• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! PRIMA DECLARAȚIE a NOULUI SECRETAR DE STAT de la MADR: PRIORITĂȚILE SALE și MESAJUL SĂU pentru FERMIERI!

    Roxana Dobre -

    Echipa de conducere a Ministerului Agriculturii, completă! Mihai Vișan, fost director executiv al Romalimenta, a fost numit secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale iar reporterii Agrointeligența-www.agrointel.ro au reușit să obțină primele declarații de la noul membru al echipei conduse de Petre Daea.  

    Contactat de Agrointeligența-www.agrointel.ro, Mihai Vișan a dezvăluit că zona de care se va ocupa în minister este industria alimentară, sector pentru care și-a trasat deja câteva măsuri stringente.

    ”Este foarte la cald, am vorbit foarte puțin cu domnul ministru, ceea ce știu este că da, este vorba de industria alimentară. Nu am avut timp să discutăm care sunt prioritățile și toate cele ce ar fi la început de drum, a rămas să vorbim mâine de dimineață, să ne revedem”, a declarat Mihai Vișan în exclusivitate pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro.

    Care sunt primele măsuri pe care vrea să le ia noul secretar de stat

    Mihai Vișan ne-a mai spus că primele măsuri pe care le vizează sunt cele legate de produsele tradiționale și cele ecologice dar și legea prevenirii risipei alimentare.

    ”Sigur că, din punct de vedere al industriei alimentare și al Ministerului, știu că de mare importanță sunt schemele acestea de protecție europeană, produsele tradiționale și cele ecologice. Și, sigur, ce mai trebuie rezolvat din punct de vedere al legislației,  în primul rând acea lege a prevenirii risipei alimentare, care este în stand-by și pe care ar trebui să o rezolvăm până la sfârșitul anului, după cum știți”, a mai completat noul secretar de stat.

    Mihai Vișan a avut și un mesaj clar pentru fermieri, pe care l-a transmis prin intermediul Agrointeligența-www.agrointel.ro.

    ”Sigur, eu nici nu aș zice separat, pentru că eu cred că este o greșeală ca aceste două ramuri, fermieri și industrie alimentară, care sunt strâns întrepătrunse să fie considerate separat. Eu sunt de principiu că este bine să vorbim de un sector agroalimentar, pentru că dezvoltarea unuia este imposibilă fără prosperitatea celuilalt și invers. De aceea, liderii organizațiilor profesionale din sectorul agroalimentar știu că sunt convinși că vor găsi întotdeauna un partener de dialog în persoana mea și voi face tot posibilul ca să mergem împreună potrivit importanței pe care acel sector o are pentru economia României și nu numai în economie, ci și pentru viața ei socială”,  a fost mesajul lui Mihai Vișan.

    În altă ordine de idei, vă reamintim că din echipa de conducere a MADR mai fac parte în prezent secretarii de stat Daniel Botănoiu, Alexandru Potor și Claudiu Sorin Roșu Mareș, precum și subsecretarul de stat Maricel Floricel Dima.

    Citiți și:

    Mihai Vișan, fost director Romalimenta, numit secretar de stat la Ministerul Agriculturii


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului