• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vicepremierul Dan Barna: Investițiile în irigații au fost scoase din PNRR!

    Roxana Dobre -

    Investiţiile în sistemul naţional de irigaţii au fost scoase din Planul Naţional de Redresare şi Reziliență, a anunțat vicepremierul Dan Barna. Acesta a declarat că sumele alocate în propunerea României au fost refuzate de către Comisia Europeană.

    Fermierii primesc o nouă veste proastă după ce depozitele regionale au fost scoase de la finanțare din Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR). România nu va beneficia nici de bani pentru sistemul de irigaţii, măsură anunțată în nenumărate rânduri de ministrul agriculturii, Adrian Oros, în declarațiile de presă.

    Vicepremierul Dan Barna a anunțat că ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat la Bruxelles proiectul PNRR, însă Comisia Europeană a solicitat modificarea acestuia.

    ”În cadrul discuţiilor şi negocierilor avute în cadrul coaliţiei cu cei trei parteneri, am căzut de acord asupra unei forme de propuneri a PNRR cu care colegul nostru Cristian Ghinea a fost la Bruxelles, a discutat acolo cu oficialii europeni, cu comisarii pe acest subiect. Unele dintre teme au fost acceptate. Despre alte teme, Comisia Europeană a spus: ‘Cred că vă sunt necesare, dar nu vă dăm bani din PNRR pentru asta’. Noi avem trei miliarde pentru irigaţii. Au zis că nu este o reformă care ajută la rezilienţă după COVID, pentru că acest instrument la nivel european a fost gândit ca statele să se repună pe picioare după criza COVID şi unele teme sunt acceptate, alte teme… Nu e vorba că nu ne dau bani deloc. La unele au zis că e alocarea prea mare şi sunt dispuşi să dea sume mai mici”, a afirmat Barna la TVR 1, potrivit Agerpres.

    În PNNR, componenta irigații era prinsă în Pilonul I, Sistemul național de gestionare a apei: acces la apă și canalizare, irigații, dezmlăștiniri, lucrări de combatere a eroziunii solului și intervenții active în atmosferă și prevedea:

    -Creșterea gradului de adaptare a infrastructurii din domeniul de îmbunătățiri funciare și domeniul intervențiilor active în atmosferă la schimbările climatice, în scopul prevenirii și gestionării riscurilor legate de climă, precum și creșterea capacității de răspuns la condițiile de utilizare eficientă și protecție a surselor de apă:
    -Modernizarea sistemelor de irigații pentru prevenirea și gestionarea riscului de secetă/ ariditate;
    – Modernizarea sistemelor de desecare – drenaj pentru prevenirea și reducerea riscului la inundații și înmlăștinire;
    – Dezvoltarea lucrărilor de combatere a eroziunii solurilor, riscului de alunecări și degradarea terenurilor;
    – Extinderea și dezvoltarea infrastructurii pentru combaterea căderilor de grindină și creșterea precipitațiilor. Alocare: 4.000 milioane de euro.

    De precizat că măsurile încă nu au fost scoase din documentul oficial privind propunerile pentru PNRR.

    Banii vor fi suportați din bugetul de stat sau din fondurile structurale pe agricultură

    Dan Barna a subliniat că pentru irigaţii vor fi alocate fonduri din bugetul naţional sau din fondurile structurale pe agricultură. Vicepremierul a spus, de asemenea, că există discuţii cu oficialii europeni ”pentru acceptarea componentei de infrastructură”.

    ”Avem în continuare discuţii cu acceptarea componentei de infrastructură, care pentru noi e pe viaţă şi pe moarte. E discuţia în curs. Nu au respins, dar e discuţia în curs legat de calibrare, cât să fie granturi, cât să fie împrumuturi. Pe mai multe dintre capitolele prezentate deja public şi în Parlament de colegul meu Cristian Ghinea avem astăzi pe masă punctele de vedere ale Comisiei, cu observaţii, cu lucruri de adăugat. Mâine, poimâine o să avem întâlniri în cadrul Guvernului cu miniştrii în care le prezentăm punctele de vedere ale Comisie”, a menţionat Dan Barna.

    Potrivit acestuia, până la jumătatea lunii mai va fi realizată ”o formă consolidată” a proiectului PNRR, care va fi supusă aprobării Comisiei Europene.

    Acesta este al doilea eșec pentru agricultură după ce săptămâna treută Agrointeligența-AGROINTEL.RO anunța că depozitele agricole regionale au fost eliminate din PNRR! Potrivit preşedintelui Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, finanţarea depozitelor agricole regionale a fost eliminată din ultima variantă a Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), cea transmisă la Bruxelles de ministrul Investiţiilor şi Programelor Europene, Cristian Ghinea.

    Informația fusese publicată în premieră de Agrointeligența-AGRONTEL.RO, aici: Informația Agrointeligența privind eliminarea depozitelor agricole din PNRR – confirmată!


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    Programul APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till Vremea de Florii. Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu