• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • UNIVERSUL SYNGENTA 2017: Noutățile pentru cultivatorii de pepeni, prezentate la Gheorghe Doja, în Ialomița

    agrointeligenta.ro

    Universul Syngenta 2017 a reunit peste 100 de fermieri la cea de-a treia ediție a degustării pe pepeni, ce a avut loc vineri, 28 iulie, în localitatea Gheorghe Doja din județul Ialomița, în ferma producătorului Rotaru Vasile. Evenimentul a făcut parte din seria demonstrațiilor în câmp organizate exclusiv pentru fermieri cu scopul promovării noilor  produse Syngenta.

    În ciuda vremii nefavorabile care a împiedicat intrarea efectivă în câmpurile cu pepeni, reprezentanții companiei Syngenta au susținut prezentările utile pentru fermieri. Producătorii s-au arătat deosebit de interesați mai ales de noii hibrizi de pepeni ce sunt disponibili în portofoliul companiei începând din acest an, precum și de soluțiile pentru combaterea bolilor și dăunătorilor specifici lubeniței.

    Hibridul de pepene Topgun – unul dintre produsele consacrate ale companiei

    Andreea Caimac, manager de produs culturi horticole Syngenta, a realizat pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro o scurtă prezentare a evenimentului dedicat culturii de pepeni.

    ”Lucrăm cu mulți fermieri din Gheorghe Doja. Acum, la eveniment, chiar dacă plouă ne bucurăm că avem alături de noi 100 de participanți. Este peste așteptările noastre, având în vedere condițiile meteo neobișnuite pentru luna iulie, dar oamenii sunt obișnuiți cu echipa noastră, ne cunosc, au o relație bună cu reprezentanții Syngenta de la semințe de legume și cu întreaga echipă de la Syngenta. Fermierii sunt interesați să afle noutățile direct de la producător, de la specialiștii companiei noastre”,  a subliniat Andreea Caimac.

    O parte importantă a discuțiilor purtate s-a concentrat asupra celui mai nou fungicid pe care compania l-a adus în premieră în România – Cidely Top, un fungicid cu spectru larg împotriva putregaiului tulpinii.

    ”Acordăm o mare atenție culturii de pepene și legumelor în general. În ultimul timp, Syngenta și-a dezvoltat o echipă specializată pe partea de semințe de legume, o echipă activă atât pe partea de vânzări, cât și partea de marketing. Avem oameni dedicați zonei de semințe de legume, și specialiști în protecția plantelor. Noutatea cu care vine Syngenta este Cidely Top, un produs nou pe care l-am lansat și este accesibil fermierilor. Este un fungicid cu spectru larg de combatere pentru mai multe culturi, dar în special pentru pepeni. Produsul are omologare pentru Didymella (putregaiul tulpinii pepenilor – n.r) și este primul produs pe acest segment și pe care îl promovăm mai mult în cultura de pepeni”, a mai spus Andreea Caimac, manager de produs culturi horticole Syngenta.

    Echipa companiei Syngenta acordă o mare atenție cantității de produs aplicate la hectar, de aceea recomandă permanent fermierilor să respecte cu strictețe dozele notate pe etichetă și modul de aplicare  dacă doresc să obțină rezultele maxime după tratamente.

    ”Producătorii întâmpină dificultăți în special cu bolile pepenilor și este foarte greu pentru ei să găsească mixul potrivit pentru a combate dăunătorii și bolile. De aceea, mereu întărim mesajele cu privire la tehnicile corecte de aplicare, de folosire a produselor conform dozelor omologate pe etichetă – nici subdozat, nici supradozat. Echipa noastră tehnică lucrează asiduu la dezvoltarea produselor noi – atât semințe, cât și produse de protecția plantelor, și încercăm să fim mereu alături de producător pentru a afla problemele cu care se confruntă și să venim în fața lui cu soluții eficiente”, a mai punctat Andreea Caimac.

    Reprezentanta Syngenta a trecut scurt în revistă noutățile privind hibrizii de pepene introduși pe piața din România: Mirza și Shogun F1. Astfel, Mirza este un hibrid extratimpuriu, în timp ce Shogun F1 impune un standard în cultura mediu-timpurie de lubeniță.

    Citiți și:

    Super-pepenele care-și pregătește intrarea pe piață: Shogun F1 este foarte dulce, rezistent la transport și face față arsurilor solare

    FORUMUL PENTRU LEGUMICULTURĂ SYNGENTA: A fost lansat CIDELY TOP, fungicidul care ”rezolvă” FĂINAREA ȘI PĂTAREA FRUNZELOR!

    Te-ar mai putea interesa

    51 de vaci, împușcate direct pe pășune. Fermierii cer urgent o anchetă După 30 de zile de carantină, s-au ridicat restricțiile pentru ovine. Documentul obligatoriu pentru circulația animalelor Amenzi de 20.000 de lei pentru fermierii care nu raportează ce stocuri au în ferme Fertilizarea cu gunoi de grajd vara. Reguli și termene ce trebuie respectate de fermieri O familie de tineri fermieri a pus bazele unei afaceri inedite, adresată crescătorilor de vaci

    Ultimele știri

    „Nu avem Fusarium în această cultură”. Rețeta Maragro pentru un grâu impecabil conține produse ADAMA Oierii, replică dură pentru șeful ANSVSA: „Înainte să arătați cu degetul spre crescători, analizați propriul sistem” Sfaturile unui analist pentru fermierii care se confruntă cu probleme financiare Șeful ANSVSA, mesaj pentru oierii care pregătesc protestul din 15 septembrie: „Vreau să nu mai vândă animale fără certificat” Exporturile de ovine ar putea fi deblocate. Șeful ANSVSA, Alexandru Bociu: „Vom reveni pe podium”