Zeamă bordeleză la roșii. Tratament cu piatră vânătă la roșii
Violina Gorcinschi -Zeama bordeleză sau piatra vânătă la roșii face parte din schema de tratament larg râspândită în rândul legumicultorilor. Când și cum se aplică piatra vânătă la tomate, dar și ce beneficii aduce zeama bordeleză într-o cultură de roșii, vă spunem în acest articol.
- De ce stropim roșiile cu zeamă bordeleză – beneficii;
- Piatră vânătă la roșii – schema de tratament;
- Piatră vânătă la roșii. Perioadă de repaus înainte de a consuma tomatele;
- Când se stropesc roșiile cu piatră vânătă;
- Zeamă bordeleză la roșii. Rețetă și mod aplicare;
- Cum se aplică zeama bordeleză la roșii;
- Zeamă bordeleză la roșii. Ce facem dacă apar pete maronii pe frunze.
Stropirea roșiilor cu piatră vânătă s-a dovedit a fi eficientă pentru protecția plantelor, fiind folosită de multe generații. Zeama bordeleză reprezintă un tratament pentru roșii cu acțiune fungicidă și algicidă. Piatra vânătă este des folosită pentru protejarea unor pomi fructiferi, printre care piersicii, caișii, prunii sau merii, dar și a viței de vie, a căpșunilor, cât și a unor legume – cartofi și roșii.
Zeama bordeleză conține piatră vânătă (sulfat de cupru), var stins (hidroxid de calciu) și apă. De obicei, produsul se găsește în fitofarmacii sub formă de pudră micronizată de culoare albastră care se amestecă cu apă. Sulfatul de cupru este autorizat pentru agricultura ecologică și este destinat eliminării carențelor de cupru, care pot duce la diverse boli precum mana.
Iată cum se prepară și se aplică zeama bordeleză la tomate și ce beneficii are acest tratament pentru cultură.
De ce stropim roșiile cu zeamă bordeleză – beneficii
Beneficiile tratamentului cu zeamă bordeleză la roșii sunt multiple. În primul rând, produsul acționează preventiv împotriva bolilor care apar într-o cultură de tomate.
Piatra vânătă la roșii acționează ca un fungicid și le protejează împotriva mai multor boli precum mana, rugina, antracnoza, pătarea frunzelor, mucegaiul frunzelor sau pătarea bacteriană a tomatelor.
Pentru a fi eficientă, stropirea roșiilor se face temeinic, iar tratamentul se aplică inclusiv pe spatele frunzelor.
Piatră vânătă la roșii – schema de tratament
Tratamentul cu zeamă bordeleză la roșii se poate începe din faza de răsad. Nu de puține ori, legumicultorii aplică o stropire pe bază de sulfat de cupru nu doar pentru a preveni îmbolnăvirea răsadurilor, dar și pentru a încetini dezvoltarea acestora. De precizat însă că acest lucru nu este o practică, iar de cele mai multe ori, schema de tratament cu zeamă bordeleză la roșii este începută după ce răsadurile sunt transplantate în grădină, în câmp sau în solar.
Prima stropire a roșiilor cu zeamă bordeleză se începe, de obicei, după plantare. Cultura de tomate se tratează cu piatră vânătă în diluție la șapte zile după ce răsadurile au fost puse în pământ. Se folosește o soluție de 1% de zeamă bordeleză la o rată de 1,5 – 2 litri la 10 mp de plantare. Acest tratament se va repeta de patru ori pe parcursul vieții unei plante sau pe un sezon.
Al doilea tratament cu zeamă bordeleză se poate aplica la roșii după circa 3-4 săptămâni de la prima stropire. Acum plantele s-au mai dezvoltat și pot beneficia de un tratament preventiv împotriva bolilor.
Al treilea tratament pe bază de piatră vânătă la roșii se poate aplica înainte de înflorirea plantelor sau după înflorire. Există o discuție largă despre modul în care tratamentul afectează sau nu plantele de tomate în timpul înfloririi. Cei mai mulți legumicultori preferă să fie prevăzători și evită să stropească plantele atunci când acestea sunt cu flori.
Al patrulea tratament cu piatră vânătă la roșii se aplică după înflorire, în perioada de formare a tomatelor, până când acestea încep să se coacă.
Piatră vânătă la roșii. Perioadă de repaus înainte de a consuma tomatele
După un tratament cu piatră vânătă la roșii, este nevoie de o perioadă de repaus de 15 zile. Adică lăsați să treacă minim două săptămâni de la stropire pentru a culege și consuma roșiile. De asemenea, înainte de a mânca roșiile, ele trebuie să fie foarte bine spălate.
De reținut că după ce ați stropit roșiile cu zeamă bordeleză, este nevoie să treacă o perioadă de minim 15 zile până la culesul și consumul tomatelor coapte.
Când se stropesc roșiile cu piatră vânătă
Stropirea roșiilor cu zeamă bordeleză sau cu piatră vânătă – sulfat de cupru – se face într-o zi fără vânt și fără precipitații. Este indicat ca tratamentul să fie efectuat dimineața devreme sau după-masă, niciodată în timpul zilei când este foarte cald.
Zeamă bordeleză la roșii. Rețetă și mod aplicare
Rețeta de zeamă bordeleză sau de piatră vânătă pentru roșii este simplă. Se pot face tratamente cu soluții în concentrații de 0,75-1%, maximum 2%. Cel mai adesea, la tomate se aplică zeamă bordeleză în concentrație de 1% de sulfat de cupru.
Câtă piatră vânătă se pune la 10l de apă este ceea ce dă concentrația unei rețete de zeamă bordeleză. Pentru prepararea unei soluții de 1% zeamă bordeleză, este nevoie de:
– 100 de grame de piatră vânătă (sulfat de cupru);
– 100 de grame de var stins;
– vase de lemn sau de plastic;
– 10 litri de apă;
– 1 cântar.
Primul pas pentru a prepara zeama bordeleză pentru roșii este de a dizolva piatra vânătă în 5 litri de apă călduță și, separat, varul stins în alți 5 litri de apă. Soluția de sulfat de cupru se toarnă în cea de var într-un vas de lemn sau de plastic și se utilizează în ziua preparării.
De obicei, în fitofarmacii poți găsi o pulbere de culoare albastră care nu mai are nevoie decât de apă pentru a fi gata de aplicare.
Dacă se merge pe o concentrație de 75% de zeamă bordeleză, la 10 litri de apă se folosește o cantitate de 75 de grame se piatră vânătă (sulfat de cupru) și 120 de grame de var stins. La concentrație de 2%, la fiecare 10 litri de apă se folosesc 200 de grame de piatră vânătă și aceeași cantitate și de var stins.
Pentru o mai bună aderență a tratamentului, se poate completa rețeta cu 20 de grame de aracet la fiecare 10 litri de apă.
Citiți și: Cum se prepară zeama bordeleză, zeama sulfocalcică sau emulsia de petrol cu săpun
Cum se aplică zeama bordeleză la roșii
Aplicarea tratamentului cu zeamă bordeleză la roșii se face prin stropirea sau îmbăierea plantelor. În aplicarea și prepararea soluției, este nevoie de o serie de măsuri de precauție. Fiind o soluție corozivă, zeama bordeleză nu se prepară niciodată în recipiente metalice – bidoanele sau gălețile de plastic sunt potrivite.
În ceea ce privește utilizarea, aceasta nu trebuie folosită în paralel cu alte pesticide și e nevoie de un echipament special care să împiedice inhalarea vaporilor și contactul cu pielea.
Pentru a determina pH-ul soluției de zeamă bordeleză se apelează la hârtia de pH care, în contact cu soluția, ar trebui să se coloreze într-o nuanță ușor albăstruie, care denotă că pH-ul este neutru sau alcalin.
Zeamă bordeleză la roșii. Ce facem dacă apar pete maronii pe frunze
Apariția unor pete maronii pe frunze după stropirea cu zeamă bordeleză a culturii de roșii este o problemă reclamată de unii legumicultori.
O cauză probabilă pentru această situație este faptul că preparatul a fost făcut cu ingrediente în cantități greșite. Dacă se măsoară exact cantitățile de var și piatră vânătă, riscul de a afecta planta este foarte redus.
Pentru cantități mai mari, se recomandă ca stropirile cu piatră vânătă să fie făcute cu un atomizor care menține în mișcare permanentă compoziția, astfel încât să o păstreze omogenă.
În orice situație trebuie evitată aplicarea tratamentului când temperaturile sunt foarte ridicate.