• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Amendă uriașă încasată de un proprietar de teren de la Garda de Mediu

    Angelica Lefter -

    Proprietarii unui teren, amendați cu 100.000 de lei, din cauză că nu au curățat ambrozia care invadase spațiul.

    Comisarii Gărzii de Mediu Vrancea au aplicat, marţi – 20 septembrie, o amendă în valoare de 100.000 de lei pentru proprietarii unui teren care nu au efectuat lucrări de îndepărtare a ambroziei de pe amplasament.

    Anterior, proprietarii își asumaseră în fața autorităților că vor lua măsurile care se impun, după cum a declarat comisarul şef al Gărzii de Mediu Vrancea, Aurel Cristian, citat de Agerpres.

    ”La începutul lunii august, atrăgeam atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă ambrozia. Sesizarea unor vecini ai fostului Laminor, astăzi aflat într-o stare avansată de degradare, descria existenţa mai multor deşeuri împrăştiate în incinta fostei întreprinderi şi, în mod special, prezenţa ambroziei. La controlul pe amplasament efectuat de comisarii Gărzii de Mediu, împreună cu agenţi ai Poliţiei Locale, s-a constatat, printre altele, prezenţa pe suprafeţe importante a buruienii în stadiul de înflorire. S-au impus proprietarilor măsuri ferme cu termene precise pe care aceştia şi le-au asumat prin actul de control. Marţi, când s-a vizitat amplasamentul, s-a constatat că niciuna dintre măsurile stabilite nu a fost realizată. Ignorarea obligaţiilor legale şi a măsurilor impuse de inspectorii de mediu au dus la sancţionarea cu amenda maximă prevăzută de legiuitor pentru astfel de contravenţii”, a declarat comisarul şef al Gărzii de Mediu Vrancea, Aurel Cristian.

    Proprietarii de terenuri, obligați să le curețe de ambrozie (sursa: g4media.ro)

    Ambrosia artemisiifolia sau iarba pârloagelor, iarba de paragină sau floarea pustei, după cum mai este cunoscută popular, este un soi care înfloreşte în august-septembrie.  Polenul acestei buruieni este responsabil de apariţia problemelor alergice.

    Vântul propagă polenul acestei plante pe distanţe mari, astfel încât sporii ajung în cele mai îndepărtate locuri, provocând agravarea simptomelor astmului bronşic şi erupţii pe piele în cazul persoanelor alergice, începând cu luna august şi mergând până în octombrie şi chiar noiembrie.

    ”Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane”, se arată în Legea 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, modificată şi completată de Legea 129/2020.


    Te-ar mai putea interesa

    Plafon preț lemne 2022. Prețurile stabilite pentru un metru cub de lemne de foc, peleți și brichete Șef DSVSA: Porcii mistreți au murit din cauza Pestei Porcine Africane! Arendă record pentru un teren arabil de 1.344 ha adjudecat la licitația ADS!

    Ultimele știri

    Șefa ANM – anunț de ultimă oră despre vremea în luna octombrie! Fermierii care vin la FFExpo 2022 își pot negocia cel mai bun preț la îngrășămintele CICh Năvodari! Producții dublate cu ajutorul produselor Daymsa