LISTA cu toate BĂNCILE CARE DAU CREDITE FERMIERILOR pentru PROIECTE PRIN PNDR!

Lista cu toate băncile care acordă credite fermierilor! Agricultorii și crescătorii de animale care au nevoie de finanțare au acum la dispoziție lista și contactele instituțiilor bancare la care pot apela pentru a-și finanța proiectele cu bani europeni nerambursabili.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, în cadrul secțiunii „Rapoarte și Liste”, subsecțiunea „Lista instituțiilor financiare”, o rubrică destinată produselor de finanțare adaptate nevoilor beneficiarilor proiectelor finanțate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Din experiența programării anterioare, a PNDR 2007 – 2013, problema cofinanțării investițiilor în agricultură și pentru dezvoltarea mediului rural a reprezentat unul dintre principalele motive pentru care s-au dezangajat fonduri. Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor noului Program am identificat o soluție de popularizare pe site-ul AFIR a ofertelor financiar-bancare, oferindu-le astfel oportunitatea de a alege un instrument financiar flexibil și potrivit investiției pe care doresc s-o dezvolte cu ajutorul fondurilor europene, disponibile țării noastre prin PNDR 2020”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian-Ionuț Chesnoiu.

Precizăm că, în cadrul noii rubrici, a fost deja publicată oferta unei instituții bancare în vederea emiterii Scrisorilor de Garanție Bancară pentru autoritățiilor publice locale, care derulează proiecte de investiții finanțate prin PNDR 2020.

La nivelul AFIR, în baza unui protocol de colaborare, se poartă discuții lunare cu Asociația Română a Băncilor (ARB) pentru a analiza posibilitatea obținerii de condiții avantajoase pentru beneficiarii proiectelor finanțate prin PNDR 2020, astfel încât investițiile să fie finalizate la termen, fără probleme”, a subliniat Adrian-Ionuț Chesnoiu.

Responsabilitatea ofertelor publicate aparține exclusiv instituției financiar-bancare, la fel și valabilitatea produselor de finanțare. Totodată, menționăm că AFIR nu efectuează nicio ierarhizare sau selecție a acestor instituții financiar-bancare. Lista instituțiilor bancare nu este una exhaustivă și nu include toate instituțiile bancare ce pot oferi produse de finanțare beneficiarilor PNDR 2020. Această listă este orientativă, publicarea ei pe portalul AFIR având scopul de a facilita identificarea, alegerea și contactarea acestor instituții de către cei interesați.

Iată ce instituții sunt acum prezente pe site-ul AFIR:

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM

Fondul de Garantare a Creditului Rural

Banca Comercială Română – BCR

Bancpost

Alpha Bank România

BRD

CEC Bank

Banca Transilvania

Reiffeisen Bank

Libra Bank

UniCredit Țiriac Bank

Banca de Export-Import a României EXIMBANK

Banca MINDBANK

Banca Patria Bank

Banca ITALO ROMENA

PIRAEUS Bank România

ProCredit Bank

Banca de Credit şi Dezvoltare ROMEXTERRA

Credit Agricole Bank România

Volksbank România

Bank Leumi Romania

Anglo Romanian Bank Ltd

Banca Comercială Novabank

OTP Bank România

Romanian International Bank

Oikocredit – Reprezentanţa România

Banca Centrală Corporatistă CREDITCOOP

Fundaţia ROMCOM

GARANTI Leasing

1 Comentariu la LISTA cu toate BĂNCILE CARE DAU CREDITE FERMIERILOR pentru PROIECTE PRIN PNDR!

  1. Si raman la nivelul de lista publicata. In realitate nu prea dau credite. Stiu caz concret in care beneficiarul a batut la usa a jumatate din aceasta lista si dupa opt luni a primit si ultimul raspuns de ” Da un proiect interesat ,dar nu se poate” .Nu aveti cifra de afaceri, nu aveti experienta in domeniu si ne-ar mai trebui niste garantii. La ultima banca a fost refuzat,dupa 5 luni de analiza si sute de documente scanate, copiate ,trimise, drumuri batute, timp pierdut pentru ca au analizat cei de la departamentul juridic al bancii pe toti cei cinci frati ai beneficiarului, (care fie vorba intre noi ,nu faceau parte din actionariatul firmei) si au gasit ca unul fusese executat silit de Kruc pentro o datorie veche Orange(cateva sute de lei)in anul 2012, unul se judecase cu ANAF-ul,cam tot pe atunci si pierduse, iar despre altul ca in urma unui accident de circulatie fara victime a fost gasit cu alcoolemie la volan si a aparut un artocol in presa locala.Pe mama administratorului firmei,care are 76 de ani au gasit-o pe Ecris ca fiind reclamanta intr-un proces penal. Nici macar nu au verificat ca era o simpla coincidenta de nume de familie si diferenta de o litera la numele mic, ca persoana respectiva avea totusi calitatea de reclamant, i-au cerut note explicative pentru fiecare in parte. Deci despre ce vorbim??Concluzia: a renuntat la proiect.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*