• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PROGNOZA METEO pe 3 luni: Cât mai ține vara – UNDE ȘI CÂT VA PLOUA până în octombrie?

    agrointeligenta.ro -

    Prognoza meteo pentru următoarele 3 luni, realizată de Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM), nu aduce veşti bune. Căldura se prelungeşte până la începutul toamnei, iar seceta cuprinde tot mai multe regiuni. Vara se anunţă toridă, iar luna septembrie va fi mai caldă decât în mod obişnuit.

    În august, ultima lună de vară, temperatura medie a aerului se va situa peste normalul perioadei în sud-estul ţării şi local în sud, est şi în vestul extrem, iar în rest vor fi valori termice apropiate de media climatologică. Media multianuală lunară pentru luna august, măsurată în perioada 1981-2010 este de 19, 7 grade Celsius.

    Conform ANM, cantităţile totale de precipitaţii vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului, media lunii fiind stabilită la 64,7 l/mp.

    Meteorologii spun că în august, temperatura aerului se va situa peste medie în sud-est şi, local, în sud şi vest, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de media climatologică, stabilită la valoarea de 19,7 grade Celsius. Temperaturile medii vor de până la 23 de grade Celsius în Moldova, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

    Pe de altă parte, cantităţile totale de precipitaţii se vor menţine deficitare în cea mai mare parte a teritoriului, cu excepţia regiunilor nordice, unde se vor apropia de norma multianuală, de 64,7 litri/metrul pătrat. În zonele Transilvaniei şi Munteniei, cantităţile medii de precipitaţii ar putea 90 — 95 litri/metrul pătrat. În acelaşi timp, în Dobrogea estimările variază între 28 şi 40 de litri/metrul pătrat.

    Ploi puţine în septembrie

    În septembrie, regimul termic al aerului va avea valori peste normele climatologice în sud-estul şi local în sudul, estul şi extremitatea de vest a ţării, iar în rest temperaturile medii lunare vor fi apropiate de norme, media multianuală lunară fiind de 14, 8 grade Celsius.

    temperaturi si precipitatii

    Cantităţile totale de precipitaţii vor fi deficitare în majoritatea regiunilor, exceptând centrul ţării, unde acestea vor fi apropiate de valorile normale, adică de 55 l/mp.

    Căldură în octombrie

    În octombrie, temperatura medie lunara a aerului va înregistra valori mai ridicate decât normalul perioadei în sud-estul ţării şi local în sudul şi vestul extrem, iar în rest aceasta se va apropia de media climatologică de 9,6 grade Celsius. Cantităţile totale de precipitaţii vor fi normale în sud-estul şi local în sudul ţării, iar în nord-estul, centrul şi vestul extrem precipitaţiile pot fi peste mediile acestei luni, măsurate la 43,5 l/mp.

    Sursa: Adevarul.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Urări de Crăciun scurte. Mesaje de Sărbători pentru prieteni și familie Fermier cu 15 vaci: Am ieftinit brânza la 25 de lei kilogramul și lumea tot nu este mulțumită Câte kg are un metru cub de lemne în funcție de tipul lemnului

    Ultimele știri

    Variola la păsări. Semnele bolii, tratament Cum iese Dan Lăzărean în câștig cu legume cultivate pe numai 1.300 mp Vasile Petreuș, crescător de ovine: Cine face brânză bună nu duce lipsă de clienți!