea zaharurilor, iar la soiurile aflate la maturitatea tehnologică se vor continua lucrările de recoltare.

    Cultura de rapiţă înfiinţată pe suprafeţe agricole restrânse va parcurge primele faze de vegetaţie (germinare-răsărire), precum şi continuarea lucrărilor de semănat. Lucrările agricole specifice campaniei de toamnă (recoltare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, pregătirea patului germinativ, semănat) se vor desfăşura în general, în condiţii bune.


    Te-ar mai putea interesa

    Mihaela Neagu, Fabrica de zahăr Luduș: Am încheiat cea mai grea campanie de recoltare a sfeclei de zahăr De ce nu se pun roșiile lângă castraveți. Vecini compatibili în grădina de legume Subvenții APIA 2025. Data la care începe depunerea cererilor pentru plata pe hectar și animale

    Ultimele știri

    Fermierul Neculai Dulceanu renunță la sfecla de zahăr: ”În doi ani avut pierderi de 190.000 de euro” Oierii, decizie tranșantă: Ori plafon de minim 50 de femele la ajutorul de 50 euro/cap, ori NIMIC! Prețurile la îngrășăminte continuă să crească și în februarie. Ureea, vândută cu 530 euro/tonă în Europa