Un specialist din piața cerealelor explică de ce grâul este scump pe bursă, dar ieftin în gospodăria fermierului
Roxana Dobre – Agrointeligența
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Fermierii privesc neputincioși prețurile de pe bursele internaționale, care înregistrează creșteri, dar primesc oferte mult mai mici când este vorba să vândă marfa. Iurie Rija, director executiv al Asociației Agrocereale din Republica Moldova, a explicat de ce grâul este scump pe bursă, dar ieftin în gospodăria fermierului.
Expertul din Republica Moldova a arătat pe pagina sa de socializare că printre motivele care fac diferența se numără costurile de transport, finanțare și depozitare, riscurile logistice și marjele comerciale. Pentru fermierii care decid să stocheze marfa, păstrarea acesteia până la o eventuală creștere a prețurilor trebuie evaluată în funcție de costul fiecărei luni de așteptare.
Citiți și: Fermier din Ucraina: Chiar și o producție de porumb 10 t/ha nu garantează profitul la prețul actual
Diferențe de preț între burse și plata pe care o primesc fermierii
Conform lui Iurie Rija, prețul grâului pe piețele internaționale nu se reflectă automat în suma pe care o primesc fermierii din Republica Moldova și nu numai, calculele acestuia aplicându-se și în pentru exploatațiile din România.
”Pentru agricultorul care a muncit un an, a recoltat și are grâul în depozit, diferența dintre cotațiile internaționale și oferta cumpărătorului este greu de acceptat. Vede prețuri de peste 260 dolari/tonă pe piața europeană, dar primește o ofertă de 2.700 – 3.300 lei moldovenești pe tonă (715 – 874 lei pe tonă – n.r.). Între timp, dobânda curge, furnizorii așteaptă plata, iar următorul ciclu agricol cere bani. Întrebarea lui este firească: de ce valoarea grâului se pierde pe drumul dintre bursă și gospodărie?”, a arătat analistul.
Conform lui Iurie Rija, reperele analizate pentru 21 octombrie arată aproximativ 232,75 dolari/tonă la bursa europeană MATIF, echivalentul a circa 266 dolari/tonă, și aproximativ 231 dolari/tonă la Chicago. Calculul folosește cursuri orientative de 20,12 lei/euro și 17,62 lei/dolari. În aceleași condiții valutare, oferta locală de 2.700 – 3.300de lei moldovenești pe tonă înseamnă aproximativ 153 – 187 dolari/tonă.
”Diferența față de reperul european ajunge astfel la aproximativ 79 – 113 dolari/tonă. Este o sumă importantă, dar pentru a înțelege cât reprezintă cheltuială și cât reprezintă spațiu de negociere trebuie să urmărim traseul comercial al mărfii. Grâul din depozitul fermierului, grâul adus la Constanța și grâul încărcat pe navă au costuri diferite. Din prețul realizabil la export se achită transportul, manipularea, documentele, finanțarea și eventualele ajustări de calitate. Se adaugă riscul întârzierilor și marja comercială. De aceea, cotația MATIF este un reper de orientare, iar oferta fizică executabilă este punctul de plecare al calculului comercial”, a mai punctat Iurie Rija.
Citiți și: Euronext începe tranzacționarea contractelor futures pentru unt și lapte praf degresat
Transportul influențează prețul pe care îl primesc fermierii
Expertul moldovean a dat exemplul costurilor pentru transport și cum se reflectă acesta în prețurile finale pe care le primesc fermierii.
”Să luăm un exemplu ipotetic. La o vânzare de 270 dolari/tonă FOB, adică marfă încărcată la bordul navei, dacă transportul și operațiunile însumează 55 dolari/tonă, finanțarea și documentele 5 dolari/tonă, ajustarea de calitate 10 dolari/tonă, riscul întârzierilor 15 dolari/tonă și marja comercială 10 dolari/tonă, pentru achiziția grâului rămân 175 dolari/tonă. Echivalentul este de aproximativ 3.084 lei moldovenești pe tonă (816 lei românești pe tonă – n.r.). Acest calcul explică mecanismul, fără să justifice automat orice ofertă mică. Fermierul are motive să compare cumpărătorii și să solicite condiții clare. Diferența rămasă după costurile reale poate include și avantajul comercial al celui care dispune de finanțare, transport, acces la port și contracte de vânzare”, a mai arătat Iurie Rija.
Acesta a completat că Moldova este legată de piața regională prin export. Atunci când există un surplus care trebuie vândut peste hotare, posibilitatea de a expedia acel surplus influențează puternic și prețurile interne.
”Morarul sau producătorul de furaje urmărește cât poate obține agricultorul din alternativa exportului și își construiește oferta pornind inclusiv de la acest nivel. România și Bulgaria concurează prin livrările din Constanța, Varna și Burgas. Ucraina și Rusia influențează piața prin cantitățile oferite și prin capacitatea de a le expedia. Importatorul compară costul total până la destinație, calitatea și siguranța livrării. Un grâu mai ieftin la plecare poate deveni mai scump la sosire dacă transportul costă mai mult sau nava întârzie. Aici intervine vulnerabilitatea coridorului dunărean. Într-un exemplu cu o navă care transportă 6.000 tone și costă 6.000 dolari pentru fiecare zi de staționare, întârzierea adaugă 1 euro/tonă pe zi. Zece zile înseamnă 10 dolari/tonă, aproximativ 176 lei/tonă. Când durata voiajului devine imprevizibilă, cumpărătorul încearcă să includă această incertitudine în prețul oferit pentru marfă. De aceea, o escaladare militară poate produce un rezultat dureros: grâul se scumpește pe piața internațională, dar oferta din Moldova slăbește. Importatorul plătește mai mult pentru marfa care ajunge sigur la destinație, în timp ce producătorul din regiunea afectată suportă dificultatea evacuării stocurilor. Prețul mondial și prețul local pot merge temporar în direcții opuse. Nici cantitățile tranzacționate pe bursă nu trebuie confundate cu exporturile fizice. Un contract MATIF reprezintă 50 t, iar unul standard de grâu la Chicago aproximativ 136 tone. Astfel, 10.000 de contracte înseamnă un volum nominal de 500.000 t la MATIF sau aproximativ 1,36 milioane t la Chicago. Aceste cifre arată amploarea tranzacțiilor financiare; ele nu înseamnă că aceeași cantitate a plecat efectiv din depozite spre porturi”, a mai argumentat directorul executiv al Asociației Agrocereale din Republica Moldova.
Păstrarea grâului are propriul cost
Iurie Rija făcut referire și la costurile care intervin pentru fermierii care decid să depoziteze grâul. Trebuie luate în calcul dobânda aferentă capitalului blocat, depozitarea și eventualele pierderi cantitative sau de calitate.
”Pentru agricultor, întrebarea imediată rămâne dacă merită să păstreze grâul. Răspunsul începe cu propriul cost al așteptării. La o ofertă actuală de 3.000 lei moldovenești pe tonă (795 lei românești pe tonă – n.r.), o dobândă anuală presupusă de 9,5% înseamnă aproximativ 143 lei/tonă (în lei românești – 37 de lei) pentru șase luni. Dacă adăugăm, orientativ, 90 lei/tonă pentru depozitare și 30 lei/tonă pentru pierderi, prețul necesar peste șase luni ajunge la aproximativ 3.263 lei/tonă (865 lei românești pe tonă – n.r.). Grâul trebuie să câștige aproape 15 dolari/tonă doar pentru a acoperi aceste cheltuieli. Prin urmare, un preț viitor mai mare nu înseamnă neapărat un câștig mai mare. Contează cât rămâne după dobândă, păstrare și pierderi. Pentru gospodăria cu depozit propriu și datorii reduse, calculul poate fi favorabil. Pentru cea finanțată scump, aceeași așteptare poate consuma diferența de preț”, a mai subliniat analistul.
Acesta a menționcat că calitatea oferă o altă posibilitate de negociere. Proteina, glutenul, masa hectolitrică, umiditatea și indicele de cădere trebuie cunoscute înaintea vânzării.
”O primă de numai 10 dolari/tonă înseamnă 10.000 dolari pentru un lot de 1.000 tone. Această valoare poate fi pierdută atunci când grâul bun este amestecat cu loturi inferioare sau este oferit fără analize care să-i demonstreze caracteristicile. La fel de importantă este comparația ofertelor în condiții identice: aceeași calitate, aceeași cantitate, același loc de predare, același regim de TVA și același termen de plată. O ofertă aparent mai mare poate lăsa mai puțini bani dacă fermierul suportă transportul, deduceri suplimentare sau încasează cu întârziere. Pentru cel care are grâu în stoc, informația utilă trebuie să lege trei lucruri: direcția bursei, cererea fizică și costul efectiv al livrării. Dacă bursa crește cu 10 dolari/tonă, dar logistica se scumpește cu 15 dolari/tonă, oferta locală poate scădea. Dacă transportul se ieftinește și exportul se mișcă mai repede, prețul din gospodărie poate crește chiar și cu o bursă stabilă. Agricultorul are nevoie de această legătură dintre cifre pentru a-și apăra munca. O decizie de vânzare devine mai bine fundamentată când știe cât îl costă fiecare lună de păstrare, ce calitate deține și ce sumă netă îi rămâne din fiecare ofertă. Acolo se măsoară rezultatul economic al recoltei și puterea reală de negociere a gospodăriei”, a mai menționat Iurie Rija.
