• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd

    Roxana Dobre -

    Fermele mari și cooperativele pot obține un nou ajutor pentru valorificarea gunoiului de grajd. Ministerul Mediului a publicat astăzi în consultare publică ghidul de finanțare pentru investiții în capacități de producție a energiei din surse regenerabile, respectiv biogaz pe bază de gunoi de grajd. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 3,74 milioane de euro, iar fondurile sunt acoperite din PNRR in procent de 90% din valoarea eligibilă a proiectului.

    Fermele mari, cooperativele și primăriile care încheie parteneriate cu acestea vor putea cere bani de la stat pentru investiții în capacități de producție a energiei din surse regenerabile, respectiv biogaz pe bază de gunoi de grajd, potrivit unui anunț al Ministerului Mediului care a publicat astăzi, vineri – 19 aprilie în dezbatere publică Ghidul de finanțare.

    Investiția este realizată prin PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C3- Managementul deșeurilor și vizează dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricole compostabile.

    Obiectivul acestei investiții este gestionarea sustenabilă a biodeșeurilor agricole, în special a celor provenite din activitățile zootehnice, prin creșterea gradului de valorificare a acestora în vederea reducerii poluării cu nitrați și dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricole compostabile.

    Citiți și: Dr. ing. Laurențiu Rînchiță – Cum se pregătește gunoiul de grajd pentru a fi folosit ca îngrășământ

    Fonduri din PNRR pentru stație de biogaz

    Conform ghidului de finanțare printre beneficiarii ajutorului se află și fermele mari, cooperativele sau primăriile care încheie parteneriate cu acestea.

    Potrivit ghidului de finanțare, beneficiarii pot fi:

    – fermele mari;
    – cooperativele agricole;
    – parteneriatele între acestea, parteneriatele între ferme/cooperative agricole și UAT-uri;
    – parteneriatele între ferme (indiferent de dimensiune) și întreprinderi (altele decât ferme) sau parteneriatele între ferme/cooperative agricole/UAT-uri și întreprinderi.

    ”Iată că vom avea în România soluții performante pentru producerea energiei din surse regenerabile, cum este biogazul pe bază de gunoi de grajd. Această investiție reprezintă un sprijin important pentru fermele mari sau cooperativele agricole, care vor putea înființa astfel de sisteme care să-i ajute la reducerea facturilor la energie prin reciclarea gunoiului de grajd. Totodată, rezolvăm problema gunoiului de grajd, care altfel ajunge pe câmpuri, dar și problema emisiilor de metan”, a declarat ministrul Mircea Fechet.

    Citiți și: Familia de fermieri care a transformat gunoiul din fermă într-o sursă de venit

    Finanțare pentru stații de biogaz

    Finanțarea va fi utilizată pentru realizarea a cel puțin 5 sisteme de biogaz pentru comunități cu ferme foarte mari (cu capacități electrice de cel puțin 300 KWh și capacități de încălzire de cel puțin 300 KWh până la maximum 1 MWh electric și 1MWh termici.

    Decontarea cheltuielilor pentru înființarea sistemelor de biogaz vizează: lucrări privind amenajarea terenului și asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții, în interiorul amplasamentului; lucrări privind organizarea de șantier; investiția de bază, constând in construcții și instalații, dotări, utilaje, echipamente tehnologice și funcționale (vehiculele/utilajele achiziționate în cadrul acestei măsuri vor fi echipate cu cea mai bună tehnologie disponibilă, din punct de vedere al respectării mediului); probe tehnologice și teste; cheltuieli de supervizare; cheltuieli cu brevete, licențe si patente. De asemenea, vor fi decontate cheltuielile privind informarea și publicitatea, cu respectarea prevederilor manualului de identitate vizuală (MIV) al PNRR.

    Alocarea financiară totală este de 20,77 milioane de euro, echivalentul a 102,68 milioane de lei. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 3,74 milioane de euro, echivalentul a 18,48 milioane de lei, fără TVA.

    Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 90% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA, restul de minimum 10% din valoarea cheltuielilor eligibile reprezentând contribuție proprie a beneficiarului.

    Ghidul poate fi descărcat integral AICI.

    Cum se va face selecția proiectelor

    Procesul de selecție a potențialilor beneficiari în cadrul unor proceduri de licitație concurențiale va avea la bază acordarea de punctaje pentru o categorie de criterii aferente factorului „tehnic”, cu o pondere de 30% și factorului de evaluare „economic”, cu o pondere de 70%. Punctarea aplicațiilor potențialilor beneficiari după factorul economic se va realiza utilizând ca și criteriu de selecție valoarea ajutorului per KW instalat.

    Vor fi prioritizate proiectele cu cel mai mic raport dintre valoarea sprijinului public și KW instalat.

    Va obține un punctaj maxim (70 de puncte) oferta care va avea cea mai mică valoare a ajutorului solicitat per KW instalat și 0 puncte oferta care va avea cea mai mare valoare a ajutorului solicitat per KW instalat, cu descreșterea liniară a punctajului pentru valorile intermediare ale ajutorului solicitat.

    Punctajul criteriului economic se va acorda conform tabelului de mai jos:

    Punctajul criteriului economic

    Punctarea aplicațiilor potențialilor beneficiari după principiul „impactul pozitiv de mediu raportat la costul public al investiției”, respectiv factorul tehnic, se va realiza pe baza următoarelor criterii de selecție, fiecare având o pondere egală:

    Punctarea aplicațiilor potențialilor beneficiari

    Va obține un punctaj maxim (7,5 puncte) oferta care va avea cea mai mică valoare a ajutorului solicitat per Kg Azot (N) și 0 puncte oferta care va avea cea mai mare valoare a ajutorului solicitat per Kg Azot (N), cu descreșterea liniară a punctajului pentru valorile intermediare ale ajutorului solicitat.

    Pentru stabilirea punctajului aferent criteriului de selecție referitor la concentrația de nitrați din apele subterane din corpul de apă subteran aferent UAT-ului pe raza căruia se construiește instalația și criteriului privind gradul de eutrofizare a apelor de suprafață din bazinul hidrografic în care se situează UAT-ul pe raza căruia se construiește instalația se vor utiliza datele furnizate de ANAR – conform anexelor ghidului specific.

    Va obține un punctaj maxim (30 de puncte) oferta care vizează zonele cu poluarea cea mai mare și cu valoarea cea mai mică a ajutorului per kg din azot din gunoiul de grajd utilizat, precum și proiectele cu grad ridicat de maturitate.

    În urma evaluării tehnico-economice, oferta va primi un punctaj între 0 și 100 puncte.

    Ofertele vor fi ordonate în funcție de punctajul obținut și înscrise pe lista pentru finanțare începând de la cele cu punctajul cel mai mare, până la acoperirea bugetului alocat.

     Selecția la finanțare se va realiza în două etape, astfel:

    Pentru a nu se denatura rezultatul procesului de selecție sunt excluse ajustările ex-post ale rezultatului procedurii de ofertare (selecție a beneficiarilor).


    Te-ar mai putea interesa

    O fabrică românească de utilaje agricole – scoasă la vânzare. Pe terenul ei s-ar putea construi un hipermarket Șofer român de TIR, prins în remorcă cu trei tractoare furate cu o zi înainte. Unul dintre tractoare avea GPS Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial

    Ultimele știri

    România – scădere la exportul de cereale. Grâul își păstrează ponderea cea mai mare Scăderi de preț pe piața florii-soarelui. Prețuri de referință Vremea de Moș Nicolae și de Crăciun 2024. Prognoza meteo pentru luna decembrie