Apelul fermierilor: Salvați fabrica de zahăr de la Luduș! Oficial: Scandia vrea să o cumpere!
agrointeligenta.ro -Nicio soluție concretă până la acest moment pentru salvarea fabricii de zahăr de la Luduș, județul Mureș. Un grup de fermieri din zona Transilvaniei, cultivatori de sfeclă de zahăr, au lansat un nou apel pentru ca statul să se implice pentru ca producția de zahăr să fie reluată.
Inițial, fermierilor li s-a promis că din luna iulie, statul va prelua controlul fabricii de zahăr, cu planul de a crea o formă juridică prin care fermierii să poată administra entitatea. Până acum, Ministerul Agriculturii a reușit doar să stopeze dezmembrarea echipamentelor care ar fi ajuns la fier vechi.
”Domnul ministru Chesnoiu a spus ”Da, vom face tot ce ține de noi și în cel mai scurt timp pentru a opri demolarea fabricii!” – lucru care s-a și întâmplat. Din momentul în care o spus ”da”, nu s-a mai vândut nimic din știu eu, activele fabricii sau fier vechi sau ce ar putea să zicem la toată partea asta din dotarea fabricii. Știu că a contactat ministrul agriculturii din Franța, s-au făcut demersurile și fabrica a rămas în faza în care o vedem la ora actuală. În momentul în care s-au schimbat și a venit domnul ministru Petre Daea, am am avut discuții, în 10 august a fost chemați la minister – am fost un grup de cultivatori acolo. (…) Știm că-s multe hârtii de făcut, dar în situația în care suntem, pentru noi agricultorii orice minut contează pentru că nici cultura sfeclei de zahăr nu-i ca și celelalte culturi de primăvară că deși să seamănă numai în primăvara anului viitor, trebuie pregătit terenul din toamnă, deci trebuie achiziționate îngrășăminte care se administrează toamna trebuie să pregătim tot lanțul de ce ține de semințe, de erbicide, de pesticide și așa mai departe. Sunt o grămadă de demersuri care trebuie făcute! Plus că, nu știm încă concret când și cum va fi„, a declarat fermierul Teodor Aflat în cadrul unui reportaj difuzat în rubrica ”Fermierii României” din emisiunea Agrostrategia de pe TVR 1.
”Domnul ministru Petre Daea, când ne-am întâlnit în 10 august, a promis că va prelua fabrica prin Casa de Comerț Unirea. Din câte am înțeles, Casa Unirea are deja numită conducerea – am înțeles că e o doamnă, deci din punct de vedere legal, ar putea face toate diligențele care depind de Casa Unirea ca să preia fabrica de zahăr„, a mai spus Teodor Aflat, fermier care lucrează pe raza județelor Sibiu și Mureș, 9.750 de hectare dintre care, anual, 750-780 de hectare erau cultivate cu sfeclă de zahăr. Numai în acest an, din cauza nesiguranței, fermierul a înființat doar 200 de hectare, iar producția a reușit cu greu să o livreze fabricii Agrana din Roman, județul Neamț.
”Surpriza a fost primăvara asta când ni s-a spus că s-a terminat cu contractele cu fabrica de zahăr Luduș întrucât își închide porțile. M-a mirat acest lucru, pentru că eu știu, ar trebui să știe și alții, că sfecla de zahăr și producerea sa ar trebui să fie o industrie strategică pentru țara noastră. Am rămas cumva așa, cu un gust amar la auzirea veștii că se închide Tereos – fabrica de zahăr Luduș – în condițiile în care în țară mai funcționau doar două – una la Bacău – Agrana și cea de la Mureș – Luduș. De ce am spus că trebuie să fie o industrie strategică și cine are frâiele în mână trebuie să se gândească foarte serios la acest aspect, pentru că am avut experiențe și cu alte industrii strategice și ne-au scăpat din mână. Trebuie să fie un o politică coerentă, o strategie pe termen lung”, a declarat și Nicolae Nemeș, fermier din Vințu de Jos, județul Alba, care lucrează 800 de hectare, din care anul acesta 50 au fost cu sfeclă de zahăr.
Ulterior difuzării reportajului cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr, Agrointeligența – AGROINTEL.RO a primit o informație exclusivă care poate da speranță fermierilor. Ministerul Agriculturii a transmis în mod oficial către Tereos România – proprietarul fabricii de la Luduș, o informare privind intenția de cumpărare a fabricii de către Scandia Food.
Conducerile Scandia Food și Tereos România ar fi avut deja discuții privind intenția Scandia de a achiziționa pachetul de acțiuni de la Tereos SA Luduș.
”Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale salută acest demers, fiind deopotrivă interesat alături de cultivatorii de sfeclă de zahăr din acea zonă, reprezentați de Asociația Cultivatorilor de Sfeclă – BETA Luduș pentru găsirea celor mai rapide soluții de continuare a activității fabricii și de cultivare a suprafețelor cu sfeclă de zahăr”, se arată în adresa semnată de ministrul Agriculturii, Petre Daea.