• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mistreții au devastat porumbul semănat de Daniel Florici! ”Dorm pe câmp, situația e scăpată de sub control!”

    agrointeligenta.ro -

    Mistreții fac prăpăd și în fermele din județul Iași. Cel mai recent atac s-a produs pe mai multe sole recent însămânțate cu porumb ale fermierului Daniel Floric din comuna Ion Neculce. Tânărul fermier trage un semnal autorităților că situația a scăpat de sub control și că este nevoie de o implementare rapidă a unui sistem funcțional de acordare a despăgubirilor pentru agricultorii care au culturile afectate de porcii sălbatici. În urmă cu câteva zile, Adrian Oros, ministrul Agriculturii, declara că vânătoarea la mistreț va fi din nou permisă, însă doar după apariția unei noi Ordonanțe Militare care să legifereze acest lucru. Încă nu se știe când va fi emisă o asemenea Ordonanță Militară. Între timp, mistreții continuă să produsă pagube fermierilor noștri.

    Daniel Florici deține o fermă de familie cu aproximativ 250 de hectare, în zona comunei Ion Neculce din județul Iași. 60 de hectare sunt cu păioase, culturi de toamnă, 50 de hectare cu floarea-soarelui și restul de aproape 140 de hectare cu porumb. În ultima săptămână, un sfert din această suprafață semănată cu porumb a fost deja afectată de atacul mistreților.

    ”În noaptea de Înviere, noi la ora 23:30 încă mai semănam porumb, erau anunțate câteva ploi, am vrut să grăbim terminarea campaniei de semănat în ideea în care vom prinde precipitațiile și poate să răsară. Aceste ploi au dispărut de pe radar și nu știm dacă vom mai avea precipitații în perioada următoare. Muncim non-stop”, ne-a spus fermierul ieșean.

    Daniel Florici a trimis, de altfel, redacției Agrointeligența-AGROINTEL.RO, mai multe fotografii și un clip video, inclusiv o poză din noaptea de Înviere, pe câmp, cu cele trei generații Florici: tatăl său, el și băiatul său.

    Cei trei reprezentanți ai celor trei generații ale familiei Florici au semănat porumbul în urmă cu o săptămână

    Campania de semănat a continuat și în această săptămână, vineri a fost finalizată activitatea de însămânțare la porumb, iar atacul mistreților a venit fulgerător. La această oră, Daniel Florici spune că mistreții au intrat pe 30 de hectare, poate un pic mai mult chiar, fiind greu de depistat paguba pentru că porumbul încă nu a răsărit.

    ”Noaptea mergem cu tractoarele pe câmp în zonele cheie, stăm, claxonăm, încercăm să-i facem pe mistreți să ne simtă prezența. Chiar ieri noapte am zărit eu 4 porci mistreți. I-am alungat, au intrat pe o parte și au ieșit pe alta. Aici în vecinătate este o pădure, nu exagerat de mare, dar am avut probleme și în anii trecuți, nu numai în cultura de porumb, ci și în cea de grâu. Într-un an, într-o cultură de grâu de 40 de hectare cu grâu, cred că 90% au fost distruse, ciuruite, bombardate.

    N-am putut să recoltez mai nimic, n-am putut să efectuez tratamente, să salvez măcar ce era în picioare. Am făcut o înștiințare acum câțiva ani la Ocolul Silvic, la Podul Iloaiei, mi s-a răspuns sec: Da, o să trebuiască să vă îngrădiți bucățile sau să participați la alungarea mistreți din zonă, fără niciun alt deznodământ.

    Anul acesta, să spunem că din cauza rotației culturilor a trebuit, am fost forțat, să revin pe aceste sole cu porumb. Știam că poate în zona asta o să se întâmple ceea ce s-a întâmplat dar datorită rotațiilor culturilor am fost nevoit să revin. Cu siguranță mai sunt în zonă fermieri afectați, pentru că au fost terenuri semănate cu porumb”, explică Daniel Florici.

    Fermierul ieșean a anunțat, în discuția cu reporterul Agrointeligența-AGROINTEL.RO, că în cursul zilei de mâine, luni, 27 aprilie, va merge la primăria comunei Ion Neculce, județul Iași, pentru a face sesizare scrisă, pentru a vedea care sunt căile legale prin care poate fi recunoscută și, de asemenea, acordată despăgubirea pentru pierderile cauzate de mistreți. 

    ”Soluția ar fi ca animalele să aibă în mediul lor, adică în pădure, în luminișuri, asigurat necesarul de hrană, astfel încât ei să nu fie nevoiți să meargă pe câmp să distrugă culturile. Este răspunderea Ocolului Silvic care are pădurea în administrare. Din păcate acesta este doar un început. La toamnă va fi și mai tragic, vor ieși după mâncare, porumbul se va coace. Acesta este doar primul atac, cu siguranță la toamnă, când porumbul se va coace vom dormi mai mult pe câmp decât acasă”, concluzionează Daniel Florici.


    Te-ar mai putea interesa

    Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie Start cereri la APIA pentru ajutorul de 200 de lei/bovină și 70 de lei/ovină Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații