• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Micul fermier care a inventat o mașină de însămânțat: ”Prețurile mai mici mi-au adus mulți clienți”

    Angelica Lefter -

    Fermierul Ionel Ivasiuc sau Ionel de la Lugojel, cum s-a făcut cunoscut în breaslă, este unul dintre românii care au căutat cheia succesului atât în afară cât și în țară. A muncit din copilărie în ferme din mai multe regiuni din țară pentru a-și câștiga propria pâine, a fost angajat și în armată, dar apoi a luat drumul străinătății. Este pasionat de inventică, iar din 2010 s-a întors în România și a pus bazele unei afaceri în agricultură, ajutat de un instrument pe care singur l-a gândit și l-a proiectat.

    Originar din Maramureș, dintr-o familie cu 12 copii, fermierul Ionel Ivasiuc, de 49 de ani, și-a adus încet, încet, frații și părinții spre Banat. După ce unitatea militară la care lucra s-a desființat a luat drumul Greciei, după unul dintre frații săi, apoi a lucrat în Italia, acolo unde a văzut cum se face agricultură la un alt nivel. Intențiile sale nu au fost de a-și deschide un business în agricultură, ci, mai mai degrabă să-și breveteze invenția legată strâns de acest domeniu și să o valorifice. Destinul a avut, însă, alte planuri pentru el și familia sa.

    Citiți și: Primele roșii românești din acest an. Cât costă un kilogram de tomate coapte în martie

    Soții Ivasiuc, din județul Timiș, la muncă în solariile cultivate cu răsaduri

    Ionel Ivasiuc produce răsaduri pentru el și pentru vânzare

    Ionel Ivasiuc își desfășoară activitatea în legumicultură la ieșire din Lugoj, pe raza comunei Gavojdia, aproape de satul Lugojel, județul Timiș. Anul acesta legumicultorul se poate lăuda cu spații protejate noi de 1.000 de metri pătrați unde deocamdată produce răsadurile de tomate destinate atât culturilor sale, dar și pentru vânzare. Roșiile sunt soiri românești, înmulțite cu grijă. La câmp mai re 2 hectare cultivate cu pepene verde sau lubeniță, cum a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    ”Acum suntem în spații noi, am avut alte solarii , în altă parte, de 700 de metri pătrați, însă am ajuns la 1.000 – 1.100 de metri pătrați de spații protejate și peste 2 hectare de teren afară, pe care le cultivăm cu lubeniță. Cultiv răsaduri de tomate mai ales soiri românești pe care le-am găsit aici. La început, când am venit din Italia, în 2010, am mers pe hibrizi, apoi am primit de la o persoană niște soiuri autentice și am rămas cu denumirile primite de la el, nu erau semințe cunoscute. Acum am răsaduri de tomate Ciorchine de Buzău, așa mi-au spus că se numește, așa i-am zis. Am avut și uriașele românești Aurora și Inimă de bou, dar sunt roșiile prea mari și nu se consumau imediat, iar clienții spuneau că se strică, motiv pentru care acum le prefer pe acestea, mai mici ce merg până la 180-200 de grame”, a menționat fermierul Ionel de la Lugojel, care a specificat că ar avea nevoie de încălzire mai modernă deoarece acum funcționează pe sobe.

    Ionel Ivasiuc a inventat o mașinărie care îl ajută la însămânțat și pe care vrea să o breveteze

    Ionel Ivasiuc a inventat o mașină de însămânțat pe care dorește să o breveteze

    Ajutat acum de soție și de cei doi copii, un băiat și o fată de 17 și respectiv 13 ani, care vin atunci când au timp și vor la lucru în solarii, Ionel de la Lugojel simte că direcția afacerii sale este una bună. Aprecierile nu au întârziat să apară, iar acum, invenția sa este folosită pentru a scuti mâna de lucru din fermă.

    ”Eu inițial n-am vrut să fac agricultură, povestea este lungă. Am lucrat în Italia, în agricultură, dar sunt pasionat de inventică. Am fost inspirat de o alveolă dintr-o lădiță italiană din polistiren și m-am gândit cum sunt plantate semințele. Acolo, am lucrat 6 luni la o mașină de însămânțat în alveolă. Este unică, nu am avut model, am construit-o după principiile mele, pe sistem electric. Am vrut să o brevetez, a venit o firmă din Italia după ce au aflat și au vrut să o cumpere, dar nu ne-am înțeles la preț. Ei aveau o fabrică de prelucrare și ar fi putut-o produce dacă aveau un model, dar am simțit că ei vor să o cumpere doar ca prototip. Am sperat că vin în România, că o să merg la un club de inventică, să găsesc un proiectant să facă desenul, un sponsor și speram sa iau un premiu. Eu nu pot să fac public modelul la televiziune, deși lumea a aflat despre ceea ce fac, însă am pus-o la treabă făcându-mi pentru început, în 2009, un mic solar din resturi de lemn, să o testez. Am vândut atunci răsaduri de pe urma ei și oamenii erau mulțumiți. Eu aveam experiență din afară și chiar știam cum să produc răsaduri, eu am venit cu alveole de polistiren, o noutate pentru noi la vremea aceea”, a povestit Ionel Ivasiuc pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Citiți și: Tomata tip banană, soiul Ovidia – creat de cercetătorii români, apreciată de legumicultorii din țară

    Solarul cu răsaduri, în ferma legumicultorului Ionel de la Lugojel

    Fermierul Ionel de la Lugojel: ”Prețurile mici întotdeauna mi-au adus mulți clienți”

    Fermierul bănățean are certificat de producător, dar și metodele sale prin care îi mulțumește pe cumpărători. În primul rând răsadurile le-a dat de la început mai ieftin decât piața, ceea ce i-a nemulțumit pe comercianți, dar preferă să aibă cantitate mai mare vândută la prețuri rezonabile pentru cumpărători.

    ”Așa am testat eu piața. Prețurile mici întotdeauna mi-au adus mulți clienți, însă problema cu prețurile mici a fost că mi-a înmulțit mie munca, eu ca să adun bani, trebuia să fac multă producție. Am clienți care din 2009 tot la mine vin. Eu acum am prețuri la răsaduri de 0,72 lei cu tot cu tăviță, deci destul de mic, am avut și mai mic, 3 fire la un leu, 2 fire la un leu. Acum am forțat un pic să ridic prețul pentru că s-a scumpit mult turba, de la 54 de lei balotul de 250 de kg a ajuns la 120 de lei, adică dublu. Și am mașina aceasta, eu nu mai depind de forță de muncă, lucrez dor cu soția și copiii. Eu m-am gândit că avem deja un brand cunoscut și aș vrea ca cei mici să ne continue activitatea”, a adăugat fermierul Ionel de la Lugojel.

    Tomatele au fost deja plantate în solariile lui Ionel de la Lugojel

    Prețul roșiilor este același de la început până la final de sezon

    Tomatele se vând din solar direct, iar prețul este același de la început de sezon până la final. Ca bonus, oferă și sfaturi celor care îi pun întrebări despre cum reușește să crească plante atât de frumoase. Recunoaște că nu are studii în agricultură, dar experiența valorează mai mult, în plus este autodidact, îi place să citească și să se informeze. Mai mult, tot ceea ce experimentează în propriile solarii este notat și atent studiat.

    ”Eu tot ce știu arăt oamenilor, le postez pe pagina mea de Facebook. Eu am un colț pe care îl las ca martor. Când testez un anumit produs nu dau peste tot, dau acolo și dacă merge și îmi place atunci am un caiet, un istoric în care notez fiecare tratament și iarna când nu am ce face stau și le analizez, corectez. Toate sunt consemnate”, a explicat fermierul Ionel Ivasiuc pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Producătorul Ionel de la Lugojel este cunoscut în întreg județul Timiș, dar și online


    Te-ar mai putea interesa

    O fermă de 1.360 de hectare a fost scoasă la vânzare cu 20 de milioane de euro Subvenția APIA de 98,80 euro/ha, la plată din 2 decembrie pentru micii fermieri Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Vremea de Crăciun 2024 și de Revelion 2025. Prognoza ANM pentru sărbători Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA E timpul să alegi semințele de mazăre. Oferta Rodbun pentru fermierii români