• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Război între fermierul Cornel Stroescu și gigantul Cargill. La mijloc, calamitățile, un contract de miliarde și o insolvență cerută de traderul american

    Roxana Dobre -

    Un an agricol dificil, pierderea unei bune părți din recoltă din cauza fenomenelor meteo au declanșat un conflict deschis între fermierul mehedințean Cornel Stroescu și cel mai cunoscut trader care activează pe piața din România, gigantul american Cargill.

    Totul a pornit de la un contract pe care, așa ca mulți alți fermieri, Cornel Stroescu l-a încheiat cu Cargill pentru 420 de tone de rapiță. Cum anul agricol se anunța unul de excepție, cu un siloz proaspăt inaugurat, fermierul, totodată și președinte al Camerei Agricole Naționale, nu s-ar fi gândit în ruptul capului că va intra în iarnă cu un proces de insolvență.

    Apoi au venit peste el calamitățile naturale și toate calculele agricultorului au fost date peste cap, inclusiv cele privind contractul cu Cargill.

    ”Am început să recoltăm și am livrat deja în jur de 128 de tone, după care a venit grindina care a distrus 200 de hectare de rapiță. Dacă recolta nu era distrusă aproape 100 % în mod normal puteam să onorăm contractul, dar așa am avut sole unde nu am mai intrat cu combina din cauză că nici motorina nu se putea recupera”, ne povestește Stroescu ”experiența” sa cu rapița din acest an.

    IMAG1019

     

    Din acest an, silozul nou-nouț al lui Cornel Stroescu este funcțional

     

    A solicitat traderului să îi detalieze penalizările

    ”Noi aveam o datorie pe inputuri, dar compania Cargill nici măcar nu a așteptat să discutăm și să găsim o soluție. La 30 iunie, ne-au introdus un cec de aproximativ 8 miliarde și șapte sute (870.000 de lei – n.r.), deși datoria mea către Cargill era de 5 miliarde și 20 de milioane, cam așa ceva. Bineînțeles că nu am făcut plata pentru că era o diferență foarte mare, de 3 miliarde, pe care nu aveam de unde să o plătim și mai ales de ce. Imediat am făcut trei adrese și până la 1 septembrie încă două în care am cerut motivația sumei în plus. Până în clipa de față nu am primit niciun răspuns să știm exact pentru ce trebuie să plătim acești bani în plus”, spune Stroescu.

    Fermierul precizează că, fără a primi vreun răspuns sau motivare de la Cargill, în data de 2 septembrie, gigantul american, a cerut insolvența societății. Stroescu spune însă că, la tribunal, acțiunea e făcută pe o sumă mai mică cu câteva sute de mii de euro, ceea ce dovedește, apreciază agricultorul, că în instanță, traderul nu a putut justifica toată suma pe care o transmisese la fermă.

    Contract cu clauză de forță majoră

    Dar ce este cel mai grav, spune Stroescu, este faptul că nu au fost respectate clauzele de forță majoră care se aplică de obicei în cazul în care apar situații de calamitate cum au fost anul acesta.

    ”Contractul avea o prevedere și de forță majoră care trebuie aplicată în astfel de cazuri cu atât mai mult cu cât am adus dovezi de la ANM, de la Camera de Comerț, de la ISU. Le-am transmis toate aceste date dar se pare că pentru ei nu este relevant. Au adăugat la contract o prevedere care spunea că dacă nu respect cantitatea de 420 de tone atunci o să mă penalizeze cu 40% din cantitate. Sunt foarte mulți fermieri în această situație și nu este admisibil să fie executați având în vedere că anul acesta a fost unul secetos și nu și-au putut respecta contractele. Foarte afectați sunt fermierii care au activitate de bază numai cultura mare și nu se pot descurca în momentul în care au un instrument bancar introdus, iar instituția de credit cere banii fără să o intereseze mai departe ce se întâmplă cu fermierul. Acesta intră în incident de plată pentru că nu are de unde să plătească din moment ce nu are producție, iar banii de la APIA sau de la calamitați nu sunt în cont”, mai spune agricultorul.

    Poziția oficială a companiei Cargill

    Agrointeligența a luat legătura cu oficialii Cargill și a obținut o poziție oficială cu privire la relația dintre trader și fermierul Cornel Stroescu. Iată răspunsul integral primit din partea Cargill:

    ”Referitor la situaţia pe care ne-aţi semnalat-o, dorim să clarificăm următoarele aspecte. Clientul menţionat de dumneavoastră a achiziţionat în 2014 inputuri de la Cargill, pentru care a fost agreată, de comun acord, o perioadă de plată între 5 şi 7 luni. La acest moment, 1 an mai târziu de la data scadenţei, clientul încă ne datorează mai bine de 500.000 RON.

    În ceea ce priveşte contractul de vânzare a seminţelor de rapiţă încheiat în aprilie 2015, clientul a livrat mai puţin de 30% din cantitatea specificată în contract, invocând un eveniment de forţă majoră pentru a justifica nerespectarea angajamentului. Astăzi, la 3 luni după presupusul eveniment, clientul nu a prezentat încă niciun certificat de forță majoră, acesta fiind singurul document care reprezintă dovada indiscutabilă pentru astfel de situații, atât conform legii aplicabile cât şi contractului încheiat între părţi.

    În orice parteneriat toate părţile implicate trebuie să se respecte reciproc și să acționeze conform termenilor agreați, elemente necesare pentru dezvoltarea afacerii şi crearea de valoare adăugată. Înţelegem că uneori pot apărea situaţii dificile şi suntem întotdeauna deschişi pentru dialog. Tocmai de aceea, în ultimii ani, am inițiat mai multe încercări de a rezolva situaţia cu acest client şi am avut discuţii repetate la diferite nivele în cadrul organizației noastre. Cu toate acestea, legea trebuie să prevaleze întotdeauna şi în astfel de cazuri compania noastră trebuie să demareze procedurile legale.

    Încă de la intrarea pe piaţa din România Cargill a fost un partener pentru fermierii români, ajutându-i să se dezvolte și împărtășind cu ei expertiza internaţională, adaptată la potenţialul agricol existent în România. Experienţa noastră pe diverse pieţe la nivel global ne permite să oferim o varietate de soluţii clienţilor noştri fermieri. Mai mult, cunoaşterea în profunzime a pieţei UE s-a dovedit a fi foarte valoroasă în crearea de noi venituri pentru fermieri din momentul aderării la UE, în ianuarie 2007. Vom continua să creăm asemenea oportunități şi în viitor”.

    Stroescu Cornel Mehedinti

    Cornel Stroescu în 2014, când a avut un an foarte bun la rapiță. În 2015, însă, evenimentele meteo au făcut ravagii

    Alți fermieri, în aceeași situație cu Stroescu?

    Potrivit președintelui Camerei Agricole Naționale, situația lui nu este singulară. ”Eu mă descurc, că mai am o fermă de găini ouătoare, facem și prestări de servicii. Există situații disperate, alte 15-20 de cazuri unde s-a cerut insolvența fermelor din cauză că traderii nu respectă clauzele de forță majoră care includ în acest caz seceta. Din alte informații ar fi peste 100 de astfel de cazuri în toată țara. Trebuie să avem o discuție și o să apelăm și la Ministerul Agriculturii și la alte instituții ale statului să ne sprijine într-un fel. Adică ori să grăbească subvențiile și ajutorul pentru secetă ca să poată oamenii să-și plătească datoria către Cargill pentru că mulți sunt în pericol să își piardă fermele”, a conchis Cornel Stroescu.

    Consultanță specializată dacă ar fi funcționat camerele agricole

    Cornel Stroescu apreciază că situația fermierilor ar fi fost cu totul alta dacă ar fi avut unde să apeleze la consultanță, unde să afle care sunt prețurile praticate în județ sau unde ar fi putut să își facă singuri analizele de laborator la recoltă. Toate aceste servicii puteau fi asigurate prin camerele agricole județene, proiect în prezent blocat la nivel național după ce au fost organizate alegeri pentru înființare în doar 14 județe.

    ”Intenția este ca fiecare Cameră Agricolă să aibă și un laborator de analize autorizat pentru tot ce înseamnă agricultură: vegetal, animale, apă, păsări etc. Plus că după ce legea va fi modificată se vor face angajări masive de personal calificat. Intenționăm să avem câte 7 specialiști la fiecare Cameră Agricolă. De aceea am și cerut ca Guvernul să ne sprijine financiar pentru a organiza alegeri și pentru a putea să “prindem rădăcini” timp de 2-3 ani după care banii se vor întoarce la bugetul de stat”, ne-a mai spus Stroescu, care se gândește inclusiv să ia legătura cu conducerea de la nivel european a Cargill, eventual să adreseze o petiție, pentru a verifica dacă politica traderului la nivelul UE este aceeași cu cea din România. În primă fază, însă, vrea să strângă mai mulți fermieri care sunt în aceeași situație ca el și să solicite Cargill România o discuție pe situația excepțională a anului agricol 2015 și a contractelor încheiate cu agricultorii.


    Te-ar mai putea interesa

    Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului