• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Două scheme de ajutor pentru fermieri – tăiate în acest an!

    Roxana Dobre -

    Crescătorii de animale și legumicultorii au pierdut în 2020 două ajutoare de stat importante pentru ferme: cel privind plata pentru lâna vândută și ciclul II pentru tomatele cultivate în spații protejate!

    Ajutorul de stat pentru lână a fost prima subvenție tăiată pentru anul 2020 de actuala conducere a Ministerului Agriculturii. Aceasta a fost oficial abrogată prin Hotărâre de Gvern.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris de fiecare dată de schimbările pe care Ministerul Agriculturii le-a propus pentru subvenția pe lână, o plată ce anul trecut a fost majorată de la 1 leu pe kilogram la 2 lei pe kilogram. Astfel, la începutul anului, Adrian Oros le-a promis fermierilor că pentru a se evita frauda, sprijinul va fi limitat la 4 kilograme de lână pentru fiecare oaie a solicitantului.

    Oierilor li s-a promis că subvenția va fi mutată la APIA

    Mai recent, Asociația Profesională a Ciobanilor a anunțat că a fost la o discuție la Ministerul Agriculturii unde membrii organizației au fost informați că vechea formă a subvenției pe lână va fi complet înlocuită cu o schemă achitată prin APIA, nu prin Direcțiile Agricole, așa cum s-a procedat în anii trecuți. Oierilor li s-a spus că plata se va face pe cap de animal și că nu mai au nevoie de adeverința de la centrele de colectare.

    Despre acest subiect puteți citi aici: Ionică Sterp, APC: Se elimină adeverința pentru subvenția pe lână! Plata, direct pe cap de animal declarat la APIA!

    Reamintim că acest ajutor a fost aprobat în premieră în anul 2017 când crescătorii de ovine au primit un sprijin financiar de 1 lei/kg pentru lâna comercializată.

    Schema de ajutor de minimis a avut o finanțare de 36 de milioane de lei iar banii s-au asigurat de la bugetul de stat. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu putea depăși suma de 15.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare. Derularea sprijinului s-a făcut prin direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București.

    Beneficiarii au fost persoanele fizice care au atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoanele juridice și orice forme asociative cu personalitate juridică. De asemenea, beneficiarii trebuiau să dețină o exploataţie de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor, și să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.

    În 2019, subvenția pe lână a fost majorată de la 1 leu pe kilogram la 2 lei pe kilogram. Oierii s-au plâns însă că samsarii, cei care le eliberau factura obligatorie pentru dosarul care se depunea la Direcția Agricolă, le impuneau în unele cazuri crescătorilor chiar sume de bani pentru a le prelua lâna.

    Și programul Tomata, Ciclul II a rămas ”pe dinafară”

    Legumicultorii au așteptat în zadar o veste de la MADR cu privire la continuarea și pentru Ciclul II la Programul Tomata. Cu un cuantum mult diminuat per beneficiar, comparativ cu anul 2019, programul va fi continuat sub altă formă total diferintă care, conform declarațiilor ministrului agriculturii Adrian Oros, va fi finanțată cu un sprijin de 65 de milioane de euro.

    Citiți și:

    Agrointeligenţa a întrebat MADR despre Programul Tomata – Ciclul II! Vezi răspunsul oficial!

    Cultivatorii de roșii, dezamăgiți de suma pentru Programul Tomata. Primar Izbiceni: ”Au crezut inițial că este o glumă”

    START PLĂŢI PROGRAMUL TOMATA 2020! Cuantum achitat în conturi – 10.784,54 lei/beneficiar!

    Adrian Oros: Programul TOMATA – continuat printr-o schemă plătită la toate legumele din solar!

    ”Vom veni inclusiv pe această perioadă de tranziţie cu măsuri prin care legumicultorii să îşi facă sere şi solarii în care să cultive ceea ce piaţa le cere, nu ceea ce le spune ministrul. Ei vor avea posibilitatea să îşi facă aceste sere sau solarii şi să facă în continuare legumicultura în spaţii protejate. Pentru această zonă de sere şi solarii, în următorii doi ani, am alocat 65 de milioane de euro”, a declarat Adrian Oros, în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a evenimentului Romanian Food & Agribusiness Conference.

    Ministrul Agriculturii a precizat că în România sunt foarte multe zone unde se face legumicultură, însă în mod tradiţional, în câmp, ceea ce nu poate acoperi necesarul de legume proaspete în anumite perioade din an, motiv pentru care s-a acordat un sprijin pe zona de sere şi solarii, dar numai pentru tomate. Oros consideră că programul Tomata nu a avut efectul dorit în condiţiile în care importurile au crescut în toată această perioadă în care a fost susţinută producţia cu bani de la stat.

    ”A fost în derulare până anul acesta programul Tomata, s-au alocat sume considerabile acestui program. Era o măsură de sprijin, de minimis, din bani de la bugetul naţional, pentru a sprijini acest sector. Sigur ca orice măsură de sprijin ea trebuie să dureze 3-4 ani după care sprijinul respectiv trebuie să se mute pe altă necesitate. Eu mă uit pe cifre, s-au alocat anul trecut 60 de milioane de euro, anul acesta 40 de milioane pentru tomata, în 2018 – 47 de milioane în 2017 – 24 de milioane de euro. Mă uit şi pe datele INS, iar importurile au crescut. Programul Tomata, din nefericire, la nivel macro nu a avut efect. Cu siguranţă, pentru cei care cultivă şi au cultivat roşii în spaţii protejate a fost un sprijin, dar a fost un sprijin de numai 3.000 de euro, nu mai vorbim că foarte multe dosare au fost fraudate. Anul trecut doar într-un judeţ la o reclamaţie am găsit 417 dosare fictive”, a mai spus Adrian Oros, potrivit Agerpres.


    Te-ar mai putea interesa

    A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale Evaziune cu usturoi din import. Prejudiciul se ridică la 500.000 de euro