PRIMUL PAS pentru a obține SUBVENȚIILE DE LA APIA!

PRIMUL PAS PENTRU OBȚINEREA SUBVENȚIILOR APIA! Producătorii agricoli care cer bani de la agenția de plăți trebuie să respecte, după cum se știe, o serie de condiții în funcție de schema pe care o solicită la plată. Un prim pas însă, fără de care fermierii nu sunt recunoscuți de APIA, este atribuirea de către agenția de plăți a Codului unic de identificare. Acesta  este o condiţie necesară pentru accesarea măsurilor de sprijin şi se face o singură dată, pentru fiecare solicitant!

Pentru a veni în sprijinul fermierilor care vor să ceară pentru prima dată sprijin financiar de la agenția de plăți vă detaliem cum se obține codul unic de identificare, înscrierea în Registrul unic de identificare (RUI) și ce documente trebuie depuse la APIA.

RUI a preluat integral datele existente în Registrul fermelor, în aplicaţiile aferente măsurilor reglementate de politica agricolă comună şi cuprinde informaţii referitoare la: identificarea agricultorilor; identificarea solicitanţilor care depun cereri de finanţare pentru măsurile din PNDR; identificarea solicitanţilor pentru măsurile de piaţă, cota de lapte, comerţul exterior cu produse agricole şi promovarea acestora pe piaţa internă şi în ţări terţe precum și identificarea solicitanţilor pentru ajutoarele de stat.

De reținut că acest cod unic de identificare nu se acordă pentru puncte de lucru şi/sau sucursale (în cazul persoanelor juridice)!

Pentru a obţine Codul Unic de Înregistrare, solicitantul trebuie să depună unul dintre următoarele documente:

-Formularul de înscriere în RUI;

-Cererea unică de sprijin pe suprafaţă, care se constituie şi în cerere de înscriere în RUI;

-Cerere de finanţare pentru potenţialii beneficiari ai măsurilor din cadrul PNDR;

-Notificarea privind selecţia solicitantului, care la data depunerii cererii de finanţare prin PNDR era persoana fizică şi care avea obligaţia autorizării conform prevederilor legale la data semnării Contractului de finanţare/Decizie de finanţare, însoţită de formularul prevăzut la anexa nr.3 din Ordinul 22/2011;

Documentele se depun la sediile APIA de care aparține fermierul. Fermierii au obligaţia de a declara orice modificare intervenită asupra situaţiei existente la data înregistrării în RUI în termen de 10 zile lucrătoare de la producerea acesteia, depunând în acest sens documente justificative. În cazul în care documentaţia depusă de solicitant este incompletă, în termen de 5 zile de la primirea solicitării, APIA notifică solicitantul asupra necesităţii completării documentaţiei, precizând documentele care trebuie depuse la APIA. Agenția de plăți comunică în scris solicitantului acceptul de utilizare a codului unic de identificare pentru activitatea de comerţ exterior sau de promovare a produselor agricole pe piaţa internă sau în ţări terţe, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea documentaţiei complete.

Solicitanţii deja înregistraţi în RUI, care intenţionează să desfăşoare şi activităţi de comerţ exterior şi/sau de promovare a produselor agricole pe piaţa internă şi în ţări terţe, precum şi cei care desfăşoară asemenea activităţi şi se adresează pentru prima dată Agenţiei în vederea înregistrării, depun la sediul central al APIA formularul de înscriere. 

Codul unic de identificare la APIA se va menţiona în toate cererile adresate APIA sau celorlalte instituţii aflate în coordonarea sau subordinea MADR, după caz.

5 Comentarii la PRIMUL PAS pentru a obține SUBVENȚIILE DE LA APIA!

  1. poate in strainatate subventia este mai mare dar muncitorii pana nu au toate formele legale nu i scoate la lucru sunt respectati (nu ca la noi muncitorii sunt tratati ca sclavi) sunt platiti cu minim 10 euro pe ora (in tara daca iti da 40 lei pe zi la negru peste 12 ore munca ). cum sa stea lumea in tara au impanzit toata lumea romanii pentru un trai mai bun. clasa politica si autoritatile sunt de vina de au permis bataia asta de joc. priviti in sectorul zootehnic ce oameni lucreaza si in ce conditii in livezi vii solarii campuri etc. oameni amarati platiti cu 2 lei in timp ce fermierul masini scumpe apartamente vile concedii scumpe pe spinarea necajitilor a subventiilor a evaziunii si a nesimtiri

  2. Cum inainte de 89 se putea face agricultura fara subventie,erau cap ias smt etc. care aveau milioane de angajati si acum la tara toti pensionarii provin din agricultura. acum agricultura se face fara angajati e imposibil sa lucrezi 1 ha de pamant singur dar 100 ha ce face fermierul el ara discuie da ingrasamant seamana etc e clar ca lucreaza la negru. statul pierde anual miliarde de euro din cauza agriculturii evazioniste .

    • Inainte de 1989 agricultura se practica mult cu munca manuala, pe seama subretribuirii fortei de munca.
      La Cooperativele agricole de productie se platea 45 de lei pe zi, iar la IAS se platea 80 de lei pe zi.
      Terenul agricol este impozitat cu 65 de lei per hectar, iar individul plateste CAS si impozit de 16%. Una peste alta, fermierul independent plateste 120 lei anual pe hectar, chiar daca nu obtine nimic din cauza secetei (Baraga, sudul Moldovei si Dobrogea, un an din doi)

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO