• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oier înșelat de un alt fermier: ”I-am trimis 40 de berbeci să-i vândă, dar n-am primit niciun ban pe ei”

    Ramona Dascălu -

    Oier înșelat de un coleg de breaslă cu suma de 100.000 de lei! Un crescător de ovine din județul Bistrița-Năsăud ne-a trimis pe adresa redacției o plângere penală în care îl acuză pe un oier din județul Harghita, căruia i-a trimis, în toamna anului 2019, 40 de berbeci de reproducție, cu certificat de origine, din rasa Țurcană, pentru a-i vinde, că l-a păcălit și nu a primit, nici până în ziua de azi, niciun ban pe cele 40 de animale. Durerea crescătorului este cu atât mai mare cu cât îl cunoștea de ani buni de zile pe fermierul căruia i-a trimis berbecii chipurile ca să-i vândă mai departe unui alt fermier.

    Fermierul păgubit, Mihai Nicolae Oltean, este disperat și nu știe ce să mai facă ca să-și recupereze banii pe cei 40 de berbeci pe care i-a dat crescătorului din Harghita, pe numele său Fibula Laszlo, zis ”Loți”. Pe lângă faptul că acesta nu a primit suma de 100.000 de lei, așa cum conveniseră, cel care l-a înșelat nu s-a deranjat să-i dea nici măcar o explicație pentru ceea ce a făcut.

    Oierul spune chiar că nu ar fi singurul păcălit de acest crescător de oi din Harghita, fapt pentru care a dorit ca noi să facem publică această întâmplare astfel încât respectivul să nu poată să mai înșele și pe alții de acum încolo.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO vă prezintă în întregime plângerea penală primită de la fermierul care a rămas și fără oi și fără bani după ce a fost înșelat de un coleg de breaslă:

    ”Domnule prim-procuror,

    Subsemnatul Oltean Mihai Nicolae, domiciliat în sat Petriș, nr.2019 A, comuna Cetate, județul Bistrița-Năsăud, CNP 179120760781, telefon de contact: 0748311089, prin prezenta, în termen legal, formulez următoarea:

    Plângere penală

    Împotriva:

    Făptuitorului Fibula Laszlo, zis ”Loți”, domiciliat în sat Dănești, nr.544, comuna Dănești, județul Harghita, CNP: 1700904191328, telefon de contact 0740681012, sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 244 alin 1 și 2 din NCP – în dauna subsemnatului.

    1. Succintă descriere a situației de fapt

    Subsemnatul sunt crescător autorizat de animale (ovine), fiind înscris în Asociația ”Păstorul Crișana” Arad.
    În urmă cu aproximativ 6-7 ani l-am cunoscut pe făptuitorul Fibula Laszlo, acesta fiind ca și subsemnatul – crescător de animale (ovine) și fiind înscris în Asociația Județeană Bistrița – până în urmă cu aproximativ 2 ani, când cunosc că și-a înființat propria asociație de crescători de animale, afiliată la aceeași Asociație ”Păstorul Crișana” Arad.

    În cursul anului 2019, făptuitorul m-a contactat, spunându-mi că are o solicitare din partea unui cumpărător de a-i vinde 40 de berbeci de reproducție din rasa ”Țurcană”, și întrucât momentan el nu are – întrebându-mă dacă eu sunt dispus să vând aceste animale, la prețul de 2500 lei/cap, diferența dintre acest preț și prețul pe care îl va obține făptuitorul urmând să fie însușită de către acesta, cu titlul de comision.

    Fac precizarea că prețul unui berbec de reproducție cu certificat de origine din rasa ”Țurcană” are o valoare de aproximativ 3500 – 4000 de lei.

    Am fost de acord să vând aceste animale, făptuitorul spunându-mi să i le trimit, că el le va vinde persoanei interesate, și îmi va achita suma de 100.000 (unasutamii) lei, urmând să păstreze diferența de preț cu titlu de comision.

    La data de 12.08.2019 am livrat în condițiile reciproc stabilite toate cele 40 de ovine contractate în stare foarte bună de sănătate, prin intermediul martorului Mărginean Ion, cu mijlocul de transport BN-60-MRG, ovinele fiind însoțite de documente legale și de origine.

    Fac precizarea că făptuitorul a recepționat ovinele, nu a avut nici un fel de obiecții cu privire la identificarea, certificatele de origine ori starea acestora de sănătate la momentul recepției.

    Ulterior, făptuitorul nu mi-a mai răspuns la telefon și nici nu mi-a transferat suma de bani convenită, fapt pentru care, la data de 15 ianuarie 2021, i-am transmis acestuia, prin intermediul Bej Joldeș Ovidiu Laurențiu Notificarea cu nr 1N/2021, solicitându-i să îmi achite, în termen de 48 de ore suma de 100.000 lei, reprezentând contravaloarea convenită a celor 40 de berbeci de reproducție din rasa ”Țurcană”, livrați către acesta de subsemnatul.

    Deși făptuitorul a recepționat Notificarea, nu mi-a transmis suma datorată și nici nu mi-a transmis vreun motiv legal de refuz al plății pentru bunurile primite.

    Fac precizarea că, la începutul anului 2021, discutând și cu alți oieri din Bistrița despre cele întâmplate cu ”Loți”, am aflat că nu sunt singura persoană care a fost înșelată de către acesta, făptuitorul acționând în mod similar și cu alte persoane păgubite.

    Precizez faptul că dincolo de discuțiile personale purtate anterior încheierii înțelegerii, cât și cu ocazia încărcării ovinelor spre transport – făptuitorul a acționat în mod evident cu intenția de a mă înșela, determinându-mă în mod fraudulos și prin prezentarea ca fiind adevărate a unor împrejurări nereale – să îi transfer cele 40 de ovine, în realitate acesta neavând niciodată intenția de a le achita.

    Menționez că, urmare a asigurărilor mincinoase date de către făptuitor, subsemnatul am livrat cele 40 de ovine către acesta pentru a le vinde ”clientului” său urmând ca acesta să încaseze prețul de piață, dar să-mi achite doar 2500 lei/cap, respectiv suma totală de 100.000 lei.

    Pentru conturarea activității infracționale trebuie avută în vedere încrederea de care se bucura făptuitorul, acesta fiind ani de zile coleg de asociație cu subsemnatul (și cu alți oieri din Bistrița înșelați în aceeași perioadă), încredere de care s-a folosit pentru a obține transferul celor 40 de ovine și implicit pentru a mă induce în eroare cu privire la faptul că voi primi pentru aceasta suma de 100.000 lei.

    Scopul acestei induceri în eroare este în mod evident obținerea unui folos prin însușirea celor 40 de ovine. Folos care nu ar fi fost obținut în cazul în care mi-ar fi fost transmis prețul (sub prețul pieței) convenit.

    Față de aspectele sesizate, în baza probelor ce veți binevoi a le administra, vă rog să constatați că fapta numitului Fibula Laszlo, zis ”Loți”, de a mă asigura în mod mincinos că are un client pentru cele 40 de ovine, la un preț de piață, dar din care îmi va achita suma de 100.000 lei – în scopul real de a-și însuși pe nedrept cele 40 de ovine întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de Înșelăciune, în formă prev. și ped. de art. 244 alin 1 și 2 N.C.Penal.

    În drept, art. 289 NCPP. art. 244 alin. 1 și 2 N.C.Penal.

    În dovedirea plângerii, înțeleg să mă folosesc de proba cu înscrisuri, martori.

    Înțeleg că mă constitui parte civilă în procesul penal, cu suma de 100.000 (unasutamii) lei.

    Data: 08 02 2021

    Cu considerație,
    Oltean Mihai Nicolae

    Domnului Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița”.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO a încercat să ia legătura și cu Fibula Laszlo, cel acuzat că ar fi păcălit mai mulți oieri folosindu-se de acest scenariu, prezentat mai sus, în plângerea penală, însă acesta nu a fost de găsit.


    Te-ar mai putea interesa

    MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri! Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!