Sute de fermieri somați să dea subvențiile înapoi
agrointeligenta.ro -Sute de fermieri s-au trezit peste noapte executați silit de ANAF, la solicitarea APIA,iar producătorilor agricoli li se cere acum să dea banii înapoi, scriu jurnaliștii de la publicația 7 Est.
Fermieri ieșeni din localitățile Tuțora, Oprișeni, Ion Neculce, Dumești sau Târgu Frumos s-au trezit peste noapte că sunt executați silit de către ANAF, la solicitarea APIA, pentru nereturnarea unor fonduri europene primite drept subvenții agricole. Deoarece nu au respectat termenul legal de cinci ani, perioadă stabilită atunci când s-au înscris în programul de agricultură ecologică, fermierilor ieșeni li s-au impus să restituie sume cu mult mai mari decât cele luate inițial.
Elena Bogdan, de 70 de ani, din Țuțora, care are o pensie de numai de 600 de lei pe lună, trebuie să dea înapoi la APIA, 3.800 de lei. “E inadmisibil ce se întâmplă. După ce am fost păcăliți cu promisiuni deșarte ca să împrumutăm acești bani, acum ni se ia și pielea de pe noi. O să facem plângere la DNA împotriva celor care se fac vinovați de această escrocherie ordinară. În situația mea se află zeci de săteni”, s-a plâns femeia.
Șefii de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sunt acuzați că se joacă cu destinele a zeci și sute de fermieri din județul Iași. După ce le-au oferit oamenilor un pumn de bani drept subvenții din fonduri europene pentru practicarea agriculturii ecologice, acum instituția în cauză s-a pus pe capul acestora și îi jupuiește practic, obligându-i să dea înapoi sume cu mult mai mari. În cursul acestei luni, sute de fermieri din localitățile menționate, au primit, prin poștă, din partea APIA Iași, notificări privind sumele restante pe care le au de plătit, ca urmare a datoriilor înregistrate în urma derulării programului de agricultură ecologică, program început în 2012.
Printre cei executați de APIA Iași se numără însă și zeci de bătrâni cu vârste de peste 70 de ani, cu pensii infime de cel mult 400-600 de lei/pe lună. În judeţul Iaşi, în situația de a fi executați silit erau anul trecut în jur de 1.300 de persoane, adică jumătate dintre cei care sunt înregistraţi la APIA că practică agricultură ecologică. Numărul total al celor care au semnat că practică agricultură ecologică a fost la început de 2.590 fermieri. Dintre aceştia, 1.325 dintre ei trebuiau să returneze către APIA, fonduri europene în valoare totală de 2,25 milioane de lei. Din această sumă, jumătate a fost deja recuperată până la sfârșitul anului 2016. Conducerea APIA Iași susține că în prezent numărul fermierilor care încă mai au bani de restituit unității a ajuns la cca 500-600 de oameni.
Reclamații la primul-ministru și sesizări penale la DNA
Dacă APIA Iași dorește cu orice preț ca să-și recupereze banii europeni prin executări silite și instituiri de sechestre pe bruma de avere a debitorilor, de cealaltă parte, fermierii din județ amenință cu sesizări și plângeri penale la DNA. Ba mai mult, unii susțin că vor înainta petiții și reclamații prefectului de Iași, ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și nu în ultimul rând primului-ministru Sorin Grindeanu. “Este strigător la cer. Nu pot plăti acești bani dintr-o pensie mică de câteva sute de lei”,a declarat Geta Buhan, din comuna Țuțora. “Sunt o femeie bătrână și bolnavă de peste 70 de ani. Nu am de unde să dau banii pe care mi-i impută APIA. Trăim de pe o zi pe alta. Să fie trași la răspundere cei care s-au ocupat de acest program, nu noi oamenii cinstiți și onești. Dacă știam de la început că totul nu este decât o înșelătorie nu mă mai înscriam în acest program”, a adăugat Elena Bogdan. De aceeași părere a fost și vecina acesteia, Luminița Lungu, care a pățit și ea același lucru. “Suntem oameni săraci. Noi am crezut că acest program ne va ajuta, însă totul s-a dovedit a fi o farsă, o escrocherie fără margini. Pentru a ni se face dreptate, suntem în stare să mergem în audiență la prim-ministru, la București. Trebuie să ne ajute cineva. Trebuie să ne asculte cineva păsurile și rugămințile”, a conchis Luminița Lungu, care și ea are de restituit către APIA Iași, în jur de 1000 de euro.
Fermieri păcăliți de o firmă-fantomă de consultanță
Toate problemele fermierilor din județ înscriși în programul de agricultură ecologică, au început în 2012, în urma unei înșelătorii puse la cale de o femeie pe nume Mirela Ionescu, originară din comuna Andrieșeni. Aceasta din urmă, în calitate de administrator a unei firme MDM Balnis, care se ocupa de servicii de asistență și consultanță privind obținerea de fonduri europene, a găsit o metodă inedită de a mulge bani de la ţărani din cuantumul subvenţiilor pentru agricultură. Mai precis, Ionescu a pus la cale o inginerie prin care a convins zeci de fermieri din satele din judeţul Iaşi să se înscrie în programul de agricultură ecologică pentru a primi fonduri europene. În schimbul unor comisioane de 200-300 de euro de căciulă, aceasta a intermediat afacerea chiar în incinta sediului Primăriei Țuțora, păcălindu-i pur și simplu pe oameni, cu promisiuni care mai de care. Astfel, ea le-a spus la început fermierilor că pot obține de la APIA sume de două sau chiar de trei ori mai mari, dar, în realitate s-a întâmplat ca sătenii să primească tot atât cât i-au oferit ei. Adică, praful de pe tobă.
Unii oameni și-au dat seama prea târziu de escrocherie
După ce au fost înșelați și au semnat contractele cu APIA, pentru o perioadă de cinci ani, mulți dintre fermieri nu au mai fost de acord să continue programul de agricultură ecologică, motiv pentru care au renunțat. Cum nu au respectat termenul legal, toți semnatarii contractelor s-au trezit în situaţia de a returna toţi banii încasaţi drept subvenţii. În tot județul Iași, situația este una catastrofală. În toamna lui 2016, existau deja în jur de 1300 de fermieri nevoiţi să dea înapoi către APIA fonduri europene în valoare de 2,25 milioane de lei. Pe parcurs, numărul acestora a ajuns la 900 de oameni, iar apoi la 500-600.
Directorul APIA Iași dă vina pe firmele de consultanță
Conducerea APIA Iași, prin directorul Sergiu Jităreanu, susține că fermierii din județ și-au asumat atunci o responsabilitate clară în momentul în care au semnat acele contracte privind acordarea de subvenții pentru programul agricultură ecologică.
“În fața legii nu contează vârsta sau orientarea religioasă. Oamenii au obținut acele drepturi bănești în urma semnării unor contracte. Ei au semnat acele contracte cu bună-știință. Potrivit legii, acel contract încheiat pe 5 ani trebuia respectat, însă au existat situații când unii fermieri s-au retras după numai 2 sau 3 ani. Noi acum ce să facem. Așa este procedura. Că unii dintre cei care au dorit să facă agricultură ecologică și-au dat seama pe parcurs că nu rentează iar apoi s-au retras, nu este vina noastră”, a susținut Jităreanu.
Directorul APIA Iași a precizat că instituția pe care o reprezintă nu are niciun fel de vină și nici o implicare dar a admis ideea că problemele oamenilor s-ar datora acelor firme de consultanță care i-ar fi recrutat pe săteni.
“Problema fermierilor se datorează tocmai acelor firme de consultanță. Nu li s-a explicat oamenilor în mod corect și real care este cuantumul sumelor luate și cele care trebuiesc restituite. Noi nu am făcut decît să aplicăm legea. Nu mai știu exact, dar cred că numărul celor înscriși în programul agricultură ecologică era pe undeva pe la 900 de fermieri, din care au mai rămas cca 500-600, unii dintre aceștia renunțând pe parcurs la contract”, a conchis directorul APIA Iași.
Firma de consultanță pasează vina
De cealaltă parte, Mirela Ionescu, administratora firmei de consultanță MDM Balnis SRL, a susținut că nu a băgat nici un leu în buzunare și că de fapt a transmis toți banii mai departe către firma care le eliberează oamenilor așa-numitul certificat agricol-ecologic, respectiv SC Ecocert București.
“Eu personal am primit numai 200 de lei, pentru serviciile de consultant oferite, certificatele ecologice fiind eliberate de către Ecocert Bucureşti. Eu le-am dat banii acelora de la Ecocert”, a confirmat Ionescu. Conform legislaţiei în vigoare, pentru ca un produs să poarte menţiunea “ecologic”, fermierul trebuie să respecte regulile și normele pentru agricultură ecologică. El este obligat să încheie un contract cu o firmă (n.r.- în acest caz Ecocert) pentru a fi inspectat iar apoi să primească certificatul agricol-ecologic.