• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii care se asociază în cooperative ar putea fi scutiți de impozitul pe norma de venit

    Roxana Dobre -

    Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a declarat astăzi că a discutat cu ministrul de finanțe, Eugen Teodorovici şi are în vedere ca până în septembrie să prezinte un pachet de facilități fiscale pentru cooperative.

    “Chiar astăzi am avut discuții cu ministrul Finanțelor pentru elaborarea unui pachet de facilităţi fiscale pentru fermierii care se asociază în cooperative. Îmi doresc ca acest pachet care stimulează asocierea, să fie elaborat în această toamnă, astfel încât fermierii să beneficieze de el cât mai repede. Una dintre măsurile pe care le gândim este posibilitatea unei impozitări mai mici pentru activitățile agricole desfășurate în interiorul cooperativei. Odată cu acest pachet financiar, lucrăm şi la creionarea unui pachet de creditare, astfel încât să dăm o mână de ajutor celor care vor să acceseze, de exemplu, fondurile europene şi au nevoie de co-finanțare. De aceea, vrem să înființăm o Bancă de dezvoltare care să finanțeze proiecte ale fermierilor şi IMM-urilor”, le-a transmis ministrul fermierilor de la Satu Mare.

    Daniel Constantin a pledat pentru înființarea cooperativelor și în fața fermierilor din Beltiug, Satu-Mare, crescători de animale care l-au întrebat pe ministru ce pot să facă pentru a rezista pe o piaţă concurențială destul de dură pentru ei.

    “Le-am spus ceea ce îi sfătuiesc pe toți micii producători în ultima perioadă: să se asocieze în cooperative şi să comercializeze în comun. Le-am explicat că sunt mult mai multe avantaje într-o astfel de formă asociativă, inclusiv acces la sprijinul pentru motorină, dar şi alte beneficii. Şi chiar l-am îndemnat pe primarul comunei să îi cheme la el pe fermieri şi să îi pună la masă pe producătorii din zonă şi să înființeze cooperative. Cu atât mai mult cu cât din toamnă pregătim o serie de facilități fiscale pentru cooperative”, a mai spus ministrul.

    Daniel Constantin se află timp de două zile în judeţul Satu Mare, în cadrul Caravanei PNDR 2020 pentru promovarea Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală și înregistrării de noi membri.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului