Creșterea animalelorŞtiri agricole

EUROPARLAMENTAR ROMÂN: A ÎNGROPA PORCII CU PESTĂ este ca și cum ai pune O BERE LA RECE!

Așa arată o groapă în care au fost îngropați porci suspecți de PPA din județul Brăila

Cadavrele porcilor cu pestă porcină africană trebuie incinerate și nu îngropate! Măsurile actuale de combatere a epidemiei nu fac decât să conserve virusul pentru moment, trage semnalul de alarmă europarlamentarul român Daniel Buda, care este și absolvent al Facultății de Zootehnie din cadrul USAMV Cluj-Napoca.

Europarlamentarul Daniel Buda îi solicită premierului Viorica Dăncilă să activeze mecanismului european de protecţie civilă, în cazul Pestei Porcine Africane. ”În cadrul conferinței de presă pe care am susținut-o astăzi la sediul PNL Cluj, am abordat și subiectul Pestei Porcine Africane, solicitându-i premierului Viorica Dăncilă să evalueze posibilitatea activării mecanismului de protecţie civilă la nivel european pentru a stăpâni şi pentru a preveni răspândirea acestei ciume roşii, i-aş spune eu, în zona animalelor, a acestei boli extrem de grave, pe care medicii veterinari o aseamănă cu Ebola. Astfel, prin resursele financiare pe care le avem la nivelul UE, trebuie să se achiziţioneze acele incineratoare mobile pentru arderea porcilor sacrificaţi. Prin îngroparea porcilor bolnavi, virusul rămâne în conservare mai mulţi ani şi poate fi reactivat oricând de către animale care intră în contact cu cadavrele îngropate”, a scris europarlamentarul român pe pagina sa de Facebook.

Daniel Buda arată că le-a atras atenția guvernanților că la modul în care se gestionează în momentul de faţă Pesta Porcină Africană, nu fac altceva decât să pună acest virus în conservare prin îngroparea porcilor. ”Iertată să-mi fie comparaţia, e ca şi cum ai pune o bere la rece. Am solicitat cu această ocazia demiterea ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, a ministrului Agriculturii, Petre Daea, şi a şefului ANSVSA, Geronimo Brănescu. Îi solicit doamnei Dăncilă să o demită de îndată pe ministrul Mediului, doamna Graţiela Gavrilescu alături, bineînţeles, de ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea şi de președintele ANSVSA, domnul Geronimo Brănescu, din cauza modului deficitar în care gestionează această problemă”, a mai spus Daniel Buda.

Europarlamentarul român nu este primul care atrage atenția cu privire la modul în care se face gestionarea cadavrelor de porci sacrificați. Crescătorii de suine au semnalat că gropile nu respectă întotdeauna regulile sanitar-veterinare, existând un risc imens ca virusul să ajungă în pânza freatică și să contamineze sursele de apă ale comunităților din zonele cu focare.

Pesta Porcină Africană a fost deja confirmată în 12 județe: Giurgiu, Bihor, Tulcea, Constanța, Călărași, Ialomița, Buzău, Satu Mare, Sălaj, Brăila, Galați și Ilfov. Sunt 870 de focare de focare în 204 de localități, iar confrom unei situații din data de 9 septembrie, numărul porcilor omorâți a ajuns la 189.156 de capete.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


3 comentarii

  1. CUM SE OBTINE O CATASTROFA ECOLOGICA ? AVETI EXEMPLU IN FATA SE INFESTEAZA SOLUL, PANZA DE APA FREATICA , APA DE SUPRAFATA. NU CONTEAZA PE CE SUPRAFATA SE VA INTINDE ,NICI CE VIETUITOARE VOR FI AFECTATE ,CE MUTATII SE VOR PRODUCE LA PPA

  2. Cum sa ingropi porcii ? Trebuie incinerati de urgenta! Nu faceti altceva decat a raspandi virusul mai departe sau cu revenire in primavara. RUSINE !!! BATAIE DE JOC DE TARA , DE TARANI DE TOT CE ESTE SANATOS !

Scrie un comentariu