• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • BIROU UNIC pentru BANII EUROPENI – SOLICITAT DE EUROPARLAMENTARUL DANIEL BUDA

    Roxana Dobre -

    Solicitarea adeverinței la adeverință nu mai este demult o noutate pentru fermierii români care cer bani europeni! Un europarlamentar român ia atitudine și îi cere premierului Viorica Dăncilă să dispună înființarea unui birou unic pentru banii europeni astfel încât producătorii agricoli să nu mai fie puși pe drumuri.


    ”Cred că doamna Dăncilă trebuie să înţeleagă că nu poate să pună fermierii, primarii, din România să meargă pe la fiecare instituţie avizatoare cu câte un dosar pentru a-şi obţine avizele aberante. Am avut exemple de primar şi de fermier care mi-au spus că au trebuit să obţină aviz pentru negarea faptului că are conductă de gaz pe teren. Nu suntem sănătoşi la cap? Cred că un birou unic, pe lângă prefectură, unde să se întâlnească toate structurile avizatoare este absolut necesar şi ar duce la scurtarea termenelor necesare pentru fonduri europene”, a declarat într-o conferinţă de presă, Daniel Buda.

    Acesta a adus în discuție și ”dărnicia” autorităților de a adăuga condiții în plus pentru fondurile europene peste cele două-trei aspecte de la Bruxelles. ”Cât de multe condiţionalităţi se adaugă peste cele două-trei aspecte de la Bruxelles! Mai venim noi şi mai punem 20-30 de condiţii. Când i-am spus doamnei Dăncilă despre simplificarea acestei proceduri, m-am referit în primul rând la eliminarea acelor condiţionalităţi care s-au pus peste cele de la Bruxelles. Cel mai mare duşman în absorbţia fondurilor europene este Curtea de Conturi. De la minister mi s-a spus că nu o dată cei din România sunt nevoiţi să sune la Bruxelles la Curtea de conturi, ca ei să sune în ţară la Curtea de conturi din România pentru a le spune: Măi, nu mai interpretaţi de maniera restrictivă pe care o faceţi, pentru că nu este aşa”,  a mai spus Daniel Buda.

    Reducerea numărului de instituţii avizatoare care să se pronunţe asupra acestor proiecte ar putea fi soluția pentru simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene.  ”Faptul că azi ai nevoie de 3.500 de pagini să le depui pentru un proiect european, comparativ cu un fermier din Polonia, este un factor care îţi blochează orice dorinţă de a lua fonduri europene. De acea am cerut acest birou unic”, a mai spus Buda.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    ADAMA – alertă la culturile de cereale păioase: boli detectate de stațiile meteo, tratament urgent Hibridul de porumb Jumbo 48 de la Rodbun, potrivit pentru siloz și boabe Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție