• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lista cu PFA și II radiate în fiecare județ. Pașii de urmat pentru a nu pierde fondurile europene

    Oana Timar -

    Lista oficială cu PFA și II radiate de la Registrul Comerțului! Fermierii care au mai mult de 5 coduri CAEN pe forma de organizare Persoană Fizică Autorizată (PFA) și peste 10 în cazul Întreprinderilor Individuale (II) s-au trezit că din 18 martie, aceasta a fost radiată din oficiu conform Legii 182/2016. Antreprenorii au avut, astfel doi ani la dispoziție pentru a renunța la o parte din codurile de activitate sau de a-și schimba forma de organizare.

    Citiți și: PDA-uri și II-uri, radiate din oficiu! Fermierii lăsați fără subvenții și fonduri europene

    În conformitate cu Legea nr. 182/ 2016 (pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/ 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale), persoanele fizice autorizate (P.F.A.) și întreprinderile individuale (Î.I.) aveau obligația îndeplinirii până la data de 18.03.2019 a condiției privind numărul maxim de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN, respectiv maximum 5 clase pentru P.F.A. și maximum 10 clase pentru Î.I.

    În cazul nerespectării acestor prevederi, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale sunt radiate din Registrul Comerțului începând din 18 martie 2019.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO vine în sprijinul fermierilor cu lista PFA-urilor și II-uri care sunt radiate în fiecare județ. Acceasta este disponibilă pe site-ul Oficiul Național al Registrului Comerțului, la adresa: https://www.onrc.ro/index.php/ro/legea-182-2016.

    Fermierii au la dispoziție 14 zile pentru a-și salva fondurile europene

    Radierea îi afectează pe fermierii care au accesat fonduri europene și care acum au PFA sau II radiate. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale atrage atenția asupra obligativității beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală, constituiți ca persoană fizică autorizată și ca întreprindere individuală, de a se conforma prevederilor Legii nr. 182/ 2016 și de a transmite la AFIR documentele necesare în termen de maximum 14 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a Notificării emise de AFIR.

    „Subliniez importanța acționării de urgență de către beneficiarii PNDR aflați în situația nerespectării prevederilor Legii numărul 182/ 2016, în sensul furnizării către CRFIR sau OJFIR, în termen de maximum 14 zile lucrătoare, a documentelor doveditoare ale înregistrării activității economice la ONRC, în conformitate cu clauzele stipulate în contractele sau în deciziile de finanțare. Nerespectarea acestor termene va atrage răspunderea beneficiarilor conform legislației în vigoare”, a declarat Adrian Chesnoiu, Directorul general al AFIR.

    Beneficiarii PNDR, constituiți ca P.F.A. și Î.I., care se regăsesc în situația descrisă mai sus, trebuie să depună la CRFIR sau OJFIR (în funcție de tipul de proiect), documentele prin care au fost reautorizați, dar nu mai târziu de 14 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință și cu respectarea următoarelor condiții:

    • menținerea formei de organizare conform celei existente la data încheierii contractului sau a deciziei de finanțare; în cazul în care beneficiarul era autorizat ca P.F.A., dar la această dată are un număr de salariați mai mare de 3, poate proceda la momentul reautorizării la schimbarea formei de organizare, respectiv ca Î.I. (titular al unei întreprinderi individuale);
    • să aibă aceleași coduri CAEN aferente proiectului pentru care a primit finanțare;
    • să se înregistreze în Registrul Unic de Identificare APIA (RO APIA);
    • să preia integral exploatația sau exploatațiile pe noua formă de organizare, astfel încât să nu aibă consecințe asupra stabilirii dimensiunii economice a exploatației agricole deținute de beneficiar.


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului