Ştiri agricoleUtilaje și tehnologii

PROFESIONIȘTII RAPIȚEI RAPOOL: Cât costă înființarea unui hectar de rapiță în Oltenia?

Costuri ținute sub control de către fermierii care participă anul acesta la concursul ”Profesioniștii Rapiței” organizat de compania RAPOOL România în parteneriat cu ferma Agromec Vișina din județul Olt. Cea de-a doua ediție a competiției  pentru cea mai profitabilă rapiță a venit cu provocări noi pentru fermieri care au avut de înfruntat seceta și nu numai!

Cel mai mare profit la cultura de rapiță este miza fermierilor înscriși în concursul Rapool. Anul acesta, competiția s-a mutat în Oltenia, în ferma gazdă Agromec Vișina, iar la evenimentul de prezentare a tehnologiilor aplicate – un eveniment cu circa 150 de participanți, agricultorii din concurs au dat dovadă toți de o mare cumpătare. Cu ajutorul hibrizilor Rapool și aplicând o tehnologie cât mai simplă, competitorii speră că vor obține producția care să le asigure câștigul maxim.

Ing. Mihaela Radu, Product Manager în cadrul Rapool Ring România, a vorbit în deschiderea evenimentului despre cum a luat naștere acest proiect în urmă cu un an într-o altă fermă din Bărăgan.

Acest proiect a luat naștere anul trecut, când am semănat în ferma Agro Cocora, Campionii Rapiței. Astăzi suntem aici, la Profesioniștii Rapiței. Am evoluat și probabil că ne vom întâlni și anul viitor, dar la Experții Rapiței. Acest proiect presupune o competiție între fermieri. Anul acesta avem opt fermieri implicați în proiect, anul trecut au fost 9 fermieri”, a spus Mihaela Radu.

Concursul devenit astăzi Profesioniștii Rapiței a luat naștere din dorința companiei de a venit în ajutorul fermierilor pentru a putea obține producții mai bune, motiv pentru care cei aleși să participe în concurs sunt agricultori cu experiență în tot ceea ce înseamnă cultura de rapiță. „Acest proiect a luat parte din dorința companiei Rapool de a ajuta toți fermierii din România să producă mai mult pe hectar. Și anul trecut și anul acesta am selectat fermieri cu vastă experiență în cultura rapiței, fermieri care cultivă de foarte mult timp rapiță. Acești fermieri sunt astăzi în fermă la Agromec Vișina să își prezinte tehnologiile pe care le-au ales în condițiile unui an dificil”, a mai spus ing. Mihaela Radu. Aceasta a subliniat că anul trecut, competiția a fost câștigată nu de cea mai mare producție obținută, ci de cel mai mare profit per hectar, la un preț de valorificare de 1,65 de lei pe kilogramul de semințe de rapiță. Reușita i-a aparținut fermierului Anton Cornel care a atins un profit de 4.075 de lei la hectarul cu rapiță.

În acest an, provocările fermierilor sunt legate mai ales de condițiile de vreme. Fertilizarea de primăvară a fost încurcată de zăpadă, apoi condițiile n-au permis să se facă mai mult de un tratament la rapiță, după cum a explicat inginerul Dan Zaviceanu din cadrul fermei Agromec Vișina . ”Pe 2 aprilie, întreg proiectul era cu semnul întrebării. Acum, la ce vedem, s-a mers pe tratamente minime, mai puține decât se fac de obicei în ferme, așa că vom putea vedea într-un an dificil, ce pot oferi acești hibrizi ca producție cu o tehnologie slabă”, a subliniat și ing. Mihaela Radu.

Hibridul de rapiță Sherpa –  noul campion al vânzărilor Rapool

Cel mai folosit hibrid a fost Dariot, introdus anul trecut în portofoliul Rapool, prezentat ca fiind ”cu 10% mai bun decât alți hibrizi de până acum”. Acesta a fost opțiunea a trei dintre cei opt fermieri din concurs, iar tehnologiile diferite fac ca la acest moment, hibridul să arate diferit în fiecare lot. Agricultorii au mai optat și pentru hibrizii Sherpa, Phoenix CL, Shrek, dar și Cristal. Așteptările sunt mari mai ales de la culturile înființate cu Sherpa, un hibrid care ocupă momentan locul doi în topul vânzărilor de genetică Rapool. ”Va fi locul întâi în anul următor pentru că Visby este deja în descreștere. Cererea este mare pentru acest hibrid – deși mai scump față de ceilalți hibrizi, dar fermieiri care l-au folosit ne-au cerut în fiecare an o suplimentare a dozelor. Acest hibrid are o dezvoltare foarte bună în toamnă, permite o cultivare bună în afara perioadei optime de semănat, un hibrid care prezintă o rezistență la ger ieșită din comun, chiar și când cultura nu este acoperită de zăpadă, iar apoi are o dezvoltare explozivă în primăvară”, a vorbit despre hibridul Sherpa Marius Crețu, director naţional de vânzări al Saaten-Union România.

Iată care sunt tehnologiile pentru cultura rapiței pe care mizează cei opt fermieri din competiția de la Rapool România în ferma Agromec Vișina. Cu costuri diferite, câștigătorul va fi desemnat în funcție de câștigul pe hectar, adică după recoltare, la un preț mediu de valorificare, se va calcula profitul fiecărui lot pentru întocmirea clasamentului final.

Tehnologia fermierul Marcel Mincan (Rucela SRL) a costat 2.016,8 lei pe hectar

Fermierul Marcel Mincan a optat pentru hibridul Cristal din portofoliul companiei Rapool, semănatul din 22 septembrie fiind făcut după o fertilizare cu complex 18:46:0 în data de 20 septembrie. Agricultorul a subliniat că talia plantelor nu a permis aplicarea unui tratament în toamnă, iar în primăvară a dat startul culturii cu uree.

Tehnologia fermierul Liviu Ciocan (Dancor Agro SRL – Olt) a costat 1.756 lei pe hectar

Tânărul fermier Liviu Ciocan mizează în concurs pe hibridul de rapiță Dalton de la Rapool, fertilizând înainte de semănat cu complex 18:46:0 în cantitate de 200 de kilograme pe hectar. În primăbară, Liviu Ciocan a decis să ajute cultura cu un biostimulator, optând pentru Lebosol Bor (cu un cost de 36 de lei pe hectar).

Tehnologia fermierului Costel Boagiu (Transcontinental SRL – Teleorman) a costat 1.848,3 lei pe hectar

De la ferma Transcontinental, Costel Boagiu a cultivat hibridul Dariot, cu aceeași fertilizare de toamnă  – 200 de kilograme de complex 18:46:0. Fermier cu experiență, acesta a dorit să cultive noul hibrid Rapool după ce, în ferma sa, a avut Dalton și Visby de care a fost foarte mulțumit, având producții și de 4.670 de kilograme producție cu cel de-al doilea, pe 160 de hectare.

Tehnologia fermierului Mihai Drăgoi (Holcomb SRL – Dolj ) a costat 1.905 lei pe hectar

Fermierul Mihai Drăgoi de la Holcomb SRL a cultivat, de asemenea, hibridul de rapiță de toamnă Dariot de la Rapool.

Tehnologia fermierului Ștefan Stănescu (Agromec Vișina SRL – Olt) a costat 2.245 lei pe hectar

Gazda competiției din acest an, Ștefan Stănescu de la Agromec Vișina are în lot hibridul Dariot și a acumulat unul dintre cele mai mari costuri până acum, el fiind însă încrezător că la producție, diferența va compensa plusul de tratatamente aplicate, între care și o trecere cu biostimulatorul Atonik de la Aectra (cu un cost de 140 de lei pe hectar).

Tehnologia fermierului Cornel Constantin (Agromec Bucinișu SRL – Olt) a costat 1.863 lei pe hectar

Fermierul Cornel Constantin este singurul din concurs care a cultivat în acest an hibridul Shrek de la Rapool. Și acest agricultor a ales să pluseze la costuri cu un biostimulator, apelând la Aminosol (cu un cost de 140 de lei pe hectar).

Tehnologia fermierului Dan Balaban (II Dan Balaban – Teleorman) a costat 1.567 lei pe hectar

Pe suprafața cu tehnologia fermierului Dan Balaban s-a cultivat un hibrid cu tehnologie Clearfield, respectiv hibridul de rapiță Phoenix CL de la Rapool. Fermierul a menținut cheltuielile la minim, având cele mai mici costuri la hectarul de rapiță.

Tehnologia fermierului Mitrică Bebiță (Dumismar SRL – Olt) a costat 1.997,3 lei pe hectar

Fermierul Mitrică Bebebița a mers pe Sherpa ca și hibrid de concurs. Chiar și în condiții de secetă excesivă, lotul agricultorului arată excelent, cu multe ramificații. În ferma sa proprie, fermierul a început din acest an să cultive rapiță de la Rapool.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


Scrie un comentariu