• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Adrian Oros: ”Există crescători de porci care se dau gospodari, dar ei fac comerț ilegal!”

    Roxana Dobre -

    Ministrul agriculturii, Adrian Oros, ”bate în retragere” cu ordinul care limitează creșterea porcilor în gospodării despre care spun în continuare că acesta este necesar. Șeful de la agricultură spune că este ”treaba altor ministere” să impună reguli pentru mici crescători, cei care, în opinia ministrului, nu respectă condițiile minime pentru răspândirea Pestei Porcine Africane (PPA), ceea ce duce la falimentare fermelor mari, comerciale.

    ”Cei care nu respectă regulile trebuie să fie făcuți să le respecte. S-a considerat că maxim 5 porci sunt suficienți pentru consum, ce depășește deja intră la comercial. Și aici vine pasul doi unde alte ministere vor stabili comerțul ce înseamnă: până la un anumit număr de porci să se poată merge pe carnet de producător ca persoană fizică, pentru alt număr intri într-o activitate economică și trebuie să devi persoană fizică autorizată. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să respecți indiferent de nivelul exploatației, normele de biosecuritate și regulile de mișcare a animalelor. Pentru că PPA este o pandemie. Sigur că a căzut în plan secund în momentul în care a apărut pandemia COVID. Dar noi trebuie să vedem în continuare ce vrem să facem: să falimentăm fermele și să plătim o grămadă de bani de la buget doar pentru a lăsa 1 la sută din crescători, care de fapt sunt niște intermediari, să nu respecte legea sau încercăm să facem niște norme pe care să le respecte toți crescătorii”, a explicat Adrian Oros la Radio Antena Satelor.

    România cumpără anual de 621 de milioane euro, carne de porc din import

    Adrian Oros a subliniat că ordinul privind limitarea numărului de porci din gospodării se află în vigoare din anul 2019 când a fost emis de fostul ministru al agriculturii. ”Vreau să lămuresc faptul că ordinul este în vigoare din 2019, semnat de fostul ministru Petre Daea. Ordinul pe care l-am lansat eu în dezbatere publică, repet, dezbatere publică nu înseamnă aplicabilitate ci că a fost propus ca să avem o discuție serioasă despre problema porcului în România. Lumea trebuie să știe că la alte discuții, sunt întrebat de ce producem doar 25 la sută din consum și de ce s-au falimentat fermele? Deci noi trebuie să încercăm să explicăm oamenilor că atât cât crescătorii mari cât și cei mici, trebuie să respecte niște norme de biosecuritate, niște reguli minimale, ca să scăpăm de această pestă care duce la un deficit de 621 de milioane de euro anual. Deci locul 1 la deficitul comercial este carnea de porc. Cu alte cuvinte, noi cumpărăm în fiecare an de 621 de milioane euro carne ca să acoperim necesarul”, a mai punctat Oros.

    Conform acestuia, din cele 3,6 milioane de locuri de cazare în ferme sub un milion sunt astăzi ocupate de porci la îngrășat. ”Restul, sunt în ferme falimentate. Iar statul român cheltuie, pe lângă pierderea aceea înregistrată în cazul deficitului comercial, sute de milioane anual cu despăgubiri. Tocmai pentru că sunt foarte mulți care nu respectă regulile”, a mai arătat Oros.

    Cine răspândește boala în România

    Șeful de la agricultură susține că răspândirea PPA în fermele din România este făcută de ”un strat foarte subțire de crescători, de regulă cei mai vocali, care nu respectă nicio regulă”. ”Eu spun că în România sunt mai multe tipuri de crescători: cei mici, tradiționali care cresc porcul pentru consum și sunt majoritari, cei comerciali mari care respectă toate regulile de biosecuritate, inclusiv de fiscalitate, care sunt falimentați săptămânal se declară PPA în câte o fermă cu zeci de mii de porci. Și pierd și ei, pierde si statul român. Și sunt un strat foarte subțire de crescători, de regulă cei mai vocali, care nu respectă nicio regulă. Ei nu sunt nici comerciali, nici gospodari ci ar vrea să se declare gospodari dar fac comerț ielgal. Pe mine ca ministru al agriculturii nu mă deranjează din punct de vedere fiscal aspectul acesta ci mișcarea aceasta haotică a animalelor duce la răspândirea bolii. Și atunci printr-o legislație adecvată trebuie să găsim o modalitate prin care și crescătorul mic și cel mare, care respectă regulile, să fie protejați”, a mai spus ministrul. Acesta nu a adus în discuție însă și situația mistreților care pot răspândi foarte ușor boala și în unele județe sunt scăpați de sub control.

    Reamintim că MADR a lansat în dezbatere publică un ordin care limitează creșterea porcilor în gospodării, ce trebuia să intre în vigoare la 1 septembrie 2021. Aspru criticat, documentul va fi retras din dezbatere publică, așa cum a anunțat Adrian Oros.

    Despre aceste subiecte Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris aici:


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului