• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA anunță fermierii: S-a dat startul campaniei de primire a cererilor pentru subvențiile pe 2016!

    agrointeligenta.ro -

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi, 1 martie, a început Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2016, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, respectând calendarul stabilit și obiectivele propuse de instituția noastră.

    Astfel în perioada 01 martie – 16 mai, la centrele judeţene/locale ale APIA se depun fără penalizări cererile unice de plată.

    Cererile unice de plată pot fi depuse şi după data de 16 mai 2016, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul, dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 16 mai, potrivit prevederilor art.13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 din 11 martie 2014.

    Solicitările depuse după data de 10 iunie 2016 nu mai sunt admise la calcul, iar beneficiarului nu i se acordă niciun fel de plată sau de sprijin.

    Și în Campania 2016, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic folosind aplicaţia IPA Online.

    Finalizarea și închiderea cererii unice de plată în IPA Online se face numai în centrele APIA, în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii, după verificarea acesteia și a mesajelor din controlul parcelelor digitizate, precum și corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

    Cererile unice de plată se depun la centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

    Fermierii vor depune o singură cerere, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

    Pentru a utiliza timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea cererii, este necesar ca fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați.

    Materialele de informare referitoare la Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2016 sunt disponibile pe site-ul APIA: www.apia.org.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Rabla pentru tractoare – ghid final. Condiții, acte necesare, procedură de înscriere Lege nouă în vigoare la ANAF pentru impozitarea micilor fermieri! Fermierii care intră pe lista de plăți APIA pentru a doua tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Fragedo, brandul de carne numărul 1 pentru copii: alegerea părinților pentru calitate și siguranță, 6 ani la rând Ucraina: 200.000 de fermieri în armată și terenuri agricole confiscate ANSVSA – 20 de ani de activitate. Adrian Chesnoiu: Autoritatea este esențială pentru sănătatea populației!