• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenția pe hectar în lei – așa ajung banii de la APIA în conturile fermierilor

    Roxana Dobre -

    Subvenția la hectar a fost stabilită de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru schemele din care se acordă avans pentru campania 2016, începând cu 17 octombrie. În timp ce atât în actele guvernamentale, cât și în declarațiile oficiale se vorbește numai de sume exprimate în euro, fermierii vor primi efectiv contravaloarea în lei, moneda noastră națională. 

    Cursul valutar la care se plătesc subvențiile de la APIA, deci implicit avansul, nu este unul ”la zi”, ci este fixat de acte normative de la Bruxelles. Astfel, plăţile se vor efectua la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2016 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 363/04 din 01.10.2016.

    Cursul face ca schemele care se vor autoriza la plată să fie următoarele:
    – Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) în cuantum de 96,8861 euro/ha adică 431,501 lei/ha
    – Plata redistributivă:
    • primul interval: 1 – 5 ha inclusiv în cuantum de 5,00 euro/ha adică 22,268 lei/ha
    • al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv în cuantum de 48,8554 euro/ha adică 217,5876/ha
    – Plata pentru tinerii fermieri în cuantum de 22,8718 euro/ha adică 101,864 lei/ha
    – Înverzirea în cuantum de 57,3714 euro/ha adică 255,515 lei/ha

    Iată câteva calcule pentru a vă putea face o idee privind sumele pe care le veți primi în campania 2016 pentru schemele de bază:

    Schema de plată unică pe suprafață (SAPS)+ Redistributivă (I), până în 5 hectare=96,88 euro+5 euro=101,88 euro/ha adică 453, 742 lei/ha

    Pentru suprafețe următoare – peste 5 ha și până în 30 ha inclusiv
    SAPS+ Redistributivă (II)=96,88 euro+48,85 de euro=145,73 de euro pe hectar adică 649,037 lei/ha

    De reținut că pentru ce depășește 30 de hectare NU se mai plătește plata redistributivă și fermierul rămâne cu restul schemelor. 

    În cazul fermierilor care au până în 40 de ani inclusiv la depunerea cererii, pentru primele 60 de hectare se adaugă o subvenție de 22,87 de euro pe hectar.

    Astfel calculul devine:
    SAPS+Redistributivă (I)+Tineri fermieri= 96,88 euro+5 euro+22,87=124,75 de euro adică 555,599 lei/ha

    Pentru suprafețe peste 5 ha și până în 30 ha inclusiv
    SAPS+ Redistributivă (II)+Tineri fermieri=96,88 euro+48,85 euro+22,87 euro=168,6 de euro adică 750,893 lei/ha

    O altă schemă cu un cuantum considerabil este cea pentru practici benefice pentru climă și mediu sau ”înverzirea” așa cum se cunoscută de fermieri. Iată cum devine calculul dacă vă încadrați la această plată care are un cuantum de 57,37 de euro pe hectar pentru campania 2016:

    SAPS+Redistributivă (I)+ Înverzire=96,88 euro+5 euro+57,37=159,25 de euro adică 709,251 lei/ha

    SAPS+Redistributivă (II)+ Înverzire=96,88 euro+48,85 euro+57,37=203,1 de euro adică 904,546 lei/ha

    Dacă vă încadrați și la plata pentru tânăr fermier atunci calculul devine:

    SAPS+Redistributivă (I)+ Înverzire+Tineri fermieri=96,88 euro+5 euro+57,37+22,87 euro=182,12 euro adică 811,107 lei/ha

    SAPS+Redistributivă (II)+ Înverzire+Tineri fermieri=96,88 euro+48,85 euro+57,37+22,87 euro=225,87 de euro adică 1005, 957 lei/ha

    De specificat că avansul pentru campania 2016 se calculează ca procent din cuantumurile prezentate, cel mai probabil 68%. Ca o noutate pentru acest an, regulamentele europene permit statelor membre să acorde chiar și 70% din schemele acordate din bugetul FEGA, adică SAPS, plata redistributivă, înverzirea și tânărul fermier. După cum se știe anul trecut producătorii agricoli au primit avans doar din SAPS!

    În plus, fermierii care se încadrează la plata pentru dezvoltare rurală, pot să primească până la 85% din sumele prevăzute pentru Măsurile 10, 11 și 13 din PNDR.


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina: arestat, eliberat pe cauțiune, încă își exercită atribuțiile de ministru Agnes Jansen după reportajul Agrointeligența: ”Mă pensionez, dar nu rămâneți fără legume!” Cine încasează subvenția APIA pe pășunea comunală. Acte necesare