Cultura de lucernă, noul ”moft” al marilor fermieri sau afacere cu viitor la export?

Pentru mai mulți fermieri mari cu mii, chiar zeci de mii de hectare, cultura de lucernă a devenit o adevărată modă. Una profitabilă, arată calculele, mai ales că recolta este ușor de valorificat în zootehnie și chiar pleacă la export.

Primul mare fermier care a vorbit recent despre lucernă ca o plantă de viitor a fost Ioan Niculae, proprietarul Interagro și cel care ocupă anul acesta poziția 6 în Top 100 cei mai puternici fermieri din România. Încă de anul trecut, când nu era condiționat să aibă un anumit procent de culturi verzi în fermă, Niculae se mândrea cu cele 5.000 de hectare însămânțate cu lucernă și trifoi. În spatele investiției din câmp se afla una la fel de importantă: o fabrică pentru balotarea lucernei. „Am reușit să finalizăm și investiția în fabrică de balotat, circa 4 milioane de euro, iar peste două milioane am investit în mașini și utilaje aduse din Canada“, spunea omul de afaceri, precizând că investiția în fabrică era calculată să se amortizeze din primul an.

Cea mai mare parte a producției de trifoi și lucernă din fermele lui Ioan Niculae este exportată în Dubai și țările arabe, cu aproximativ 250 de dolari/tonă.

După același tipar a intrat puternic pe nișa lucernei și Jihad El Khalil, cel de-al treilea cel mai puternic fermier din România, potrivit clasamentului Top 100 fermieri – ediția 2015, realizat de Agrointeligența. În cadrul interviului realizat pentru ediția din acest an, ”creierul” Maria Trading ne-a declarat că lucrează 2.000 de hectare cu lucernă și că a investit o avere în procesarea ei pentru export. ”Am început să exportăm lucernă în țările arabe. Avem o fabrică modernă. Ăsta e primul an în care facem baloți la 800 de kilograme. Am investit aproape 7 milioane de euro în ea și are o capacitate de 30.000 de tone/an. Avem cultivată o suprafață de 2.000 de hectare cu lucernă. O irigăm în cea mai mare parte, că lucerna trebuie să fie irigată”, a declarat patronul Maria Trading pentru Agrointeligența.

Lucerna asigură subvenția

Din acest an, cultura de lucernă ajută fermierii să își asigure subvenția pe hectar. La cei care au peste 15 hectare lucrate, un procent de 5% trebuie să fie reprezentat de culturi verzi, unde intră leguminoasele, dar și lucerna. Astfel, pe lângă acel SAPS – plata unică pe suprafață – circa 77 de euro la hectar, alți 53 de euro vin pe pachetul de înverzire, iar alți circa 50-55 de euro vor fi plătiți ca sprijin cuplat pentru această plantă. Cu alte cuvinte, la cei care cultivă lucernă, plata la hectar, cu tot cu ajutorul național tranzitoriu, se apropie de 200 de euro în 2015, crescând până în 2020 la 256 euro/ha.

De anul viitor, însă, pentru a fi eligibili la plată, fermierii trebuie să facă dovada că au folosit sămânță certificată. În plus, li se cere să probeze APIA că au produs și valorificat o recoltă minimă de 15 tone/ha masă verde sau 3,75 tone/ha fân. Pentru această ultimă condiție sunt valabile atât facturile de vânzare, cât și autoconsumul în ferma de animale și stocarea în scopul asigurării hranei pentru efectivul propriu de animale.

Costul înființării unui hectar de lucernă

Prețul unui kilogram de semințe de lucernă certificată este cuprins între 18-28 lei, în funcție de distribuitorul de inputuri. ”Pentru un hectar, numai sămânța certificată și de bună calitatea te costă între 600 și 800 lei. În afară de costul cu sămânța mai intră costul cu aratul terenului și costul cu semănatul. La un calcul făcut pe genunchi, cred că pentru a înființa un hectar de lucernă ai nevoie de 1.200-1.300 lei”, ne-a precizat Cătălin Veveriță, fermier care cultivă 100 de hectare cu lucernă în județul Olt. El spune că la un hectar de lucernă netratată și nefertilizată obții în jur de 6.000 kilograme fân uscat per coasă. Dacă este un an bun, poți lua și cinci coase, dar dacă este un an mai secetos poți avea maxim 3 coase.

La un calcul simplu, dacă obții anual o producție medie de 20 tone pe hectar de fân uscat, iar pentru a face un balot ai nevoie de aproximativ 30 kilograme, de pe un hectar poți obține 670 de baloți de lucernă. Prețurile pentru un balot de lucernă variază între 8 și 10 lei. Dacă reușești să vinzi balotul cu cel puțin 8 lei, obții anual un venit de 5.400 lei. După ce ai scăzut costurile cu înființarea și întreținerea culturii, rămâi cu un profit de aproximativ 1.000 euro la hectar, după cum ne preciza Veveriță de curând.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*