• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • BANI ÎN PLUS pe HECTAR! LISTA sumelor pentru 2017!

    Roxana Dobre -

    Subvenții în plus pe hectar pentru fermieri! Începând cu data de 1 martie, MADR invită fermierii care utilizează terenuri agricole situate în zonele eligibile pentru pachetele de agro-mediu și climă (Măsura 10), în zonele afectate de constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (Măsura 13), dar și fermierii care utilizează terenuri aflate în conversie sau terenuri certificate în agricultura ecologică (Măsura 11) să solicite la APIA plățile compensatorii de dezvoltare rurală prin cererea unică de plată. Alocările acestor măsuri depășesc 2,9 miliarde de euro!

    În acest an MADR a adus unele modificări care să facă măsurile de mediu şi climă mai atractive pentru fermieri, dar şi să simplifice (acolo unde a fost posibil) implementarea angajamentelor.

    Cele mai importante elementele de noutate aplicate începând cu anul 2017 sunt:

    • majorarea nivelului plăţilor acordate în cadrul Măsurii 10 pentru unele din pachetele aplicabile pe pajişti permanente (creştere cu cira 50 euro/ha/an faţă de anii precendenţi pentru pachetele 1, 3.1 și 6),
    • majorarea plăţilor acordate în cadrul Măsurii 13 cu 5-11 euro/ha/an în funcție de tipul de zonă afectată de constrângeri naturale,
    • eliminarea sau simplificarea unor condiţii (de eligibilitate şi de bază) care trebuiau respectate în cadrul angajamentelor Măsurii 10 şi Măsurii 11.

    Cererile unice de plată pentru aceste măsuri se pot depune până la jumătatea lunii mai la Centrele Județene și Centrale Locale ale APIA.

    Măsura 10 – Agro-mediu şi climă Are ca scop încurajarea fermierilor (utilizatorilor de terenuri agricole) să adopte, pe baze voluntare, practici agricole care să asigure menținerea valorii de mediu a zonelor rurale, menținerea de habitate specifice terenurilor agricole importante pentru speciile sălbatice prioritare, precum și utilizarea durabilă a resurselor naturale și păstrarea peisajelor tradiționale.

    Iată ce pachete sunt disponibile și cuantumurile lor:

    Pachetul 1 – Pajişti cu înaltă valoare naturală – 142 euro/ha/an;

    Cerinţele specifice:

    • utilizarea fertilizanţilor chimici şi a pesticidelor este interzisă;
    • utilizarea tradiţională a gunoiului de grajd este permisă până în echivalentul a maximum 40 kg N s.a./ha (1 UVM/ha);
    •  cositul poate începe doar după data de 1 iulie (pentru terenurile situate în UAT cu altitudini medii mai mari sau egale cu 600 m) sau după data de 15 iunie (pentru terenurile situate în UAT cu altitudini medii mai mici de 600 m);
    •  păşunatul se efectuează cu maximum 1 UVM pe hectar;
    •  masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafaţa pajiştii aflate sub angajament nu mai târziu de două săptămâni de la efectuarea cositului;
    • pajiştile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de două săptămâni de la retragerea apelor;
    •  nu vor fi realizate însămânţări de suprafaţă sau supraînsămânţări (se pot face însămânţări cu specii din flora locală doar în cazurile când unele suprafeţe sunt afectate accidental);
    • este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare;
    • beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu;
    • beneficiarii măsurii vor trebui să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoștințele și informațiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor.

    Pachetul 2 – Practici agricole tradiţionale (poate fi aplicat doar adiţional, în combinaţie cu Pachetul 1): varianta 2.1-lucrări manuale pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe – 100 euro/ ha/an;

    Cerinţe specifice:

    • masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafaţa pajiştii aflate sub angajament nu mai târziu de două săptămâni de la efectuarea cositului;
    • pajiştile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de două săptămâni de la retragerea apelor,lucrările cu utilaje mecanizate nu sunt permise pe suprafaţa pajiştilor şi a livezilor tradiţionale aflate sub angajament cu excepţia celor operate cu forţă animală;
    • nu vor fi realizate însămânţări de suprafaţă sau supraînsămânţări (se pot face însămânţări cu specii din flora locală doar în cazurile când unele suprafeţe sunt afectate accidental);
    • este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare;
    • beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu;
    • beneficiarii măsurii vor trebui să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoștințele și informațiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor

    Varianta 2.2-lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe – 21 euro/ha/an;

    Cerinţe specifice:

    • cositul se poate efectua cu utilaje mecanizate de mică capacitate (utilaje cu lama scurtă și viteză mică de deplasare), fiind interzisă folosirea utilajelor grele,
    • masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafaţa pajiştii aflate sub angajament nu mai târziu de două săptămâni de la efectuarea cositului,
    • nu vor fi realizate însămânţări de suprafaţă sau supraînsămânţări (se pot face însămânţări cu specii din flora locală doar în cazurile când unele suprafeţe sunt afectate accidental),
    • este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare,
    • beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu,
    • beneficiarii măsurii vor trebui să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoștințele și informațiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor.

    Pachetul 3 – Pajişti importante pentru păsări: Subpachetul 3.1 – Crex crex:

    • varianta 3.1.1 – lucrări manuale pe pajiști importante pentru Crex crex – 310 euro/ha/an;
    • varianta 3.1.2 – lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști importante pentru Crex crex – 231 euro/ha/an;
    • Areal: judeţele Bacău, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj. (conform PNDR)

    Subpachetul 3.2 – Lanius minor şi Falco vespertinus:

    • varianta 3.2.1 – lucrări manuale pe pajiști importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus – 159 euro/ha/an;
    •  varianta 3.2.2 – lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus – 80 euro/ha/an.
    • Areal: judeţele Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Giurgiu, Ilfov, Iaşi, Neamţ, Olt, Satu Mare, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, Vrancea. (conform PNDR)

    Cerinţele specifice sub-pachetului 3.1:

    • cositul se poate efectua doar după data de 31 iulie,
    • cositul se va realiza dinspre interiorul parcelei spre exteriorul acesteia,
    • păşunatul se va efectua cu maximum 0,7 UVM pe hectar,
    • lucrările cu utilaje mecanizate nu sunt permise pe suprafaţa pajiştilor aflate sub angajament, cu excepţia celor operate cu forţă animală (pentru varianta 3.1.1) sau lucrările se pot efectua cu utilaje mecanizate de mică capacitate (cosit cu utilaje cu lama scurtă și viteză mică de deplasare), fiind interzisă folosirea utilajelor grele (pentru varianta 3.1.2),
    • sunt interzise acţiunile care să conducă la accelerarea drenajului natural al pajiştilor aflate sub angajament.

    Cerinţele specifice sub-pachetului 3.2:

    • cositul trebuie efectuat cel mai târziu până la data de 1 iulie,
    • păşunatul se va efectua cu maximum 1 UVM pe hectar,
    • lucrările cu utilaje mecanizate nu sunt permise pe suprafaţa pajiştilor aflate sub angajament cu excepţia celor operate cu forţă animală (pentru varianta 3.2.1) sau lucrările se pot efectua cu utilaje mecanizate de mică capacitate (cosit cu utilaje cu lama scurtă și viteză mică de deplasare), fiind interzisă folosirea utilajelor grele (pentru varianta 3.2.2).

    Pachetul 4 – Culturi verzi – 128 euro/ha/an

    Cerinţele specifice:

    • semănarea culturilor verzi trebuie realizată până la 30 septembrie, utilizându-se: mazărea, măzărichea, rapiţa, muştarul, lupinul, sulfina;
    • utilizarea fertilizanţilor chimici este interzisă, doar fertilizanţii organici putând fi utilizaţi înaintea înfiinţării culturilor verzi
    • biomasa formată trebuie să fie incorporată în sol cel târziu până la 31 martie,
    • este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare,
    • beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu,
    • beneficiarii măsurii vor trebui să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoștințele și informațiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor.

    Pachetul 5 – Adaptarea la efectele schimbărilor climatice – 125 euro/ha/an;

    Cerinţele specifice:

    • pentru fiecare cultură de primăvară (porumb, sorg, floare soarelui, soia) angajată pe suprafaţa cultivată se vor utiliza concomitent, în proporţii egale, cel puţin 2 hibrizi/soiuri cu precocităţi diferite (timpurii sau semitimpurii şi semi-tardivi sau tardivi),
    • fermierii care incheie angajamente, vor trebui sa asigure rotatia culturilor, astfel incat in 2 ani consecutivi sa utilizeze minimum 3 culturi diferite din cele 4 eligibile (porumb, sorg, floare soarelui, soia),
    • utilizarea metodelor de lucrare minimă a solului (minimum tillage), fiind interzis aratul suprafeţelor angajate,
    • aplicarea gunoiului de grajd sub formă compostată (cantitatea maximă de gunoi de grajd care se aplică pe teren trebuie să fie în acord cu Standardele privind cantităţile maxime de îngrăşăminte cu azot care pot fi aplicate pe terenul agricol definite în “Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi”),
    • este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare,
    • beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu,
    • beneficiarii măsurii vor trebui să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoștințele și informațiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor.

    Pachetul 6 – Pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.)

    • varianta 6.1 – lucrări manuale pe pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.) – 410 euro/ha/an;
    • varianta 6.2 – lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.) – 331 euro/ha/an

    Cerinţe specifice:

    • utilizarea fertilizanţilor chimici şi a pesticidelor este interzisă.
    • utilizarea tradiţională a gunoiului de grajd este permisă până în echivalentul a maximum 40 kg N s.a./ha (1 UVM/ha),
    •  cositul poate începe doar după data de 25 august, Măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenuri agricole 
    •  lucrările cu utilaje mecanizate nu sunt permise pe suprafaţa pajiştilor aflate sub angajament, cu excepţia celor operate cu forţă animală (pentru varianta 6.1) sau lucrările se pot efectua cu utilaje mecanizate de mică capacitate (cosit cu utilaje cu lama scurtă și viteză mică de deplasare), fiind interzisă folosirea utilajelor grele (pentru varianta 6.2),
    • păşunatul se efectuează cu maximum 0,7 UVM pe hectar,
    •  sunt interzise acţiunile care să conducă la accelerarea drenajului natural al pajiştilor aflate sub angajament,
    • masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafaţa pajiştii aflate sub angajament nu mai târziu de două săptămâni de la efectuarea cositului,
    • pajiştile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de două săptămâni de la retragerea apelor,
    • nu vor fi realizate însămânţări de suprafaţă sau supraînsămânţări (se pot face însămânţări cu specii din flora locală doar în cazurile când unele suprafeţe sunt afectate accidental),
    • este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare,
    • beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu,
    • beneficiarii măsurii vor trebui să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoștințele și informațiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor.

    Pachetul 7 – Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) – 250 euro/ha/an

     Cerinţe specifice:

    • pe perioada de 5 ani a angajamentelor este obligatorie înfiinţarea în cel puţin 2 ani a culturii de porumb pe timpul verii;
    • însămânţarea cerealelor de toamnă (grâu, orz, secară, triticale) sau a rapiţei trebuie finalizată înainte de data de 15 octombrie;
    • în fiecare an de angajament, după data de 15 septembrie, trebuie înfiinţată o cultură de cereale de toamnă (grâu, orz, secară, triticale) sau de rapiţă;
    • în situaţia în care se înfiinţează o cultură de porumb, în anul respectiv, pe parcela angajată, cultura de toamnă este încorporată în sol până cel târziu la finalul lunii martie;
    • parcelele angajate vor putea fi însămânţate cu porumb, dar nu mai târziu de data de 15 mai, iar porumbul nu va fi recoltat înainte de data de 15 septembrie;
    • la recoltarea culturii de porumb este lăsată o suprafaţă nerecoltată de minimum 5 % şi maximum 10 % (cultura este lăsată în picioare sau culcată) sau în situaţia în care nu este înfiinţată o cultură de porumb, în anul respectiv de angajament fermierul este obligat să asigure o cantitate de 100 kg de porumb boabe pe hectar, în cel puţin un punct de hrănire situat pe suprafaţa fiecărei parcele angajate, 
    • pesticidele şi fitostimulatorii (ingrăşămintele) nu pot fi folosite în perioada cuprinsă între însămânţarea culturii de toamnă şi 15 martie,
    • se interzic lucrările agricole şi/sau păşunatul în perioada 15 octombrie – 15 martie,
    • este interzisă folosirea metodelor de alungare a păsărilor în perioada cuprinsă între 15 octombrie şi 31 martie,
    • este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare,
    • beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu,
    • beneficiarii măsurii vor trebui să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoștințele și informațiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor.

    Atenție! Sprijinul acordat pentru pachetele 1 – 7 reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit și costurile suplimentare suportate de beneficiarii care încheie angajamente voluntare pentru o perioadă de minimum 5 ani de la data semnării acestora.


    Te-ar mai putea interesa

    Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Subvențiile APIA care intră în conturi până la Crăciun! Fermier cu 15 vaci: Am ieftinit brânza la 25 de lei kilogramul și lumea tot nu este mulțumită

    Ultimele știri

    Variola la păsări. Semnele bolii, tratament Cum iese Dan Lăzărean în câștig cu legume cultivate pe numai 1.300 mp Vasile Petreuș, crescător de ovine: Cine face brânză bună nu duce lipsă de clienți!