• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cea mai bună greutate pentru mielul de Paște din acest an

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Greutatea minimă a mielului de la care crescătorii își pot calcula un profit. Costurile crescute cu creșterea animalelor au făcut ca fermierii să poată spera la un câștig numai din valorificarea mieilor care depășesc o anumită greutate.

    Invitat în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, Ionică Nechifor, președinte al Asociației Crescătorilor de Ovine şi Caprine Moldoovis, a arătat că perioada este una foarte aglomerată pentru oieri care sunt preocupați atât de fătări, cât și de valorificarea mieilor și de muls. Referitor la prețul mieilor pentru Paște, Nechifor arată că prin Stațiunea de Cercetare de la Popăuți s-a făcut și un calcul al cheltuielilor și al veniturilor pe care un crescător de ovine le poate avea din vânzări.

    ”În această perioadă observ că sunt foarte multe variante de preț, iar noi, pentru a nu mai lăsa loc la tot felul de speculații, am făcut un preț calculând absolut toate cheltuielile care au existat până la ajunge un miel, de exemplu, la vârsta de trei luni și să aibă o greutate optimă de 30 kg în viu; într-adevăr, prețul în mod normal, în mod real pe kilogramul de miel în viu în această perioadă nu ar trebui să depășească 22 lei fără TVA, deci undeva în 23,8 – 24 de lei pe kilogramul viu ar trebui să fie mielul”, a arătat Ionică Nechifor.

    Citiți și: Crescătorii de oi fac front comun: Nu mai vindem mieii de Paști sub 24 lei/kg în viu

    Ionică Nechifor

    Oierii au un profit de 10% la vânzarea mielului cu prețurile medii de acum

    Liderul Moldoovis a subliniat că pentru a fi profitabilă vânzarea mieilor, aceștia trebuie să aibă o greutate minimă de 30 de kilograme. ”Eu am spus întotdeauna că noi ar trebui să valorificăm la o anumită greutate mieii tocmai de a avea un anumit profit și vorbim aici de o greutate în medie de 30 de kilograme în viu, care ar aduce și fermierului un 10% profit. E normal pentru ca să poată să reziste în continuare pe piață”, a precizat Nechifor.

    ”Randamentul la sacrificare este de circa 62% ori un miel la 30 kilograme cu un randament de 62% nu poate să ajungă 60 lei kilogramul ca casă, cel mult ajunge undeva la 40-41 lei pe kilogram în carcasă – acesta ar fi prețul corect, ca și fermier să beneficieze de un ușor adaos comercial și în rest”, a punctat Nechifor.

    Liderul din oierit a explicat că în spatele vânzării unui miel stau cheltuieli consistente cu întreținere a animalelor și cu salariații. ”Sigur că fermierul își face o rezervă de bani acum pentru a putea rezista pe toată perioada verii. Totuși, totuși, un preț prea mare ar reduce, să spunem, procentul de achiziție, ceea ce nu ne avantajează pe noi”, a mai spus Neechifor.

    Președintele Moldoovis a dat asigurări că pe piață se găsesc pentru Paști miei pe toate gusturile și pentru toate buzuarele.

    ”În toată perioada aceasta să știți că o să avem miei de 35 kg, o să avem miei de 25 kg, o să avem miei într-o greutate pe dorința fiecărui consumator. Cel care vrea un miel de 15 kg în carcasă vă garantez că-l va găsi în orice fermă din România și vorbesc de fermele de oi. Cel care vrea să ia un eu miel mai mic, nu recomand nimănui, nici consumatorilor, nici fermierilor, să valorifice sub greutatea de 10 kg per carcasă. Cea mai mare pierdere este la fermier pentru că acel animal mai bine îl ține în continuare, chiar dacă nu-l valorific acum, îl va da pentru export, el va lua în greutate”, a explicat Ionică Nechifor, menționând că cele mai mari cheltuieli cu creșterea mieilor sunt în primele luni după fătare, când aceștia sunt foarte sensibili și au nevoie de multă îngrijire.

    Agrostrategia, TVR 1. Invitat: Ionică Nechifor, Moldoovis (02.04.2024)

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Legume cu prețuri la jumătate în târguri față de supermarket. ”Cât mai rezistă oamenii ăștia?” Surse din Ministerul de Finanțe: Zero șanse, în acest moment, pentru despăgubiri de secetă, irigații și decontări INVESTALIM în 2026! Pornește tare în vegetație, se usucă bine și aduce profit. Este porumbul Anapurna, de la Soufflet Agro România Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total A doua săptămână pe roșu la Euronext. România exportă masiv, dar prețurile cerealelor scad