• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ferme de vânzare în Bulgaria. Cât te costă să preiei o afacere la cheie în agricultură

    Angelica Lefter -

    Situația tot mai grea cu care se confruntă afacerile din agricultură deschid și oportunități investitorilor. Nu doar la noi, ci și în țara vecină, în Bulgaria, acolo unde mai multe ferme sunt de vânzare, iar multe business-uri se predau ”la cheie” noilor proprietari.

    Ferme întregi pentru creșterea animalelor, dar și vegetale au fost scoase la vânzare de executorii judecătorești în țara vecină, Bulgaria. Astfel, cei interesați pot licita pentru sere, ferme de vaci, depozite, instalații pentru procesarea laptelui și congelarea fructelor, dar și a legumelor.

    Fermele pentru creșterea animalelor și cele pentru legume, împreună cu utilajele adiacente, se numără printre anunțurile de vânzare publică făcute de către executorii judecătorești privați din țară, potrivit agri.bg.

    Fermă de legume 500.000 de euro, scoasă la licitație în Bulgaria

    Licitațiile din categoria ”proprietăți de producție” ajung la prețuri de milioane de leva, iar majoritatea obiectelor sunt de uz permanent.

    Printre acestea se numără o proprietate de aproape un milion de leva (957.515,00 de leva), echivalentul a 489.998 euro. Exploatația legumicolă dispune de o suprafață de 11.574 de metri pătrați, care în anunțul public de vânzare este denumită ”seră”.  ”Licitația include și bunuri mobile corporale – o seră și un echipament de seră”, se arată în în anunț.

    Ferme de animale și legume, dar și echipamente frigorifice pentru legume și fructe, puse în vânzare, în Bulgaria (foto: agri.bg)

    Cu un preț de pornire de 505.440 leva, adică 258.648 euro, cu o suprafață de 2.185 mp, este scoasă la licitație o fermă agricolă în satul Plachidol, regiunea Dobrici. Afacerea include și o bază frigorifică de 443,60 mp echipată pentru prelucrarea, congelarea și depozitarea fructelor și legumelor.

    Ferme de vaci și de oi, executate silit și scoase la licitație în Bulgaria

    Pentru 208.776 de leva, adică peste 106.836 euro, a fost anunțat la licitație un teren de 12.417 de metri pătrați în satul Dyankovo, Razgrad. Suprafața include un adăpost de vaci cu o suprafață de 1.613 mp, dar și un un sistem automatizat de creștere a păsărilor – hrănire, adăpare, ventilație, încălzire și răcire, iluminat, o cameră de cazane și două buncăre pentru depozitarea furajelor.

    O altă afacere agricolă scoasă la licitație în Bulgaria este reprezentată de un complex de creștere a ovinelor. Acesta include două clădiri agricole construite pe proprietate, care se vând la un preț inițial de licitație de 167.327,68 de leva, echivalentul a 85.626 euro, în satul Opanec, regiunea Dobrici. Proprietatea are o suprafață totală de 8.183 de metri pătrați, iar cele două clădiri au drept nedeterminat și fără redevență pentru echiparea cu panouri fotovoltaice.

    Se vinde și o fabrică de lactate

    Pentru 157.392,00 de leva, adică 80.542 de euro este scoasă la vânzare o fabrică de procesare a laptelui și de producție de brânză. Afacerea este localizată se află în satul Koriten, municipiul Krushari, regiunea Dobrici.

    În lista de proprietăți scoase la licitație se mai regăsește o jumătate de fermă de suine, cu o suprafață construită de 396 mp și o suprafață totala construită cu boxele de animale de 970 mp, împreună cu un teren pe proprietatea de 4.164 mp. Ferma de porcine se află în ținutul satului Kramolin, municipiul Sevlievo, în regiunea Gabrovo, iar prețul este de 19.500 de leva, echivalentul a 9.978 euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Când se seamănă semințele de roșii Una dintre cele mai cunoscute fabrici de lapte din România este scoasă la vânzare! Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș

    Ultimele știri

    Fermier amendat după ce și-a fertilizat terenurile cu gunoi de grajd și a creat ”disconfort olfactiv” Horia Constantinescu a renunțat la funcția de președinte al ANPC Plantele beau, nu mănâncă!