• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cartofi timpurii și extratimpurii în solar sau câmp – cultivare. Soiuri, tehnologie, producție, profit

    agrointeligenta.ro -

    Cultivarea cartofului timpuriu și extratimpuriu în solar sau în câmp este una dintre afacerile agricole profitabile. Fermierii ca investesc în cultura de cartofi timpurii și extratimpurii spun despre aceasta că necesită atenție, un pic mai multă muncă și cheltuială decât cultura obișnuită de cartof, dar satisfacția este dată de prețul mai bun al primilor cartofi ieșiți pe piață.

    Cartoful timpuriu sau extratimpuriu

    Înainte de a intra în detaliile culturii de cartof timpuriu sau extratimpuriu este important să definim această cultură. Cartoful timpuriu se seamănă încă din iarnă – dacă se cultivă la solar, sau când este estimează că trece pericolul de îngheț, din luna martie. Se calculează cultura ca ea să dea producția cât mai devreme. De regulă în luna mai avem pe piață primii cartofi noi, cum li se mai spune cartofilor timpurii și extratimpurii.

    În România, zonele unde se pretează cel mai bune cultivarea cartofilor timpurii și extratimpurii sunt județele Dâmbovița – Lungulețu, Băleni-Sârbi, Constanța, Dolj, Tulcea, Timiș, Arad.

    Condiții de cultură pentru cartoful timpuriu și extratimpuriu

    Cartofii timpurii și extratimpurii preferă temperaturi de peste 15 grade Celsius. Temperatura minimă care permite dezvoltarea normală a culturii este cea de 7 grade Celsius. Între 25 și 30 de grade Celsius, cartoful deja începe să resimtă efectele căldurii, iar peste pragul maxim de 30 de grade Celsius se văd efectele stresului.

    Cultura cartofului se pretează la terenurilor însorite, cu minim 6 ore de soare pe zi.

    Cel mai bun sol pentru cartof este unul bogat în materii organice, un sol ușor, bine drenat, afânat, care nu reține apa. Se poate cultiva și pe soluri luto-nisipoase și chiar nisipoase. Din punct de vedere al acidității solului, pH-ul bun pentru cultura cartofului este 5,5-6,5.

    Tipuri de cultură de cartof timpuriu

    În România se practică mai multe timpuri de culturi de cartof timpuriu și extratimpuriu. Cele mai cunoscute tehnologii de cultură pentru aceste tipuri de cartofi sunt la solar și în câmp. Iată care este specificul fiecărui tip de cultură de cartof timpuriu și extratimpuriu:

    Cultură de cartof timpuriu la solar

    Cultura cartofului timpuriu și extratimpuriu la solar

    Cartoful timpuriu și extratimpuriu cultivat la solar este de regulă și primul care iese pe piață.

    Cultura de cartof la solar beneficiază de protecție dublă: în afară de folia solarului, plantele sunt protejate antiîngheț cu agril. Agrilul se aplică direct peste biloane după plantarea tuberculilor.

    Plantarea cartofilor în solar are o perioadă aparte de plantare. Aceasta se face foarte devreme, încă din ianuarie, iar recoltarea cartofilor timpurii la solar va fi în ultima parte a lunii aprilie.

    Cultura cartofului timpuriu și extratimpuriu în câmp cu protecție

    Cultura de câmp a cartofului timpuriu și extratimpuriu obligă fermierul să investează într-un sistem care să protejeze plantele de îngheț. Se pune peste biloane o folie microporoasă, antiîngheț, timp agril.

    La cartoful timpuriu cultivat în câmp, semănatul se face în prima jumătate a lunii februarie, iar recoltarea va fi la mijlocul lunii mai.

    Cultivarea catofului timpuriu în câmp, fără protecție

    Cultura cartofului timpuriu și extratimpuriu în câmp deschis, fără nicio protecție, este posibilă numai dacă plantarea tuberculilor se face după mijlocul lunii februarie. Recoltarea va fi mai tardivă, în ultima decadă a lunii mai, chiar început de iunie.

    Soiuri de cartof timpuriu și extratimpuriu

    Soiurile de cartofi timpurii și extratimpurii trebuie atent alese. Se recomandă acele soiuri cu perioadă de vegetație de până la 90 de zile, pentru a vă asigura că ieșiți cu producția pe piață cât mai devreme. De asemenea, soiurile de cartofi care se pretează la cultivare timpurie trebuie să tolereze bine temperaturile scăzute, oscilațiile mari de temperatură din primăvară și să aibă o rezistență ridicată la boli și dăunători.

    Cele mai cunoscute soiuri de cartofi timpurii și extratimpurii

    Riviera este cel mai cunoscut și cel mai cultivat soi de cartofi extratimpurii. Produce tuberculi mari, puțini la cuib și pretabili la recoltare foarte timpurie. Forma tuberculilor este oval rotunjită, cu coaja de culoare galben deschis, la fel ca pulpa tuberculilor.

    Soiul Riviera este tolerant la căldură și rezistență excelentă la viroze, însă are sensibilitate la mană.

    Arrow este un soi de cartofi extratimpurii cu tuberculi galbeni, oval-alungiți, de mărime medie, cu coaja netedă. Este un soi care se pretează bine la solurile medii și este rezistent la nematozi, rezistent la atacul de mană pe tuberculi și mediu sensibil la atacul pe frunze, rezistent la virusul Yntn.

    Minerva este cel mai cultivat soi de cartof timpuriu Tuberculii au pulpa galben deschis, coaja netedă și tuberculul este rotund-oval. Soiul de cartofi Minerva se pretează la cultivare în câmp, având o rezistență bună la viroze.

    Flavia este un soi de cartof extratimpuriu, bun mai ales pentru fierbere. Cultura este rezistentă la boli și dăunători.

    Alte cunoscute soiuri de cartofi extratimpurii care se pretează la cultivare în România sunt Agata, Cerisa (cartof cu coaja roșie), Binella, Fresco sau Premiere.

    Miranda este un soi de cartofi timpurii, cu destinație pentru consum și cartofi prăjiți. Soiul de cartofi Minerva este foarte productiv, este rezistent la vătămări mecanice, la Yntn, mană la frunze și tuverncului. Este, de asemenea, rezistent la PCN Ro 1, 4 și râia neagră.

    Rodriga este un soi timpuriu, tip culinar B, de consum, cu coaja roșie. Are producții ridicate, cu tuberculi sănătoși, robuști, ovali, foarte atractivi, pulpă galbenă și calități culinare foarte bune. RODRIGA este foarte rezistent la râia neagră rasa 1, PCN Ro 1, 4, mană pe frunze și tuberculi, râia comună, lovituri și Yntn.

    Vitesse este un soi de cartof timpuriu care face tuberculi ovali, cu pulpă galbenă, coajă netedă de un galben deschis. Soiul are o bună rezistență la viroze și râia comună. Acest soi este destinat pentru vânzare directă din câmp.

    Laperla este un soi de foarte timpuriu de cartofi, cu productivitate foarte ridicată. Laperla este cultivată în zona cartofului timpuriu pentru vânzare direct din câmp.

    Culturi premergătoare bune pentru cartoful timpuriu

    Cele mai bune culturi premergătoare pentru cartoful timpuriu și extratimpuriu sunt culturile de mazăre, de fasole, de soia, lucernă sau de cereale păioase – grâu, orz, triticale. Cartoful merge bine în cultură și după castravete, dovleci, varză, ceapă, usturoi, sau pepene. Alte culturi premergătoare bune pentru cartof sunt porumbul sau sfecla de zahăr.

    Cartoful nu se cultivă după tomate, vinete sau ardei, nici în apropierea acestora. Fiind din aceeași familie, au boli și dăunători comuni, ceea ce favorizează apariția lor în cultură.

    Rotația culturii la cartoful timpuriu și extratimpuriu se recomandă să fie la 4-6 ani.

    Pregătirea terenului pentru cultivarea cartofilor timpurii

    Pregătirea terenului pentru cultura cartofului timpuriu se face din toamnă sau primăvara foarte devreme. Terenul se ară, apoi se vine cu un utilaj care să mărunțească bucățile de pământ. Se fac una sau două treceri cu grapa cu discuri sau frezarea în solarii pentru mobilizarea, mărunțirea și afânarea solului.

    Pregătirea tuberculilor de cartofi pentru plantare

    Pentru toate tipurile de culturi se folosesc tuberculi de sămânță. Ca să fiți siguri că găsiți soiurile pe care vi le doriți, faceți achiziția tuberculilor de sămânță încă din toamnă dacă vreți să puteți intra la semănat cât mai devreme.

    Lucrarea de încolțire a tuberculilor de sămânță constă în așezarea lor peste iarnă în lădițe suprapuse, în încăperi ce permit control asupra luminii și temperaturii.

    Se pot folosi și tuberculi neîncolțiți, dacă nu aveți timp – 30 de zile, să îi aduceți la stadiul de preîncolțiți.

    Tuberculii trebuie să fie liberi de dăunători și de boli.

    Înainte de a fi plantați, cu circa o săptămână înainte, se face călirea tuberculilor, prin coborârea temperaturii de păstrare la 6-8 grade Celsius.

    Tăierea sau secționarea tuberculilor de sămânță se face numai dacă avem tuberculi mari, bine încolțiți. Tăierea se va face în lungime, iar cicatrizarea tăieturii este obligatorie înainte de plantare.

    Semănaturl cartofilor timpurii și extratimpurii

    Semănatul cartofilor timpurii

    Plantarea cartofilor extratimpurii poate începe din luna ianuarie în solar și cu agril, sau din februarie în câmp, cu folie de protecție antiîngheț.

    Plantarea tuberculilor se face manual sau mecanizat, cu mașini de plantat cartofi preîncolțiti sau neîncolțiți. Dacă tuberculii nu sunt încolțiți, temperatura din sol trebuie să fie de minim 6-7 grade Celsius.

    Adâncimea de plantarea la cartofi este de 4-8 centimetri, iar tuberculii trebuie să fie cu colții în sus.

    Distanța dintre rânduri la plantarea cartofilor timpurii și extratimpurii poate fi între 60 de cm și 75 cm. Perioada de vegetație a acestei culturi este una scurtă, iar acest spațiu este considerat suficient.

    Distanța pe rând între tuberculi se stabilește în funcție de diametrul tuberculilor de sămânță: mai mare dacă tuberculii sunt mari, mai mică dacă folosim sămânța mai mică. Astfel, distanța între tuberculi pe rând poate fi între 25 și 33 de centimetri dacă folosim tuberculi de calibru mare (peste 40 mm în diametru), și între 20 și 25 de centimetri dacă tuberculii au sub 40 mm în diametru sau sunt tăiați.

    Bilonarea cartofilor timpurii și extratimpurii

    Bilonarea cartofilor

    La cultivarea cartofilor timpurii și extratimpurii, la fel ca și la celelalte culturi de cartofi, se recomandă bilonarea. Bilonul este ridicătura de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate.
    Bilonarea cartofilor se face în două faze. Prima fază este la plantarea tuberculilor când se face un bilon de 10-12 cm deasupra tuberculului, iar după înrădăcinare, se completează ca bilonul să ajungă la 23-30 cm.

    Fertilizarea cartofilor timpurii și extratimpurii

    Fertilizarea de bază la cartoful timpuriu se recomandă să fie făcută de toamna, dar se poate fertiliza pământul și primăvara. Dacă fertilizați cartoful timpuriu cu gunoi de grajd, atunci această fertilizarea se face de toamna, iar dacă veniți primăvara cu gunoiul, atunci el trebuie să fie foarte bine fermentat, cu aplicare la pregătirea patului germinativ sau în cuiburi, cu aplicare locală. Se aplică undeva între 10 și 30 de tone de gunoi de grajd la hectar, în funcție de nevoile solului.

    Dacă fertilizați cartoful timpuriu cu îngrășăminte minerale, cu complexe de îngrășăminte, se ține cont de necesarul de azot pentru producția de cartofi pe care o dorim.

    Pentru a obține o tonă de cartofi, cultura are un consum de 8-10 kg de azot substanță activă, 3 kg de fosfor și 12-15 kg de potasiu. Unele lucrări de specialitate indică, pentru fertilizarea cu NPK, o cantitate de 500-1000 kg NPK în funcție de bonitatea solului.

    Dacă solul pe care îl aveți este mediu și nu vreți să interveniți cu fertilizare, veți obține o producție mai slabă, între 8 și 14 tone de cartof timpuriu la hectar.

    Dacă vreți să aveți mai mulți tuberculi, fertilizarea trebuie să aibă fosfor, însă cu cât creșteți cantitatea acestui element, veți avea o producție mai mare, dar care se va recolta mai târziu.

    Fertilizarea cartofului timpuriu se face înainte de plantarea tuberculilor. Nu se recomandă fertilizarea la semănat, odată cu punerea în pământ a tuberculilor încolțiți întrucât dacă aveți îngrășăminte aplicate local, acestea pot afecta înrădăcinarea.

    În vegetație se pot aplica fertilizări foliare cu produse omologate pentru cultura cartofului.

    Îngrijirea cartofilor timpurii

    Mușuroirea solului. Atunci când mugurii tuberculilor ating înălțimea de aproximativ 15 – 20 de centimetri, solul trebuie mușuroit la bază pentru a favoriza strângerea apei de ploaie și irigarea naturală a pământului.

    Întreținerea biloanelor. De păstrarea biloanelor depinde dezvoltarea armonioasă a culturii de cartof astfel că este nevoie ca aceste biloane să fie menținute cât mai înalte pentru a spori producția.

    Sistem de irigare la cartofii timpurii

    Irigarea cartofilor timpurii și extratimpurii este obligatorie la cultura de cartof în solar și este binevenită la cea din câmp. Cea mai indicată este irigarea prin picurare, dar se pot efectua și stropiri.

    Îndepărtarea plantelor care mucegăiesc. Dacă pe parcursul culturii de cartofi se observă tulpini mucegăite, acestea trebuie îndepărtate pentru a evita răspândirea bolii.

    Combaterea bolilor la cartofii timpurii și extratimpurii

    Cultura de cartofi timpurii sau extratimpurii este susceptibilă bolilor specifice cartofilor, în special manei, alternariozei, putregaiurilor, râiei negre a cartofului, făinării sau virozelor. Pentru a avea o cultură sănătoasă, aveți în vedere de la început alegerea unor soiuri cu rezistență la bolile cartofului.

    Pentru combaterea bolilor la cartofi sunt omologate o serie de fungicide, dintre care vă puteți aplica, în funcție de atacul cu care vă confruntați:

    Combaterea buruienilor la cartofii timpurii și extratimpurii

    Combaterea buruienilor la cartoful timpuriu

    Combaterea buruienilor la cartofi se poate face mecanic sau chiar manual dacă suprafețele sunt mici, sau se poate apela la aplicarea erbicidelor. Este important să eliminăm periodic buruienile care apar între tuberculi, deoarece acestea consumă substanțele nutritive din sol și împiedică creșterea cartofilor.

    Dacă se îndepărtează buruienile mecanic sau manual, trebuie avută grijă ca lucrările să se facă ușor, pentru a nu afecta poziția tuberculilor și a plantelor.

    Erbicidarea cartofilor timpurii și extratimpurii se poate face înainte de răsărirea culturii sau de rebilonat – în funcție de tehnologia aplicată, vorbind aici despre o erbicidare preemergentă.

    Erbicidarea postemergentă a culturii de cartof timpuriu se face după răsărire, în faza de rozeta cartofului (plantele au circa 5 cm înălțime), când se combat buruienile dicotiledonate și monocotiledonate anuale.

    Produsele care se pot folosi la erbicidarea cartofului timpuriu și extratimpuriu sunt:

    Sencor Liquid de la Bayer, un produs pe bază de metribuzin. Sencor Liquid este un erbicid selectiv siste mic, preluat prin rădăcini și frunze. Pelicula de la suprafața solului previne răsărirea noului val de buruieni. Sencor Liquid prezintă un spectru larg de activitate asupra buruienilor dicotiledonate anuale și asupra unor specii de graminee anuale. La cultura cartofului, produsul se utilizează la doza de 0,9 l/ha preemergent după plantare pe întreaga suprafață, la refacerea bilonului, urmat de un tratament postemergent la doza de 0,6 l/ha când plantele de cartof au până la 5 cm înălțime (2-3 frunzulițe formate). În cazul infestării puternice cu buruieni monocotiledonate se recomandă utilizarea în asociație cu un erbicid antigramineic. Volum de soluție: 300 l/ha.

    Centrurion Plus este un erbicid postemergent pentru cartof. Acest produs are acțiune selectivă pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale și perene. Aplicarea se face în perioada de creștere intensă a buruienilor, atunci când acestea au minim 3 frunze formate (buruieni anuale cu înălțime medie 5-10 cm și perene 15-20 cm). În zonele secetoase se aplică imediat după irigare sau după căderea ploilor, imediat ce se poate intra în câmp. Pentru eficiență maximă trebuie evitată aplicarea atunci când sunt condiții de apariție a ploilor și nici nu se irigă timp de 2 ore după aplicare. Nu se recomandă prașila mecanică sau manuală cu 5-7 zile înainte și după tratament pentru combaterea mai eficientă a buruienilor perene, evitând astfel răspândirea rizomilor de buruieni.

    Titus® 25 DF de la Corteva Agriscience este un erbicid selectiv ce combate buruieni graminee anuale și perene, şi unele buruieni cu frunză lată pentru cartof, dar este omologat și pentru porumb şi tomate. Pentru cultura de cartof, la combaterea buruienilor monocotiledonate și buruieni cu frunza lată sensibile, doza recomandată este de 40-50 g/ha, împreună cu adjuvantul Trend 250 ml/ha.

    Efector 360 CS de la Innvigo Agro este un erbicid preemergent pentru cultura de cartof, cu aplicare în doză de 0,3 litri la hectar. Se execută lucrarea de erbicidare până la înălțimea de 10 cm a plantelor.

    Rincon 25 SG de la Innvigo Agro este un erbicid ce se poate aplica la cultura cartofului când înălțimea plantelor este între 20 și 49 de cm, înainte de apariția bobocilor de floare. Doza recomandată este de 60 g/ha (la un volum de apă de 200-300 l/ha), și se recomandă aplicarea împreună cu adjuvantul Asystent+ (0,05 l/ha). Efectul maxim al acestei erbicidări se obține când erbicidul se aplică pe buruieni tinere, aflate în stadiul de creștere activă.

    Fusilade Max de la FMC este un erbicid omologat pentru cultura de cartofi care combate buruieni monocotiledonate anuale și perene. Se aplică în doze de la 0,5 – 2 l/ha post-emergent, în funcție de condiția culturii și a buruienilor.

    Arcade de la Syngenta este un erbicid selectiv, pelicular, cu mare flexibilitate în aplicare, recomandat în cultura cartofului pentru controlul preemergent al gramineelor anuale şi al dicotilelor. Performanţa lui este dată de îmbinarea a două substanţe active, care se potenţează reciproc, având spectru de combatere larg, peste 90% din buruienile cunoscute la cartof. Doza recomandată este preemergent – 4-5 l/ha; postemergent timpuriu – 4 l/ha, iar cantitatea de soluţie recomandată este 200-400 litri/ha.

    Basagran® SL este un erbicid omologat pentru cultura cartofului și care este eficient împotriva buruienilor dicotiledonate. Se aplică postemergent. BBCH 12-19, în doză de 2 litri la hectar.

    Dăunătorii cartofului timpuriu și combaterea lor

    Avantajul culturii timpurii și extratimpurii de cartofi este că se evită atacul multor dăunători care, din cauza temperaturilor scăzute din primăvară, nu sunt încă activi. Trebuie să fiți totuși mereu în alertă privind o serie de dăunători specifici culturii de cartofi precum: gândacul de Colorado, păduchele verde, nematodul tulpinilor și tuberculilor de cartofi, cărăbușul de mai, limaxul cenușiu sau musca plantulelor.

    Dintre insecticidele omologate pentru cultura cartofului, vă recomandă produsele:

    Recoltarea cartofilor timpurii și extratimpurii în solar

    Recoltarea cartofilor timpurii

    Recoltarea cartofilor timpurii și extratimpurii depinde mult de tipul de cultură. Cel mai devreme se recoltează cartofii cultivați în solar sau seră, de unde se poate scoate recolta încă din luna aprilie. Apoi se recoltează cartofii din câmp, acoperiți cu folie antiîngheț – perioada de recoltare este în luna mai. Cel mai târziu se recoltează cartofii puși în câmp, fără protecție, care vor fi buni recoltat către finele lunii mai, începutul lunii iunie.

    Recoltarea cartofilor cultivați foarte devreme se face prin îndepărtarea cu grijă a tulpinilor astfel încât să nu deteriorezi tuberculii. Cartofii scoși din pământ de lasă un pic la soare să se usuce.

    Se pot recolta toți tuberculii sau eșalonat.

    Pentru a alege perioada optimă de recoltare a cartofilor trebuie să aveți în vedere și perioada de vegetație a soiului sau soiurilor pe care le-ați cultivat.

    Producția la hectar pentru cartofii timpurii și extratimpurii

    Producție la hectar pentru cartoful timpuriu

    Producția la hectarul cultivat cu cartofi timpurii și extratimpurii este mai mică simțitor față de cultura convențională de cartofi. Cu o tehnologie medie, în zona Lungulețu, se scot din câmp 50-60 de tone de tuberculi într-un an bun.

    Subvenție APIA pentru cartoful timpuriu

    Cultura de cartofi, inclusiv cea de cartofi timpurii și extratimpurii, beneficiază de subvenții de la APIA – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Suprafața cultivată cu cartofi se încadrează ca eligibilitate la schemele ”de bază”, dar și la sprijinul cuplat dacă se cultivă cartofi timpurii pentru industrializare (chips).

    Schemele care se acordă de la APIA pentru cultura cartofului timpuriu și extratimpuriu, cu cuantumurile aferente Campaniei APIA 2020, sunt următoarele:
    – Plata unică pe suprafață – 98,73 euro/ha
    – Plata redistributivă – 5 euro/ha (1-5 ha) și 48,10 (peste 5 ha – 30 ha)
    – Plata pe înverzire – 57,82 euro/ha
    – Plata pentru tineri fermieri – 36,61 euro/ha
    – ANT 1 culturi agricole – 5,96 euro/ha
    – Sprijin cuplat vegetal pentru cartofi timpurii pentru industrializare – 1.000 euro/ha (cuantum campanie APIA 2019).

    Profitabilitatea culturii de cartofi timpurii și extratimpurii

    Profitabilitatea culturii de cartof timpuriu

    Costurile de înființare a culturii de cartof timpuriu și extratimpuriu sunt mai crescute decât la cartoful obișnuit. Pe lângă sămânța de cartof, la cheltuieli se adaugă încălzirea pentru solar și prețul foliilor microporoase antiîngheț. Dacă aveți și ghinionul unui an capricios, în care este nevoie de tratamente pentru boli – mai ales mană, costul per hectar la cartoful timpuriu poate ajunge la 150.000-170.000 de lei.

    Prețul mai bun pentru cartofii timpurii ajută fermierii să recupereze investiția și să își asigure și profit. Cel mai bun preț este la primii cartofi noi care ies în piață și care în 2020 au avut prețuri ce au atins 18 lei pe kilogram. Prețul mediu pentru cartofii noi timpurii a fost de 8-10 lei pe kilogram anul trecut.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd