• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oierii nu se lasă! La proces cu MADR și ANZ! Din Minister n-a avut nimeni curaj să se prezinte!

    Roxana Dobre -

    Primul termen al procesului intentat de o parte a oierilor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”(ANZ) pentru anularea ordinului 180/2020 care prevede regulile pentru monta naturală autorizată, s-a desfășurat astăzi, marți – 27 octombrie la Curtea de Apel București. O decizie a judecătorilor a fost amânată până la data de 10 noiembrie.

    CITIȚI ȘI:

    Potrivit secretarului general al Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine din România ROMOVIS, Ionică Nechifor, cele două instituții chemate în Instanță, MADR și ANZ, au fost reprezentate de avocați, fără ca vreun oficial din conducere să participe la confruntarea cu oierii.

    ”Motivația pentru decizia judecătorilor a fost că MADR, prin reprezentanții legali, a invocat că nu a reușit să dea răspuns la plângerea prealabilă a noastră și termenul acordat pentru proces a fost stabilit înainte de a se soluționa acea plângere prealabilă pe care juristul nostru a înaintat-o celor două instituții. Așadar, judecătorul a invocat că a fost dat un termen prea scurt înainte de a fi soluționată plângerea prealabilă. Se vrea cel mai probabil o tergiversare a cauzei”, ne-a explicat telefonic Ionică Nechifor care este și președintele al Asociației Moldoovis Botoșani, care gestionează Registrul Genealogic pentru rasa Karakul.

    Acesta mai spune că în opinia crescătorilor de animale Ordinul nr. 180/2020 nu ar trebuie să îi producă efectele, să fie impus oierilor și crescătorilor de bovine, atâta vremea cât acesta face obiectul unui proces aflat în desfășurare.

    ”În opinia noastră nu, nu ar trebuie ca ordinul să fie pus în aplicare atâta vreme cât durează procesul. Ordinul este atacat în Instanță și suntem în litigiu, nu răspundem la măsurile impuse de autoritatea competentă atâta timp cât punctul nostru de vedere nu a fost luat în calcul. Au invocat prematuritatea depunerii cererii în Înstanță ceea ce denotă că doresc soluționarea plângerii prealabile. MADR și ANZ au posibilitatea să modifice sau să anuleze ordinul”, a mai completat Ionică Nechifor.

    11 asociații de crescători, citate în Instanță

    Asociațiile Crescătorilor de Ovine și Caprine care se judecă cu MADR sunt: Asociația crescătorilor de ovine “Păstorul Crișana”- Arad, Asociația județeană a crescătorilor de ovine “Dacia”- Hunedoara,  Asociația Crescătorilor de Ovine din Dobrogea, Asociația Crescătorilor de ovine și caprine «Moldoovis» Botoșani, Asociația Națională a Crescătorilor de Capre din România (Caprirom), Asociația Crescătorilor de ovine și caprine Bacău, Asociația Crescătorilor de ovine și caprine  Teleorman, Asociația Crescătorilor de ovine Reghin, Asociația Crescătorilor de ovine și caprine Miorița Moldavis, Asociația Crescătorilor de ovine și caprine 2003 Călărași,  Asociația Crescătorilor de ovine și caprine Chișineu-Criș.

    De ce îi nemulțumește pe oieri O.M. 180/2020

    Oierii spun că prin ordinul de ministru se dorește autorizarea la montă a reproducători masculi (bovine, ovine, caprine) care nu au performanță cunoscută, autorizarea fiind în baza unei bonitări fenotipice, acțiune care contravine Legii Zootehniei (25.al.1; Art. 30.al.2) și Reg. UE 1012 /2016 cu aplicare din noiembrie 2018.

    ”Prin acest Ordin de Ministru, Asociațiile care dețin Registrele Genealogice, sunt scoase din ecuație! Noi nu mai contăm! Progresul genetic se face prin supunerea animalelor ameliorării și se realizează de către asociații!   În Ordinul de ministru susținut de Bela Vaida, directorul ANZ, România rămâne fără animale cu performanță cunoscută, vom sta  în continuare la coada Europei, o să  importam genetică de la vecini!”, mai susțin ciobanii.

    Ordinul ANZ privind monta și genotiparea berbecilor se află în vigoare din 3 august iar conform noilor reguli, pentru autorizarea reproducătorilor masculi oficiile județene de zootehnie sunt obligate să întocmească la începutul fiecărui an necesarul de reproducători pentru montă naturală, iar societățile de ameliorare recunoscute, pe specii, asociațiile de crescători pe specii, autorizate ca părți terțe, asigură, după caz, reproducătorii necesari pentru montă naturală.

    Același document specifică faptul că pentru montă naturală se acceptă reproducători de rasă pură identificați în conformitate cu legislația Uniunii Europene în domeniul sănătății animalelor privind identificarea și înregistrarea animalelor, care au vârsta optimă pentru introducerea și utilizarea la montă, sunt în stare perfectă de sănătate, îndeplinesc condițiile sanitar-veterinare, condițiile pentru aptitudinea de reproducător și comportamentul sexual, condițiile minime privind capacitatea de fertilizare a materialului seminal și condițiile minime privind performanțele.

    ”Reproducătorii masculi, indiferent de specie, utilizați la montă naturală, sunt autorizați de către autoritatea competentă a statului în zootehnie dacă îndeplinesc performanțele minime stabilite prin programele de ameliorare și cerințele sanitar- veterinare în vigoare. Pentru reproducătorii care nu îndeplinesc condițiile menționate mai sus și care activează la reproducția femelelor cuprinse în lucrările de ameliorare, autorizarea se face conform derogărilor prevăzute de societățile/exploatațiile de ameliorare în programele de ameliorare rasiale”, mai menționează documentul publicat în Monitorul Oficial.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till