• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Turma unui mare oier, lovită de scrapie. Oile adulte și toți mieii vor fi sacrificați!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Un mare oier va rămâne fără mieii pe care trebuia să îi sacrifice pentru Paşte, dar şi fără cea mai mare parte a efectivului său de peste 2.000 de ovine. În ferma sa s-a depistat un focar de scrapie, iar toate animalele care au intrat în contact cu exemplarele bolnave vor fi sacrificate.

    Focarul de scrapie a fost confirmat în turma lui Ștefan Patrichi din localitatea Frumușița, județul Galați, unul dintre cei mai cunoscuți oieri din zonă.

    Îîn luna martie, crescătorul de ovine a primit de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi o notificare prin care era anunţată că, în urma unei analize de laborator, că a fost confirmată scrapia în ferma sa.

    ”Au fost recoltate trei analize. S-au trimis iniţial la laboratorul de la Brăila, ulterior la Bucureşti. Două au ieşit negative, una pozitivă. Animalele sunt sănătoase, nu au nimic. Am miei abia născuţi, o frumuseţe. Dacă erau bolnave, luam banii de la stat, dar nu vreau să iau bani şi să omor animale. (….) Acum sunt obligat, înainte de Paşte, să dau toţi mieii la abator”, a declarat fermierul Ştefan Patrichi.

    Reprezentanţii DSVSA Galaţi au declarat jurnaliștilor că vor fi recoltate probe de la toate oile din fermă. Cele afectate de boală vor fi sacrificate pentru eradicarea focarului.

    ”S-au efectuat teste pe probe de creier şi s-a descoperit un focar de scrapie la o exploataţie din localitatea Frumuşiţa. Conform legislaţiei în vigoare, noi am întocmit planul de măsuri de eradicare bolii. Este o boală degenerativă şi fatală, afectează sistemul nervos al oii. Din păcate nu are tratament. Este ca la pesta porcină. Am discutat cu proprietarul fermei şi vor fi trimise probe la Bucureşti de la toate oile, cu excepţia mieilor. Acolo unde rezultatele vor fi pozitive, animalele vor fi sacrificate, iar statul va acorda despăgubiri. Animalele sănătoase vor rămâne în fermă. În schimb, toţi mieii vor fi duşi la abator. O parte din bani îi dă abatorul, iar diferenţa până la valoarea preţului pieţii îi acordă statul”, a explicat doctor Ştefan Vasile, director al DSVSA Galaţi.

    Scrapia sau ”boala oii nebune” este o boală degenerativă şi fatală, care afectează sistemul nervos central al oilor. Boala nu este periculoasă pentru om, dar este mortală pentru oi şi se manifestă la fel ca pesta porcină africană. Proprietarii primesc despăgubiri pentru pierderea animalelor sacrificate sau a produselor de origine animală distruse. În România boala este prezentă din anul 2002, cand a fost confirmată oficial de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală.


    Te-ar mai putea interesa

    Dronele vs. fragmentarea terenurilor. Nicu Vasile, fermier: ”Riscă să devină o sursă de conflicte, pierderi economice și insecuritate juridică” Fermierul Marian Popa a recoltat grâul de sămânță: ”Soiurile românești s-au comportat foarte bine!” Șeful OJFIR Constanța – arestat într-un dosar ce include achiziția de terenuri pentru eoliene Puiu Ilisei a mutat ”grosul” activității din fermă pe timpul nopții pentru a combate valul de căldură Grâul românesc de panificație – producție bună, preț mic. Daniel Radu, fermier: „Este un preț umilitor”

    Ultimele știri

    Piața cerealelor, la zi. Rusia vinde cel mai ieftin grâu din lume. Ce înseamnă asta pentru fermierii români Scandal la ANSVSA: 75 de oi declarate ucise într-un focar din Tulcea au fost găsite vii într-o fermă din Cluj Valeriu Tabără, comemorat prin dezvelirea unui bust în localitatea natală Piața cerealelor, la zi. În bazinul Mării Negre grâul scade, orzul e volatil iar porumbul așteaptă verdictul vremii Piața cerealelor, sub presiune: Turcia introduce noi reguli fitosanitare pentru importurile de grâu