PLATA IMPOZITELOR 2018: Anunțul de la ANAF pentru TOȚI FERMIERII DIN ROMÂNIA!
Roxana Dobre -Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) face un anunț care îi vizează pe toți fermierii români care au de plătit impozit! Contribuabilii vor putea depune online Declaraţia unică care a fost adoptată recent de Guvern începând cu data de 16 mai, iar în săptămânile următoare aceştia vor primi prin poştă parola de acces în mediul virtual.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici dă asigurări că declaraţia unică este finală și nu va apărea nicio altă variantă peste o zi, două sau trei.
”Săptămâna aceasta vom afişa pe site-urile tuturor instituţiilor publice varianta pe care noi deja am comunicat-o. Formularul inteligent, acel formular va fi disponibil online începând cu data de 16 mai, pentru ca oamenii să poată depune astfel declaraţia unică. Vrem ca până la finalul anului să avem şi o aplicaţie telefonică pentru cei care vor să facă plata de oriunde. Vrem să mergem pe o simplificare radicală a tot ceea ce înseamnă azi administraţia publică şi în special cea a fiscului. În săptămânile următoare, toţi contribuabilii vor primi acasă, prin poştă, parola pentru a accesa mediul online pentru a-şi depune declaraţia online. Deci, până la final de lună aprilie, poate şi început de lună mai, toţi contribuabilii primesc acasă, prin poştă, în plic sigilat parola de acces, pentru că astăzi sunt doar 5% în sistemul online, restul sunt pe hârtie. Vor fi schimbări spectaculoase în acest an”, a afirmat Teodorovici.
Acesta a ținut să precizeze că declaraţia unică nu aduce nimic în plus în ceea ce înseamnă numărul de taxe sau cuantum. ”Este o simplificare a mecanismului trecut şi o schimbare de abordare. Sunt câteva lucruri de luat în seamă, şi anume: calitatea de asigurat pe zona de sănătate intervine în momentul în care se depune Declaraţia unică şi nu în momentul în care face prima plată, cum era în sistemul anterior, apoi nu mai sunt patru plăţi obligatorii, ci una singură şi mergem pe o estimare. Omul îşi poate estima chiar şi zero ca şi venituri, iar dacă lucrurile se schimbă faţă de estimarea anterioară, are voie să o corecteze. Poate folosi banii din acele patru plăţi obligatorii pentru alte nevoi curente de finanţare, iar până în martie, anul viitor, să facă plăţile curente faţă de stat. Avem acel stimulent de 5% dacă declaraţia se depune online până la data de 15 martie, plus 5% dacă se face plata anticipat până la 15 decembrie, tocmai să stimulăm trecerea de la hârtie în online”, a susţinut ministrul Finanţelor.
Reamintim că producătorii agricoli care care obțin venituri din activități independente, printre care se numără și persoanele fizice autorizate (PFA), vor avea de depus anual o singură declarație fiscală, conform unui proiect de lege pregătit de Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Concret, declarația unică pentru persoanele fizice se va depune până la data de 31 martie, însă, prin excepție, anul acesta termenul va fi 15 iulie. Noul formular va reprezenta o comasare a șapte formulare fiscale actuale, printre care și controversata declarație 600 care trebuia depusă și de agricultori.
Concret, cele șapte declarații care vor fi comasate sunt următoarele:
-formularul 200 (veniturile realizate din România);
-formularul 201 (veniturile realizate din străinătate);
-formularul 220 (venitul estimat/norma de venit);
-formularul 221 (normele de venit pentru agricultură);
-formularul 600 (stabilirea contribuțiilor de pensii — CAS — și sănătate — CASS — datorate statului);
-formularul 604 (stabilirea CASS pentru persoanele fără venituri);
-formularul 605 (cererea de stopare a plății CASS pentru persoanele fără venituri).
Practic, prin intermediul declarației unice pentru persoanele fizice, PFA-urile și alți contribuabili vor declara veniturile realizate în anul anterior, veniturile estimate pentru anul în curs și contribuțiile sociale datorate pentru anul în curs.
Transmiterea declarației unice se va face atât prin depunerea în format tipărit (doar pentru 2018), cât și prin depunerea prin Spațiul Privat Virtual (SPV) și portalul e-guvernare.ro.
Totodată, autoritățile ar vrea ca, pentru anul 2018, să introducă bonificații pentru contribuabilii care-și achită mai repede obligațiile. Concret, sumele datorate ar urma să scadă cu:
-10%, dacă declarația unică se depune prin SPV și plata este efectuată integral până la 15 iulie 2018;
-5%, dacă declarația unică se depune prin SPV și plata este efectuată integral până la 30 septembrie 2018;
-5%, dacă declarația unică se depune la unitățile Fiscului și plata este efectuată integral până la 15 iulie 2018;
-2%, dacă declarația unică se depune la unitățile Fiscului și plata este efectuată integral până la 30 septembrie 2018.
Fermierii care au venituri din din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură datorează CAS și CASS
De la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice care în anul fiscal precedent au obţinut venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, CAS şi CASS se datorează astfel:
– CAS – asigurările sociale se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri lunare din activităţi independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 de lei);
– CASS – contribuțiile la asigurările sociale de sănătate se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puţin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe ţară (22.800 de lei, pentru anul fiscal 2018).
Începând cu 1 ianuarie 2018, indiferent de numărul activităţilor desfăşurate şi de nivelul venitului realizat, când acesta este cel puţin egal cu plafonul minim, CAS (25%) se datorează la un venit ales cel puţin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe ţară (1.900 de lei în anul 2018), iar CASS (10%) se datorează la salariul de bază minim brut pe ţară.
Notă: Pentru cei care nu sunt încă familiarizați cu plata online a impozitelor, SPV, adică Spațiul Personal Virtual, reprezintă aplicația gratuită pusă la dispoziția contribuabililor pe site-ul ANAF. Concret, prin serviciul SPV, ANAF pune la dispoziția persoanelor fizice un spatiu virtual, aflat pe serverele Ministerului Finanțelor Publice/Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin intermediul căruia se efectuează comunicarea electronică a informațiilor și înscrisurilor între ANAF și persoana fizică în legatură cu situația fiscală proprie a acesteia, potrivit legislației în vigoare. Înainte de a accesa acest serviciu gratuit, este nevoie să vă înregistrați pe site-ul ANAF.