• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FERMIERI, atenție la CONTRACTELE DE ARENDĂ pentru TERENURILE DECLARATE LA APIA!

    Gabriela Gimbășanu -

    Terenurile lucrate în arendă de către fermierii români se declară la APIA pentru încasarea subvențiilor agricole și în 2017. Fermierii s-au luptat să elimine o prevedere birocratică, una care le pune bețe în roate, însă, în final, cu o zi înainte de startul depunerii cererilor unice, situația se pare că nu a suferit nici o schimbare. Astfel, reporterii Agrointeligența au sesizat că deși din Ordinul 619/2015 s-a eliminat acea obligația ca pentru terenurile gricole să se prezinte contracte de arendă valabile la data de 1 decembrie 2017, din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 3/2015, reiese că această regulă nu s-a scos. Așa că, în concluzie, a rămas cum s-a stabilit, iar solicitarea fermierilor a fost ascultată. Doar că nu se aplică, ne-a confirmat președintele LAPAR, Laurențiu Baciu. 

    Contractele de arendă valabile până la data de 1 decembrie! Fermierii nu au scăpat nici în acest an de această prevedere care îi încurcă la depunerea cererilor unice. Începând de mâine, 1 martie, fermierii invitați la APIA să-și depună cererea de plată trebuie să aducă cu cei și contractele de arendă valabile până la data de 1 decembrie.

    Această prevedere care s-a încercat modificată prin insistențele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România nu a fost realizată. Laurențiu Baciu, președintele LAPAR, a solicitat la discuțiile pe care le-a avut la ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale înlocuirea termenului cu valabilitatea contractelor de arendă în momentul depunerii cererii cu o eventuală solicitare a unei adeverințe de la Primărie, la data de 1 decembrie care să ateste că suprafața declarată la APIA este înscrisă în Registrul Agricol. În ciuda tuturor argumentelor, dar și din cauza faptului că funcționarii din MADR au înțeles necesitatea operării acestei modificări, lucrurile au rămas neschimbate.

    ”Cererea unică nu corespunde cerințelor noastre. Referitor la valabilitatea contractelor de arendă am avut impresia că ne-am înțeles la ultimele discuții, dar se pare că ordonanța ne contrazice. Înțeleg, cei care lucrează acolo fac tot ce e posibil ca să încurce lucrurile ceea ce mă facă se cred că, o fi și un boicot la adresa ministrului. Susțin asta pentru că la discuțiile purtate cu MADR, toți cei care au lucrat la ordin au fost prezenți și au luat atunci la cunoștință despre propunerea noastră referitoare la valabilitatea contractelor de arendă și au spus că au înțeles, și-au notat, iar surpriza a fost când a ieșit ordinul. Se ține totul la secret, nu știu ce fel de colaborare au ei cu fermierii sau cât țin cont de ceea ce au nevoie fermierii. Se ține totul la secret și zic că atunci când o pun în Monitorul Oficial o să vedem ce ne-au pregătit. Ministrul nu de puține ori a zis că nu pleacă nici o lucrare din minister până nu ne punem de acord. După cum vedeți, a plecat”, a declarat pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

    Din păcate, prin aceste acțiunii funcționarii MADR au șifonat imaginea ministrului. Am modificat ordinul (Ordinul 619/2015), dar ordonanța (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 – n.r) a plecat în formă inițială, nu a suferit nici o modificare. Asta deși ministrului Petre Daea ne-a garantat că ”toată lucrarea” va ieși așa cum și-o doresc fermierii. Din păcate, atât în ordonanță, cât și în câteva elemente care au fost prinse doar în ordin, lucrurile nu au ieșit așa cum am agreat la discuții”, susține reprezentantul fermierilor.

    Ministrul Petre Daea susține punctul de vedere al fermierilor

    Potrivit președintelui LAPAR, ministrul Agriculturii a ținut partea fermierilor în discuțiile purtate pe seama valabilității contractelor de arendă, doar că, cei care s-au ocupat de forma finală a documentului au omis cerința producătorilor.

    Se poate modifica prin Parlament, dar asta implică o procedură laborioasă care consumă timp. Până în momentul în care se operează schimbarea, ordonanța rămâne valabilă și își va produce efectele. Sume foarte mari de bani s-au pierdut din cauza acestui termen pe care nu înțeleg cine l-a stabilit. Noi am solicitat ca aceste contracte de arendă să fie valabile la data depunerii cererii unice de plată și ca măsură de siguranță se putea solicitat o adeverință de la Primărie, care să ateste că la data de 1 decembrie suprafața declarată la APIA este înscrisă în Registrul Agricol. Am apreciat, cel puțin la nivel declarativ părerea ministrului, care a fost de acord cu noi. Nu știu ce s-a întâmplat după aceea”, ne-a spus președintele LAPAR.

    În ciuda dezamăgirii pe care a simțit-o astăzi, citind forma finală a cererii unice, fermierul Laurențiu Baciu rămâne în continuarea optimist în promisiunile ministrului Petre Daea.

    Astăzi am avut o discuție destul de lungă cu domnul ministru și am primit asigurările că totul va fi așa cum ne dorim. Rămâne să vedem cât de repede se va întâmpla asta și ce efecte va produce acea formă pe care echipa de lucru a ignorat-o și a lăsat-o în ordonanță”, și-a exprimat încrederea Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).


    Te-ar mai putea interesa

    Fermier cu 40 de vaci de lapte: Am scos ferma la vânzare! Vând tot și emigrez în Spania! Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Mesaje de Crăciun 2024: Cele mai frumoase urări și felicitări de Sărbători

    Ultimele știri

    Variola la păsări. Semnele bolii, tratament Cum iese Dan Lăzărean în câștig cu legume cultivate pe numai 1.300 mp Vasile Petreuș, crescător de ovine: Cine face brânză bună nu duce lipsă de clienți!