• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SEMINȚE DE CALITATE PENTRU FERMIERI: Producție sigură, implicit PROFIT ÎN FERMĂ!

    agrointeligenta.ro -

    Alianța Industriei Seminţelor din România (AISR) este o asociație care reuneşte companii de prestigiu din domeniul cercetării, ameliorării, producerii şi comercializării seminţelor cu genetică superioară care dorește să fie “ vocea semințelor certificate” în agricultura din țara noastră.

    Obiectivul principal al asociației este promovarea folosirii seminței certificate de către toți fermerii din România și a înțelegerii beneficiilor utilizării acesteia. AISR dorește ca din ce în ce mai multi fermieri să înțeleagă că folosirea semințelor certificate înseamnă o producție sigură și, implicit, profit pentru fermă.

    AISR va încerca să transmită mesaje clare si concrecte privind calitatea semințelor, filiera certificării, avantajele utilizării semințelor certificate, metode de depistare a contrafacerilor pentru a ajuta agricultura românească să progreseze și să beneficieze de o dezvoltare cât mai durabilă.

    În lanțul obținerii semințelor de calitate, cel mai important loc îl ocupă analizele ce au loc în cadrul “Certificării calității semințelor”. Acest termen reprezintă un ansamblu de operațiuni de control și verificare în principalele faze ale procesului de multiplicare, condiționare, ambalare, etichetare și sigilare care asigură că produsele, procedeele și serviciile sunt conforme cu regulile și normele tehnice specifice, care se efectuează de către LCCSMS și ITCSMS-uri pe întreg teritoriul României. Toate companiile producătoare de semințe trebuie să treacă prin acest sistem de control și certificare.

    Operațiunile multiple și laborioase pentru determinarea semințelor de calitate, pe care trebuie să le cunoască toți fermierii, constau în:

    a) inspecția în câmp a culturilor semincere pentru stabilirea valorii biologice a semințelor din punct de vedere al identității, autenticității, purității varietale și stării fitosanitare;
    b) controlul prin sondaj în principalele momente ale procesului de recoltare, transport și prelucrare;
    c) determinarea condițiilor tehnice de calitate a seminței, cuprinzând puritatea fizică, germinația, starea sanitară sau alte condiții specifice speciei care se efectuează prin prelevarea de probe și analiza acestora după metode standardizate;
    d) controlul stării sanitare privind lipsa organismelor dăunatoare de carantină se realizează direct în câmp sau prin probe analizate în laborator de autoritatea fitosanitară și care emite documentele de constatare;
    e) verificarea autenticității și purității varietale în pre și postcontrol prin metode și tehnici adecvate, prin teste de laborator sau în parcele de control. Postcontrolul se organizează pentru toate categoriile biologice de semințe destinate multiplicării și se efectuează în câmpurile de testare ale Institutului de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor (I.S.T.I.S.), sau a altor instituții și agenți economici abilitați de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale .

    Certificarea oficială se concretizează prin eliberarea documentelor de inspecție în câmp și analizele (testele) de laborator și prin aplicarea pe ambalajele care conțin semințe care corespund condițiilor de calitate prevăzute în norme, pe specii sau grupe de specii, a etichetelor oficiale sau, după caz, a vignetelor oficiale și, eventual, a sigiliilor (plombelor);

    În mod explicit “luarea probelor” – sondarea – se referă la un ansamblu de operațiuni prin care dintr-un lot de semințe se extrage o probă de analiză, astfel încât indicii de calitate determinați din această probă să reprezinte întregul lot de semințe, după care se efectuează “Teste de calitate a semințelor”

    Fermierii trebuie să știe că “Testele de calitate a semințelor“ sunt efectuate de inspecții autorizate, conform unor metodologii acreditate și se referă la puritatea fizică, componenta botanică, germinație și umiditate. Aceste teste sunt aplicate tuturor probelor companiilor producătoare de semințe și doar semințele care au documentele de control și certificare trebuie achiziționate de către fermieri, pentru a avea garanția unei producții cât mai mari și de calitate.

    Puritatea fizică este testul care determină componenta gravimetrică a probei care se analizează și prin deducție componenta lotului de semințe, exprimată procentual.

    Componenta botanică este testul care determină identitatea diferitelor specii de semințe și materii inerte care compun proba.

    Testul de germinație stabilește potențialul maxim de germinație al semințelor din lotul de semințe, care poate fi folosit pentru a compara calitatea diferitelor loturi și de asemenea, pentru a aprecia valoarea de însămânțare în câmp.

    Determinarea umidității este analiza care determină conținutul procentual în apă al semințelor.

    Masa a 1000 semințe este testul care stabilește mărimea semințelor exprimată prin masa a 1000 semințe, MMB, la umiditatea existentă în momentul determinării, din proba de laborator. Testul este deosebit de important pentru fermieri în sensul calculării densității de semănat.

    Totodată, în laboratoarele LCCSMS și ITCSMS-urilor se determină starea fitosanitară, un test prin care se stabilește prezența sau absența dăunătorilor (infestare) și a organismelor patogene (infectare) care se transmit prin semințe.

    Alte teste speciale efectuate de LCCSMS și ITCSMS-uri în sensul sprijinirii Fermierilor în achiziționarea unor semințe de calitate, sunt: Masa hectolitrică, Viabilitatea, Energia germinativă și Cold testul.

    Masa hectolitrică este analiza pentru determinarea masei unui hectolitru de semințe, exprimată în kg.

    Viabilitatea se referă la determinarea viabilității, adică a capacității germinative potențiale totale a semințelor de grâu, orz, porumb, floarea-soarelui și mazăre.

    Energia germinativă este testul prin care se determină viteza de germinare a semințelor și se exprimă prin procentul de semințe germinate într-o perioadă egală cu 1/3 din durata stabilită pentru determinarea facultății germinative.

    Cold testul este testul la rece care determină comportarea semințelor în condiții suboptime, asemănătoare condițiilor din câmp după semănat, pe care fermierii le întâlnesc adesea în fermele lor.

    Acestea sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o sămânță de calitate, care se certifică de către LCCSMS și ITCSMS-uri și care este recomandată fermierilor spre utilizare.

    Toate aceste însuşiri biologice, fiziologice şi culturale sunt garantate prin certificarea şi controlul efectuat pe parcursul determinării autenticităţii, purităţii varietale şi stării fitosanitare, după reguli şi procedee tehnice standardizate.

    Asa cum se cunoaște pentru obţinerea rezultatelor scontate la înfiinţarea culturilor agricole un rol foarte important îl are calitatea sămânţei, care determină într-un procent mai mare de 20% reușita culturii.


    Te-ar mai putea interesa

    Anunțul ANZ pentru toți crescătorii de animale și asociațiile de fermieri Fermier cu 40 de vaci de lapte: Am scos ferma la vânzare! Vând tot și emigrez în Spania! Licitație uriașă în Germania. Fermierii români au cumpărat 100 de utilaje agricole

    Ultimele știri

    Un tânăr fermier și președinte de cooperativă a pierdut lupta cu o boală nemiloasă la numai 32 de ani! Prognoza meteo pentru ianuarie. Vremea în prima lună din 2025 Super spor de producție în ferma lui Ioan Misăilă după aplicarea Super U, de la Biochem