• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CONSTANTIN BAZON, vicepreședinte LAPAR: Culturile agricole arată promițător. Precipitațiile din toamnă, DĂTĂTOARE DE SPERANȚE!

    agrointeligenta.ro -

    Constantin Bazon, Vicepreședinte al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) și președinte al Asociației Producătorilor din Vrancea, consideră că cea mai mare realizare a anului 2017 a fost simplificarea adusă cererii unice de la APIA și procedurilor de declarare a suprafețelor agricole. În privința producțiilor agricole, atât în Vrancea, cât și în alte județe, recoltele au fost satisfăcătoare.

    Cel puțin ca nivel al producțiilor, anul 2017 pentru fermierii din județul Vrancea dar, în general, pentru fermierii din România, producțiile au fost satisfăcătoare. Nu același lucru putem spune despre valorificarea producțiilor, unde prețurile nu ne mulțumesc pe deplin”, ne- a declarat Constantin Bazon la ceas de sărbătoare.

    Aș vrea să fac o mențiune specială pentru 2017 când, în sfârșit, am reușit, cu contribuția LAPAR, prin intervențiile pe care le-am făcut la Ministerul Agriculturii și la APIA de simplificare a procedurilor de declarare a suprafețelor pentru subvenție. În sfârșit am fost înțeleși și prin simplificarea acestor proceduri, lucrurile au decurs cumva mult mai ușor decât în anii anteriori, ca dovadă că cel puțin avansul a putut fi plătit în cursul lunii octombrie. Și aș vrea ca Ministerul să își țină obiceiul și pentru anul 2018, să mai simplificăm încă câteva prevederi care încă mai sunt în ghiduri și care îngreunează procedura de depunere a cererilor”, a subliniat fermierul din Vrancea pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Pentru 2018, vremurile din toamna asta, precipitațiile sunt dătătoare de speranțe, spune Constantin Bazon. ”Culturile arată promițător, lucrările sunt realizate pe toate suprafețele cultivate de către fermieri, așa că avem speranțe la un an promițător. Doresc pe această cale colegilor fermieri un an plin de realizări, cu sănătate, cu bucurii, cu realizare în cadrul familiilor și în cadrul managementul societăților pe care le conduc!”, este mesajul de final de an al vicepreședintelui LAPAR, Constantin Bazon.


    Te-ar mai putea interesa

    Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului